"Nu-i nimeni pe drum" – 21947 rezultate
0.02 secundeMeilisearchbasarabia_nu_minte
Basarabia nu minte - roman în pregătire
de Marius Marian Șolea

Clubul Poeților Dispăruți
Interviuri virtuale cu scriitori și oameni de cultură. Răspunsurile nu sunt imaginate, ci sunt rezultate din prelucrări realizate cu ajutorul inteligenței articiale asupra operelor acestora și asupra informațiilor cunoscute despre ei.
de Radu Herinean
Alexandru Ciobanu
Părinții, Ion și Ecaterina, oameni obișnuiți; s-au întâlnit și s-au plăcut. După un scurt circuit de câțiva ani, fiecare a mers pe drumul lui. Din flamă, M-am născut eu, la 27 ianuarie 1947 în București. Am avut o copilărie minunată, la bunici. Minunată copilărie am avut, undeva într-un ținut neiubit de nimeni, fiindcă era prea departe de toți. Un ținut pe care toate administrațiile l-au ignorat fiindcă le era peste mână. A fost pe rând când de Vlașca, când de Teleorman, când de Videle, când de Alexandria, cand de Giurgiu, dar nu s-a lipit nicăieri și a rămas pe loc. De oriunde ar fi venit banii bugetari până acolo se terminau. Acolo nu era asfalt, nu era canalizare, nu era electricitate; apa și-o scotea fiecare de lângă casă, ca să-i ajute circuitul în natură. De acolo lumea pleca, dar eu veneam. Acolo nimeni nu se întoarcea fiindcă peste tot era mai bine. Era un fel de never land, dar era nevărlendul meu, pe care îl iubesc și acum. Un nevărlend la 65 de kilometri de București. Acolo...
66 poezii, 0 proze
Alexandru Depărățeanu
Alexandru Depărățeanu (25 februarie 1835 - 11 ianuarie 1865) a studiat în țară și apoi la Paris, unde și-a însușit idei revoluționare. Amestecat în mișcarea politică a ajuns deputat în Camera care a urmat după lovitura de stat (1864), dar a murit tânăr. A lăsat totuși pe lângă o dramă Grigore-Vodă o colecție de poezii, care s-a tipărit pentru prima dată în 1861 sub titlul Doruri și amoruri. E sigur că avea talent, dar natural, el n-a ajuns decât în faza de imitație și de inspirație după maeștrii săi, mai ales francezi. Influența aceasta se vede chiar în vocabularul întrebuințat de el, fapt care-l apropie de Heliade, care pare a-i fi fost maestru, dar îl face neînțeles azi. Probabil că nimeni nu i-ar fi reținut numele bietului Depărățeanu, dacă Topîrceanu nu l-ar fi parodiat memorabil în Vara la țară. De altfel o parte din scrierile lui aflate la moșia din Deparați a fost arsă la răscoala din 1907. Să remarc totuși talentul lui Alexandru Depărățeanu, care promitea, dar nu se copsese...
1 poezii, 0 proze
Mateuț Stela
Fără istoric în domeniul literar, totuși scriu. Dacă o fac sau nu cu talent rămâne să decideți dumneavoastră - cititorii. Așadar, aștept critici pe care susținându-mă, să-mi deschid aripile... să învăț să zbor... să învăț a deveni un autor. Pentru că, în viziunea mea autorul este un mic Dumnezeu, sau un mare mincinos pe care nimeni nu-l acuză. Este un om puternic, pentru că face tot ce dorește fără a avea mustrări de conștiință. Crează personaje pe care apoi le ucide, creeză intrigi și tot el le rezolvă într-un mod doar de el știut. Se folosește de informații și nume pe care, luându-le dintr-un loc,le pune în alt loc după cum i se pare lui că ar fi bine. Este un manipulator de sentimente. Puterea minții îl ajută să se joce cu cuvintele dându-le alte sensuri. De ce face toate astea? Privindu-și creația este mulțumit. Cărți publicate: "Tricotaj de amintiri" Editura Sf. Ierarh Nicolaie ISBN 978-606-577-594-7 "Germană conversațională pentru îngrijitori de bătrâni" Editura Sf. Ierarh...
91 poezii, 0 proze
Ioana scrie
OM, oameni, s.m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ♢ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ♢ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin...
38 poezii, 0 proze
George Asztalos
Crez artistic: „Altă caracteristică a tribului, e existența poeților. Unui ins, i se întîmplă să potrivească șase sau șapte cuvinte, îndeobște enigmatice. Nu se poate stăpînii și le strigă, în picioare, în mijlocul unui cerc alcătuit din vrăjitori și din mulțime, cu toții întinși pe jos. Dacă poemul nu-i stîrnește în niciun fel, nimic nu se petrece. Dacă, însă, cuvintele poetului îi tulbură, se îndepărtează toți de el, în tăcere, stăpîniți de o oroare sacră (under a holly dread). Simt că poetul este atins de spirit și nimeni nu-i va mai adresa o vorbă sau o privire, nici măcar propria-i mamă. Din clipa aceea el nu mai este om ci zeu și oricine poate să-l ucidă. Poetul, dacă mai apucă, își caută refugiu în nisipurile dinspre Nord” – J.L. Borges : Cartea de nisip Biografie: * Vine peste lume din Depresiunea Colinară Transilvană, zona Mureș, de la 06.04.1963 și pînă în prezent...poate chiar mai încolo *Debutează cu poezie la revista "Ambasador", în Tg.Mureș, în 1998. *Activist de cartier...
409 poezii, 0 proze
VIOREL MUHA
Da, exist! Și dacă exist, pot constata că mai există și alții. Și am costatat că mulți sunt mai buni ca mine. Nu sunt stea, nu sunt fulg de nea, nu sunt nici primăvară, dar nici toamnă. Prin venirea mea pe lume, probabil că ursitoarele au uitat, ieșind pe coșul casei, din fiecare lucru din lumea asta câte o minusculă urmă, ca apoi să mă ostoiesc a le înțelege și descifra. Așa că am reușit cât de cât să înțeleg și să învăț, mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai rău, că trebuie să știu… mai bine ce-am învățat! Am învățat să învăț mai întâi, căci nimeni nu-i din început născut a ști! Am învățat ce-i fierbințela focului, arzându-mă de câteva ori cu flacăra iubirii. Am învățat să nu suflu în jăratec prea tare și de aproape, căci pot orbi de scânteile care sar din el. Am învățat ce-i răceala gheții, atunci când fără nicio remușcare, am fost părăsit sau ingnorat. Am învățat ce-i bunătatea, gustând ce-i dat să iasă din pământ, trudit sau din gura celui care știe ce-i bun în lume, punând în...
10 poezii, 0 proze
Alexandru Georgescu
Nascut in Barlad intr-o familie mai mult decat serioasa micul Alexandru s-a remarcat prin faptul ca nimeni din familie nu-i seamana .In cautarea propriei identitati el a ajuns si pe aici .
4 poezii, 0 proze
Anghel Elena
Sunt om cu calitati si defecte, bineinteles. Sunt..o oarecare ,nu ma consider vedeta dar nici papusa ta caci nu sunt marioneta. Sunt..un personaj din cartile de povesti caci ma detesti knd ma citesti.. ca de o carte te feresti. Nimeni..nu ma cunoaste cu adevarat si orice ar zice lumea sunt o prea buna fata. Ambitioasa sunt, m-am nascut a fii, nimeni nu-mi sta in cale. Sunt un trandafir pe care furtuna nu-l poate lasa fara petale. Asculta bine si retine ca ce fac nu-i de fatada ,las'sa se citeasca-n ochii mei, las' sa se vada ca viata mi-a dat multe..da mai multe mi-a luat
2 poezii, 0 proze
Trușcă Beatrice Oana
Data nasterii: 21.03.1993 Texte publicate doar pe internet. „Omul este cineva și nimeni. Își duce de ani fața lipită de cap și umbra cusută de picioare și nu a reușit încă să înțeleagă care dintre ele cântărește mai mult. Câteodată simte un impuls nestăpânit de a le desprinde de corp, de a le agăța într-un cui și de a rămâne pe jos ca o marionetă căreia o mână miloasă i-a tăiat firele.” - Giorgio Faletti
3 poezii, 0 proze
Gheorghe Mădălina
Când o vei cunoaște pe ea, s-ar putea să ți se pară scorpie, sau s-ar putea să ți se parâ cea mai dulce fata. Uneori poate să fie atât de rea iar alteori atât de bună… Nu știe nimeni cum, majoritatea doar cred că iși schimbă măstile la fiecare minut. Dar ea nu poartă măști pentru că a învățat că e mai bine fără ele. Nu. Se schimă atât de repede pentru că de fapt ea e mai multe persoane într-una, dar nimeni nu pare să realizeze asta. Mădălina e serioasă, bea cafea și știe că fiecare sfârșit e inevitabil și ca pâna la urmă totul va păli cândva. Ea nu iubește niciodata cu toata inima pentru că știe că intr-un final inima ei va ajunge zdrobită pe podea și va plânge atât de mult.Mădălina nu se atașează niciodata de obiecte sau de locuri pentru că știe că se sparg, se pierd și se uită. E atât de matura încât te izbește cu capul de asfalt doar spunându-ți adevarul.Mădălina nu urlă niciodată. Ea doar se uită la tine fără să spună nimic și atunci poti să știi că i-ai făcut cel mai rău lucru și...
8 poezii, 0 proze
Nu-i nimeni pe drum
de Dana Stanescu
Nu-i nimeni pe drum, va repet, si imi place linistea asta, ma simt dintr-o data mai inalta, mai sigura, zambetul se lateste de la un capat la altul, face salturi de pe obraji straini, dar acum sunt...
Nu e nimeni pe drum
de Dana Stanescu
Nu-i nimeni pe drum, va repet, si imi place linistea asta ma simt dintr-o data mai inalta mai sigura zambetul se lateste de la un capat la altul face parca salturi de pe obraji straini dar acum stiu...
NU TĂIA DIN CRUCE
de Haiducu Elena
Pe-o lespede rece, din greu răsuflând, cu umbre ciudate pe chipul său blând, stă frânt de-oboseală bătrânul creştin, dorind să mai guste un strop de alin. O...
în așteptarea noului an
de nicolae tomescu
Nu-i nimeni pe drum doar urme pe zăpadă - La geamuri lumini
Noapte ciudată
de Alex Daniel
E o noapte pustie Nu-i nimeni pe drum Simt ceva în jurul meu Ce-mi dă fiori O fi vreun demon Ce-mi caută partea-ntunecată? O fi răul necesar mie Pentru a mă transforma? Îl simt, e lângă mine Dar...
Grădină cu flori
de Elisabeta Gîlcescu
Tristețea pătrunde în suflet acum… E frigul de-afară, nu-i nimeni pe drum Și-n bezna cea deasă, un foc de lumini.... Un bec se aprinde și-s flori prin grădini... E semn că acolo e jale, suspin, Sunt...
Rascruce
de Alexandra Serban
Rascruce Trei drumuri la ceas de seara, Vântul bate cu raze de-apus, Ma plimb la rascruce Si-as vrea sa zbor cât mai sus. Ai deschis palma, Apa de ploaie se-aduna în viul caus Numar 1, 2 , 3 Inchid...
Pastel
de George Bacovia
Pastel Buciuma toamna Agonic- din fund- Trec pasarele Si tainic s-ascund. Taraie ploaia... Nu-i nimeni pe drum; Pe-afara de stai Te-nabusi de fum. Departe,pe camp Cad corbii,domol; Si ragete lungi...
