"Nu face nimic" – 21945 rezultate
0.03 secundeMeilisearchbasarabia_nu_minte
Basarabia nu minte - roman în pregătire
de Marius Marian Șolea

Clubul Poeților Dispăruți
Interviuri virtuale cu scriitori și oameni de cultură. Răspunsurile nu sunt imaginate, ci sunt rezultate din prelucrări realizate cu ajutorul inteligenței articiale asupra operelor acestora și asupra informațiilor cunoscute despre ei.
de Radu Herinean
cosmin peneghi
absolvent Filosofie, compozitor de texte si melodii si solist vocal al trupei noir, de la 20 de ani simt ca timpul se scurge din ce in ce mai repede dar nu pot face nimic asa ca incerc sa ma folosesc de fiecare clipa in modul cel mai util insa reusesc foarte rar :-(
2 poezii, 0 proze
ilona braica
M-am născut în Cluj-Napoca, la data de 11 iulie 1964, unde îmi trăiesc zilele una după alta și încerc să supraviețuiesc. Arta m-a atras mereu sub orice formă ar fi fost, îmi place să găsesc frumosul și acolo unde altcineva vede doar un lucru banal. Îmi place mult să citesc, să-mi aștern gândurile pe hârtie. Îmi place să mă pierd în visare, în contemplarea frumosului; să apreciez frumusețea gesturilor, a naturii, frumusețea oamenilor, frumusețea fiecărei zile din viața mea. Iubesc frumosul, iubesc copiii, iubesc oamenii, florile, natura cu toate minunile ei, iubesc viața. Poezie la modul mai serios am început să scriu acum doi ani, când mama mea se lupta cu cancerul. După o lungă suferință, după agonia dinaintea morții, s-a stins sărmana, așa cum a trăit, în liniște. Mi-a fost așa de greu s-o văd cum se chinuie, cum se stinge și eu să nu pot face nimic, încât într-o zi stând la calculator și plângând sfâșiată de durere, am deschis o pagină nouă și-am început să scriu ca după dictare....
26 poezii, 0 proze
Cristian Zeletin
Sunt un experimentalist însă nu și un oportunist. Primul bungee jumping nu m-a oprit să-l fac și pe-al doilea, așa s-a justificat căsătoria mea. Când am sărit prima dată cu parașuta am spus că n-o s-o mai fac niciodată, cu toate acestea am făcut 2 copii. Dacă aș spune prea multe despre cărțile pe care le-am scos lumea ar căuta să mă judece, eticheteze, după editurile care m-au publicat, după recenzii, după lungimea cravatei, după ascuțimea nodului din gât, după cât de lung mi-e părul, chiar și ăla de la subsuoară. Și-ar scufunda privirile adânc în oglinzile Google-ului și atunci vor trimite vânătorul cel iscusit să scoată inima frumoaslor mele creații, deși, slavă Domnului e loc pentru toată lumea. Am terminat la Iași Facultatea de Cibernetică. Am cunoscut destui informaticieni care își iau un aer de superioritate datorită cunoștințelor lor. Informatica e doar o unealtă. Nu te face cu nimic mai presus decât pensionara din Cișmigiu care mânuiește andrelele sau croșetează. Lumea mea...
2 poezii, 0 proze
florin otrocol
- m-a asimilat universul la 20 aprilie 1971 - mă odihnesc momentan la Cluj-Napoca - licențiat în știința calculatoarelor - masterat în informatică medicală și biostatistică - jurnalist radio în perioada 1993-2006 - din iunie 2006 îmi pierd timpul cu investigații jurnalistice - actualmente lucrez în televiziune (nu mă întrebați ce caut acolo știind că orice aș face nu pot schimba nimic) - de ieri căzut în propria-mi dizgrație - nu am publicat și nici nu voi publica curând pentru că știința cuvântului nu a atins apogeul care să-mi permită defularea publică -adresă de mail: revelatiata@yahoo.com
152 poezii, 0 proze
Chwoika
mă plictisesc. într-o zi așa urâtă chiar nu am ce face. melodia se repeta obsesiv. îmi place. mă gândesc la tine și pe ritmul agresiv al lui marylin manson încep sa mă ating. mâna mea coboară lasciv pe tot corpul. îmi imaginez că ești tu, iubire. mintea mi-o ia aiurea și m-i te imaginez la picioarele mele, sărutându-mă cum numai tu știi să o faci. mâinile tale mă ating peste tot, iar buzele tale moi mă alintă. Mâna mea alunecă… „ I don’t care if you don’t want me… ‘ Cause I’m yours, yours, yours anyhow… “ și nu mă interesează nimic. mă gândesc numai la mâinile tale fine, la săruturile fără sfârșit. închid ochii și mă pierd. deodată simt o mână. aș putea să o recunosc oriunde. mă privești curios și mă întrebi ce fac. mă rușinez… nu am mai făcut-o niciodată … - Mi-era dor de tine iubire… când ai venit ? nu spui nimic și îmi faci semn să continui. mi-e greu la început, dar intru în joc. continui să mă mângâi și din când în când îți arunc câte o privire. mă privești și îți umezești...
1 poezii, 0 proze
Adriana Marilena Stroilescu
Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...
221 poezii, 0 proze
Cristiana Serban
M-am nascut la ]n orasul lui E Ionescu, nu am nimic de-a face cu el si cochetez cu poezia din clasa a VII-a. Am facut facultatea de istorie si ma gandeam sa scot o carte cu versuri, dar inca mai sper. Sunt ofiter local si ma ocup cu dezvoltarea.
2 poezii, 0 proze
barbu andreea
Nascuta in Corabia..mi am petrecut copilaria intr un sat din apropiere..viata mea nu a avut nimic iesit din comun pana acum..nici bun si ,slava Domnului,nici rau.Sunt curioasa de ce voi avea parte de acum incolo...presupun ca o biografie nu include planurile de viitor,dar astea sunt cele care ma preocupa acum...sau ce as putea face eu cu ele,mai bine zis.... Stiu ca imi place sa scriu.As vrea sa aflu de la cineva care intr adevar se pricepe daca "stiu sa scriu" sau nu sunt decat niste incercari fara rost.Acesta este motivul pentru care am ales sa public cateva texte aici.
3 poezii, 0 proze
Azarie
CRONICA LUI AZARIE Din aceeasi scoala istoriografica face parte si calugarul Azarie, caruia i se atribuie o cronica scrisa din porunca domnitorului Petru Schiopul. Textul acestei cronici a fost gasit de catre I.Bogdan intr-un manuscris din secolul XVI-XVII, in Biblioteca Imperiala din Petersburg. Intreaga cronica romaneasca are titlul Povestire in scurt despre domnii Moldovei si se imparte in urmatoarele parti: 1. Cea mai completa redactie a Cronicii de la Putna. 2. Cronica lui Macarie pina la 1551. 3. Cronica scrisa de catre calugarul Azarie, ce cuprinde date din istoria Moldovei de la 1551 pina la 1574. Aceste trei parti din manuscrisul rusesc cuprind intreaga istorie a Moldovei, de la intemeierea ei si pina la anul 1574. Cu privire la viata lui Azarie nu se cunoaste nimic. Se stie numai ca el a fost calugar in Moldova, de unde provine si manuscrisul din Biblioteca Imperiala din Petersburg, ca el considera ucenic nemernic al cronicarului Macarie. El avu insarcinarea din partea...
0 poezii, 0 proze
Alexandrina Chelu
Fiinta mea este conceputa spre a crea, spre a aduce pe fata oamenilor un zambet si o speranta. Nimic nu-mi doresc mai mult decat fericirea pe chipul celor dragi - asta ma face fericita.
5 poezii, 0 proze
Nu face nimic
de Florin Andor
știi, astăzi m-ai putea pune ușor în umbră întrebându-mă. dacă sunt eu sau vreun duh. n-aș vrea să te stânjenesc, poate îți bei ceaiul, iar șervețelele mele din pânză cerată ți-ar părea fără cusur....
Nu, așa nu
de Albert Cătănuș
Omul acesta stă pe iarbă. Lângă asfalt. Pe autostrada din fața lui trec toate mașinile din lumea aceasta. Uneori fumează. Alteori nu face nimic. Stă pe iarbă. Mașinile trec pe autostradă. E un timp...
Pentru București și dacă nu pentru el, pentru noi
de alice drogoreanu
\"Este un fapt. Niște oameni foarte răi s-au gândit că nu folosește la mare lucru vechitura cu geamlâc din poalele Podului Mogoșoaei. Și pentru că nimeni nu face nimic în bătătura asta - i.e, să...
a fi sau a nu fi
de Bejan Daniel
a fi sau a nu fu, aceasta e intrebarea vorbele batranului William Shakespeare iar astazi eu va pun aceiasi intrebare a fi sau a nu fi? persoane lipsite de bun simt ca astea se intalnesc cel mai des...
Nu toleranță, ci îndelungă răbdare
de Bogdan Dincescu
Nu toleranță, ci îndelungă răbdare Un argument al ateilor în favoarea credinței lor că nu există Dumnezeu este de genul: „Dacă există un Dumnezeu atotputernic, care este și plin de bunătate și...
Alte răni nu mai am
de Silviu Somesanu
Mă vindec de trecutul rămas în amintiri, alte răni nu mai am, dar am alte ruperi de ritm pe care le înlătur, constituie o necesitate firească punerea în mișcarea a trenului vieții. Lumea se așează pe...
Nimic
de Eugen Popiți
Ce mai zici, ce mai faci? Ce zici că mai faci? Nimic? Tot e ceva. Dar de ce taci, nimicule? Prezența ta, pasăre moartă, mă însoțește peste tot, nimicule, te insinuezi în toate cele, nimicule, și-mi...
Armânul nu chiarî
de Valentin Tascu
ARMÂNUL NU CHIARÎ Orgoliul de a fi armân există, ca și la evrei, după multe generații, pe filiera cea mai îndepărtată. Ceva cât de cât pe linie paternă sau maternă, prin înrudiri vagi și adesea...
