"Nu are venin" – 21947 rezultate
0.03 secundeMeilisearchbasarabia_nu_minte
Basarabia nu minte - roman în pregătire
de Marius Marian Șolea
Dan Waniek
Am educat mâna stângă pentru șoriceii ce-mi mișună pe masă... Am zis apoi j'ai vécu, aproape ca abatele acela, bun la inimă ca un medic de plasă... Ce să zic? La capăt de drum nu mai sunt decât începuturi eterne a capella, nu însemnări, n-ai nici casă... Necum biografii, muieri, ori plângeri spre Cruella. Aplauzi doar din dreapta, cine să te mai descoasă ? Autorul locuiește și lucră la Paris ( în Francia, dar visează doar la Navarra... ). Dan Waniek este medic român ( cu numele cel meseriaș ce vine de la protovasconicul *bade, întregitor, care după Vennemann a dat deponentul - căci nu are pasiv - și defectivul - căci nu are perfect - Lat. mederi, a vindeca, verb dual, pentru că are complement atât cu dativul cât și cu acuzativul :-).
7 poezii, 0 proze
Boris M. Marian fără minus
Sunt veșnic într-o închisoare iluzorie, Într-un spital ciudat, fără bolnavi, Veți spune, poezia-i provizorie salvare, Doamne, unde este Celălalt? De sus cad bivoli mari de gheață, Trăim o moarte, mai trăim o viață? Iar lacrima aduce și lumină? De unde , oare, din ființa mea infimă? BMM Gerladine Privim apocalipsul sau apocalipsa, Este o lipsă de ocupație, Balzac fie sănătos, Falnica federație alcoholizată, colhozitată, Vaze lesbiene se apropie tiptil, Ai favoriți, nu-mbraci masca, mori, Timpul tremură ca un adolescent Cu o femeie în pat, scaunele fumegă triste, Bănuiala este țeapănă, seara nu are prenume, Marmura este lucru sau odihnă? Să vii cu părinții, spuse învățătoarea, Un vecin sportiv i-a făcut doi copii la rând, Micul George a fost uitat în vitrină, Alianța dintre vulturi și capre a dus la al treilea război raional, bulevard ou-moale, așa îi spune, împușvături, este 27 dekembre, ura, liberare. BMM
165 poezii, 0 proze
Dobrescu Bianca
„Ne face plăcere să reluăm o rubrică mai veche a revistei noastre - DEBUT. Cine are talent, are șansa ca într-o singură zi să iasă din anonimat... Azi, Bianca Dobrescu. Mioveni, o localitate așezată undeva pe Paralela 45 din emisfera nordică. Nu știu dacă fata a venit pe lume pe partea dreaptă sau pe partea stângă a liniei imaginare, dar s-a născut cu mult noroc. Și norocul ei stă în puterea de imaginație pe care se altoiește misterul creației. (..) Și scrie, lumea zice „în prostie”, pentru că nu știe să se mai oprească. Și poezie, și dramaturgie, dar mai ales narațiuni. De curând a trecut la roman. Timpul va dovedi dacă e vorba de ceva temeinic sau numai de o pâlpâire de flacără de paie. Noi ne facem datoria să-i deschidem poarta spre celebritate.” Marin Ioniță ( Revista Argeșul) id: icanplaywithmadness
4 poezii, 0 proze
Francisco Brines
S-a născut în Oliva (Valencia) în anul 1932. Licențiat în drept la Universitatea din Salamanca. Licențiat în Filosofie și Litere la Universitatea din Madrid. Este deținătorul Premiilor Adonais (1959) și al premiului Critica (1966). A semnat mai multe cărți de poeme care l-au consacrat ca unul dintre poeții remarcabili ai generației lui Claudio Rodriguez. Printre cărțile care i-au adus renume figurează: Jeraticul (1960), Sfîntul inocent (1965), Cuvinte pentru îmblînzit întunericul (1966) ș. a. E membru titular al Academiei Regale Spaniole. Într-o cameră imensă păstrează cărțile cele mai vechi, multe dintre ele fiind ediții rarisime din sec. al XVIII-lea. De cîțiva ani încoace, Francisco Brines s-a retras în Sudul Valenciei, acolo unde își are casa solitară, în Oliva, loc în care ființa lui se contopește cu liniștea. Adoră acest mod de viață și aceste ținuturi sacre: " Am venit aici ca să mor, zice Francisco Brines. Acum nu-mi doresc altceva, decît niște ani ca să mai pot citi cărțile...
5 poezii, 0 proze
fulger lucian
Nu are inca disponibila
15 poezii, 0 proze
albulescu victor alexandru
nu are sens! numic important! mai bine zis "tabula rasa!"
5 poezii, 0 proze
Valentin
Nimeni nu are dreptul sa judece dragostea si nimeni nu o judeca
1 poezii, 0 proze
Mirela Bobärnilä
Cine nu are bäträni , sä-si cumpere ...
4 poezii, 0 proze
Dudas Iulia
„Poetul nu are biografie; biografia lui este de fapt propria lui operă, mai bună sau mai rea, mai măreață sau mai puțin măreață." Nichita Stănescu
7 poezii, 0 proze
daniel gavrila
Genul de om care nu are timp sa isi cumpere un ceas, atetia la detalii fiind catalogata ca schizofrenica. Imi place sa gatesc, normal, sa iubesc, sa fiu ascultat oricand, sa stralucesc de inteligenta, sa ma las sa pierd, sa ma joc, sa sochez, sa distrug pentru a cladii din nou, sa gandesc miliardic, sa ma pun la mintea motanului meu Zino, sa discut, sa sustin puncte de vedere din ipostaze care nu ma caracterizeaza. Nu-mi place, de mine cand vreau sa schimb lumea, de lume cand vrea sa imi schimbe lumea, cand lumea pe care o vreau e reala, cand oamenii devin materiale, cand suntem suparati, cand ma simt frustrat (foarte rar), cand s-a imbatat partenerul de pahar...Big Brother, Andreea Oricare, Mihaela la fel, de fapt TV-ul, urasc stirile fabricate, hainele de gala pentru femei, femeiele care le poarta, stapanii de caini de bloc, mancarea cu vegeta, muzica de azi, sefii vorbareti, Daciile, bomboanele agricole, evlavia, erezia ...
1 poezii, 0 proze
Nu are venin
de Florentin Cristian
îmbujorat de vârsta copilăriei care își dorește aventuri speriat de lunecosul din povestea cu măr șarpele pe care l-am întâlnit în luncă pe drum ierbărie care se punea în calea mea și bolovani care...
Baronul
de Liviu-Ioan Muresan
Despre Alexandru Misiuga ce poți spune. El însuși e o poveste. Îl găsisem deja istorie, baronul Contelui Dracula. Un om deosebit, emanînd energie, provocînd rîsul în orice situație, sufletul...
el nu are chip și nici asemănare cu omul. ruga
de Ela Victoria Luca
el nu asculta pe nimeni era într-o călătorie prelungă adâncit în numele oamenilor în ridurile lor din pântec în mamele moarte își lăsa în pământ mânia triumful și necugetarea se străduia să ierte și...
REALITATEA DE CARE NU ARE NIMENI NEVOIE
de ioan lila
CAPITOLUL {ASE Dar toate acestea p`lesc confruntate cu satisfac]ia de a-i d`rui unui st\\lp o clip` de orgasm, zicea Sandra, \\n timp ce, pe taraba zilei, Alexandra specula ploaia de spini a...
realitatea de care nu are nimeni nevoie
de ioan lila
5. Dar toate acestea p`lesc confruntate cu satisfac]ia de a-i d`rui unui st\\lp o clip` de orgasm, zicea Sandra, \\n timp ce, pe taraba zilei, Alexandra specula ploaia de spini a cuvintelor:...
Dublura sau De ce nu mor nemuritorii?
de Cristian Crăciun
Dublura lui Napoleon, dublura regelui Speranței, Dublura celui mai mare împărat al Franței, Dublura regelui de pică, dublura lui Costică, Sau dublul stăpânului care nu are frică De sosia lui, de...
Nu e destul
de qasman
Nominalism si realism 33. Disputa euharistica din secolul al IX-lea nu a fost decât începutul unei controverse cu mult mai ample care a despartit spiritele veacuri de-a rândul si care a închis în...
nimic nu ne împiedică să fim fericiți
de Leonard Ancuta
ce ne împiedică să fim fericiți? pe buzele voastre de atîția ani această întrebare și mult mai multe răspunsuri. cerul atît de albastru încît se rupe sub greutatea albastrului, apa atît de proaspătă,...
Filosoful Petre Tutea, dar nu in carti
de Petre Anghel
Sunt oameni care emană energii și pe lângă care nu poți trece fără să te simți curentat. Procesul poate avea loc și de la distanță sau chiar prin intermediul peliculei, cazul unor actori de film care...
