Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Noapte cu vânt"20103 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Schiopota DragosSD

Schiopota Dragos

AutorAtelier

Nu sunt cunoscut in lumea intreaga, de parca toti am fi intregi, sunt totusi un om cu capul pe umeri,daca nu as fi, nu s-ar mai povesti,era intr-o noapte cu ceata, pe la ora cincisprezece dupa-masa, chiar treizeci de minute mi se pare,cu mult soare si vant ancestral, fara miros,inodor dar insipid si in loc sa strig "Mama", n-am strigat nimic, s-au suparat si au plecat impreuna, ea cu sexul opus, el invers.Totul s-a terminat cat ai zice peste, apoi a venit viata si inca sunt inchis in ea.Acum scriu si tot muncesc, c-asa-i bine, omenesc...

41 poezii, 0 proze

Raluca OpritaRO

Raluca Oprita

AutorAtelier

Se născuse dintr-o noapte nedorită cu secunde rupte de timp răscolea ca o spaimă fața neînțeleasă a lucrurilor se oprea rar de tot neștiut de târziu se zărea o umbră în stâncă strângea întunericul ca pe niște șoapte abia rostite gândurile foite între mâini rugă pentru timpul ei deloc grăbit egal de tăcut odată cu plecarea peste gesturile obscure își furișa ochii ca o pală de vânt după o atingere după fiorul care mima căldura unei promise dimineți.

63 poezii, 0 proze

VH

Vladimir Holan

AutorClasic

poet ceh, nascut la 16 septembrie 1905 ; incepe sa scrie versuri de timpuriu si debuteaza la 21 de ani, cu volumul \"Evantaiul visator\" 1933-1938- redactor la revista \"ivot\" ( Viata)a Asociatiei artistilor; in 1968 primeste titlul de artist al poporului; in volumele publicate dupa 1960, mai cu seama in cele mari trei poeme, \"Noaptea cu Hamlet\", \"Toscana\" si \" Nopatea cu Ophelia\"( neterminat)se afirma ca un liric reflexiv, atras de marile teme ale iubiii si mortii; a scris si cateva culegeri de proza poetica si s-a remarcat ca un mare traducator moare la 31 martie 1980 Opera Evantaiul viselor-1926 Triumful mortii- 1930 adiere- 1932 Arc-1934 Vis - 1939 Primul testament - 1940 Noapte cu Hamlet - 1963 Noapte cu Ophelia - 1973 Toscana -1963 Toamana 1 vanatorii ce ar navali acum asupra indragostitilor ar orbi de prea marea apropiere. Tot asa este un pacat sa ucizi un sarpe, caci nu se zareste nici o femeie moarta. Desi aerul de pe deal bate in culori cel mai putin galben e galbenul...

0 poezii, 0 proze

BV

Bivol Vasile

AutorClasic

Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...

0 poezii, 0 proze

Olimpiu NușfeleanON

Olimpiu Nușfelean

AutorClasic

Poet, prozator. Facultatea de Litere a UBB Cluj. Debut absolut cu poezia Flacăra mea în Echinox, 1971. Volume: La marginea visului, roman, 1980; Poziția ființei, povestiri, 1982; Piatra soarelui, roman, 1987; Libertate de noapte, versuri, 1995; Focul irevocabil, versuri, 2000; Câinii de vânătoare, povestiri, 2004; Eu, celălalt, versuri, 2004; Iubește-mă repede și uită-mă iar, 2005; Poeme pentru cei care citesc în liniște, 2009; Un om fără aripi, 2009. Inclus în volume colective și antologii: Popas între poeții tineri, 1974; 9 dimineți, 1975; Spații posibile, 1979; Caietul debutanților, 1979; Suverana clipă, 1981; Generația ’80 în proza scurtă, 1998; Romanian writers of the ‘80s and ‘90s, 1999; Patruzeci. Poeți bistrițeni contemporani, 2001. Distincții: Meritul cultural în grad de cavaler, 2004. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

2 poezii, 0 proze

Jon OskarJO

Jon Oskar

AutorClasic

Jon Oskar (1921 - ...) Născut în 1921. pasionat de muzică, a funcționat un timp ca profesor de muzică, pentru a se îndeletnici apoi numai cu scrisul și traducerile, în special din limba franceză. A debutat cu un volum de schițe: "Chipul meu și al tău" (1952). Urmează două culegeri de versuri: "Scrieri pe urmele vântului "(1953) și "Noaptea de pe umerii noștri" (1958). Face parte din poeții grupați în jurul revistei "Birtingur" (Optimistul)

1 poezii, 0 proze

R

roxana

AutorAtelier

Scenariu scris în graba... În jurul tău aceleasi discutii, aceleași roti zgomotoase, multime plictisita și senzatia de sufocare binecunoscuta… Imaginea îti aminteste de aglomeratia din statia de autobuz pe care ai parasit-o cu trei minute în urma. Timpul se transforma într-o asteptare cumplita. Astepti rabdator… gasesti că orice ar fi mai bun de facut acum… Asteptarea asta te intristeaza cumplit... Astepti, nestiind sigur ce ar fi mai potrivit. Intreaga existenta, viața toata îti pare cateodata o asteptare incerta… Scenariu fals, spectatori obositi… O vanzatoare de flori în primul rand, un iluzionist plictisit ascuns undeva, în randul al doilea, în spatele soferului adormit; lânga el, o trecatoare frumoasa. Îti intorci privirea spre cortina care aduce întunericul. Seara, plimbări lungi printre aceleasi chipuri, calatorii care incep și se sfarsesc aici… Astazi ești regizorul în masura să critice ultima repetitie. Continui să astepti, sperand că maine piesa va avea succes. Noapte… În...

7 poezii, 0 proze

Radu HerjeuRH

Radu Herjeu

AutorAtelier

Sunt! (nascut si crescut in Bucuresti, absolvent de scoli, manuitor amator de cuvant, am publicat 9 carti, lucrez printre imagini si creez iluzii in televiziune si radio, in timpul liber scot reviste pentru tineri si organizez tot felul de festivaluri de arte pentru ei, cred in "impreuna" si "comunicare") 15 ianuarie 2001 - Distinctia Culturala acordata de Academia Romana 1 aprilie 2006 - Premiul Nichita Stănescu pentru volumul să spui morții noapte bună 15 aprilie 2006 - Premiul II la Festivalul FestCo - Concursul de Comedie Româneasca cu piesa Autorul

106 poezii, 0 proze

george popaGP

george popa

AutorAtelier

Nascut in Brasov. Intre doua culturi,doua religii. Absolvent la Finante-Banci. Scriu ,incercand sa exprim ceea ce este in interiorul meu.La judecata se vor cantari doar lacrimile,asa cum spunea Emil Cioran. Cuvintele vor fi ceea ce ramane in urma mea,si dupa. Pasii se vor pierde in nisip,acoperiti de zefir,sub soare,sub noapte. Ideea de a fi a fost suficienta. M-am nascut,trait si am fost OM. Recunostiinta profesorilor care m-au invatat,oamenilor care m-au invatat sa nu gresesc,atunci cand aleg,lui Dumnezeu care mi-a calauzit pasii pe Drumul Vietii. Cuvantul care va ramane sapat in piatra in urma mea,si in mintea si sufletul celorlalti. George Popa

37 poezii, 0 proze

Ada OrleanuAO

Ada Orleanu

AutorClasic

Este fiica Leliei (născută Orleanu) și a lui Constantin Marinescu, inginer silvic. Urmează școala primară și primele clase de liceu la Râmnicu Vâlcea, apoi la Constanța, unde susține bacalaureatul în 1933. După absolvirea Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1938), este secretar de redacție la „Revista scriitoarelor și scriitorilor români\" (1943-1944) și din 1947 până în 1958 profesoară de istorie și franceză în județele Argeș și Hunedoara (la Călan). După 1958 se dedică în exclusivitate scrisului. A colaborat la „Fapta\", „Dacia rediviva\", „Vremea\", „Revista Fundațiilor Regale\", „Femeia și căminul\", „Dorul românesc\", „Viața românească\", „Luceafărul\" etc. A locuit o perioadă îndelungată pe această vatră, (1950 - 1974) perioadă în care a editat cărți fundamentale din întreaga sa operă. Debutează cu nuvela Revedere în „Revista scriitoarelor și scriitorilor români\" (1942) și editorial, cu romanul pentru copii și tineret Epace noaptea asta-n codru...

2 poezii, 0 proze

Noapte cu vânt

de Mihai Vogoride

ora douăsprezece pe fața străzii precare supuse sintezei lunare freamătă incantații spulberând podeaua memoriei și contingența ei clară fiece felinar de care trec bate ca o tobă fatală și prin spații...

PoezieAtelier

Rapsodie într-o noapte cu vânt

de T.S. Eliot

Ora douăsprezece. Pe toată întinderea acestei străzi Acum suspendată într-o sinteză lunară, Incantațiile șoptitoare ale lunii Dizolvă planurile amintirii Cu toate legăturile ei limpezi, Cu toate...

PoezieClasic

Altfel de zvonuri

de Florin Andor

lumea ta e o pacoste într-o noapte cu vânt ifose de identitate ce smulg beznei limbul prăfuit și pietrele ascunse în labirint confuz convertiri la ciocolată și fursecuri așteptând ploaia ploaia ce...

PoezieAtelier

Scrisoare tatei

de Adela Setti

Peretele zgâriat cu lama în zona bibliotecii cu dungi colorate de bpt. Un covor acoperit pături-pături cu păr de pisică. Atâta a lăsat, cine știe prin ce lună rănită în colțuri de streșini își plimbă...

ProzăAtelier

Cum sa n-o iubesc pe Oana?

de Florin DeRoxas

Oana e fata cea mai dulce care exista pe pamant, e un rasarit de soare dupa o noapte cu vant, este stralucirea lunii cand deja seara se lasa, Oana e iubirea mea de cand am plecat de-acasa. Oana e un...

PoezieAtelier

Clipa

de Dragnea Mihai

Se naște din trecut, Din fiecare secundă, Din fiecare minut, Din fiecare lină undă. Și zboară la braț cu vântul, Se joacă în noapte cu luna, Se dăruiește ploii cu pământul, Prezentul îi atinge...

PoezieAtelier

Iertată să fiu, Doamne!

de Nelia Viuleț

L-am găsit în amurg, dansând cu ploaia. Am chemat norii și i-am implorat să mai cânte ca să fur o clipă din privirea revărsată peste chipul lui. Și când norii au tăcut, am început să plâng, iar...

Atelier

Șah la regină - Capitolul XII (2)

de Helia Rimoga

I se părea de primă importanță acum să recupereze manuscrisul Tatianei. Merseră într-o zi ea, Horia și tanti Lenuța în acel loc trist de la marginea capitalei, loc al câinilor și gunoaielor. Nu se...

ProzăAtelier

Revederea (3)

de Helia Rimoga

10 octombrie 1958 Ascultă Puica, Ce e măi fată, cu tonul ăsta, că mă și sperii? O dată îmi răspunzi și tu și atunci mă umpli de reproșuri? Ce vorbă-i asta că-ți scot ochii cu succesele mele? Care...

ProzăAtelier

Tu de ce taci?

de Apati Vasile-Cornel

Între o copilărie o fragedă taină și-o noapte pierdută cu tine, o dorință, Din albumul meu de ochi, o domniță Își face loc prin focul de faimă, Al inimii triste. O scânteie licurește ascunsă pe un...

PoezieAtelier