Poezie
Tu de ce taci?
1 min lectură·
Mediu
Între o copilărie o fragedă taină
și-o noapte pierdută cu tine, o dorință,
Din albumul meu de ochi, o domniță
Își face loc prin focul de faimă,
Al inimii triste.
O scânteie licurește ascunsă pe un scaun,
Coroana ta mândră păstrată-ntr-un foc,
Ce mângâie blând, mă cheamă la joc,
O comoară pierdută prin raze de aur,
O muză cuminte.
Ai coarne ca mine dar semnul de apă,
Vaporii scapă prea mulți și adună potopul,
Am coarne ca tine am semnul dar focul,
Artist grăbit în neștire eram eu odată,
Căutându-te pe tine.
Vocile mele adie cuvântul, purtate cu vântul
din ochii-ți senini încercuiți de căldură
din focu-mi ce arde prin tremuratu-ți de mână,
Două semne, un zâmbet...ce poartă cuvântul,
Chemat de iubire.
Aprinde-mi scânteia și cheamă potopul
Prin picurii-ți grei în inima tristă,
Înflorind în nesfârșit în vecia cea stinsă,
Artist voi fi atunci, pământul și focul,
Tu de ce taci iubire?
003
0