Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Ninsoare de martie"4076 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
35 rezultate
Mihai HendeaMH

Mihai Hendea

AutorAtelier

„ Mihai este numele care le venea prima datã în minte soților Hendea din Zalãu dupã nașterea celui de-al doilea copil al lor. De aici și pânã la a-și numi odrasla așa a fost doar un drum scurt. A șadar, bãiatului lor, nãscut pe data de 3 martie 1986, i-a fost trecut în certificatul de naștere, în dreptul numelui - „Mihai Hendea”. Dupã absolvirea școlii generale și a Colegiului Național „Silvania” (secția „Stiințe sociale”) din orãșelul de la poalele Munților Meseș, Facultatea de Stiinte Politice și Administrative , sec ția Jurnalism, din cadrul Universitãții Babeș-Bolyai Cluj-Napoca l-a primit pe Mihai ca boboc în 2005. Întotdeauna cu motto-ul „Mama proștilor e tot timpul gravida” proaspãt în minte, Mihai are tentative repetate de a se ține cu dinții pentru ca aceastã mamã cu mulți copii sã nu-l adopte și pe el. Cu ninsori rupte din pove ști sau zile însorite de primãvarã, ce-i aduc bucurie în suflet; cu...

10 poezii, 0 proze

AL

Alexandru Lungu

AutorClasic

Volume: Dresoarea de fluturi, Timpul oglinzilor, Ora 25, Ninsoare neagră

3 poezii, 0 proze

crisan gabrielaCG

crisan gabriela

AutorAtelier

REZUMAT MESCHIN Rezumatul meu Privind in depàrtare /cum candida ninsoare , Se-asterne peste noi /purtìndu-ma ‘napoi, In timp...si ma-nspàimìnta ,/Tacerea ce se-‘mplìntà, Atunci ìn viata mea… Vad zari de catifea, /Si gìnduri sìngeroase, Cu degete paroase,/Pocnindu-mi ochii grei…/de lacrimi si tristete, si zìmbete razlete… _Reci mìmgìieri materne,/_Zàpada ce se-asterne,/ Si ploi ce o topesc… Barbati ce nu-i iubesc; Poi prietene perfide/ce linistea-mi ucide, si case de straini_ecouri de haini… Ce-aluneca pe-o scarà,/cu trepte ce-ntr-o doara / ma chinui sa le spal.. Si-apoi un tainic val,/de flori mirositoare Si dulci si tematoare;_Gradina ce-o iubeam_ Iar marul de la geam,,/cu crengile-agitate, de merele stricate/ce cad cu zgomot greu. Iar dupa, _ tatàl meu/ cu vocea lui blajina, si inima meschina…/strivindu-ne auzul… Vad parca troleibuzul/ ce trece iar si iara; Si-‘nfecta mea càmarà… Imi pare ca aud / Latrìnd cu glasul surd,/un cìine din gradina; O ploaie ce suspina/ìncet ìn viata mea...

10 poezii, 0 proze

IR

Ion Rosca

AutorAtelier

Nascut si copilarit tare demult in com Bulzesti, jud Dolj Acum... Sunt un arhanghel coborât De pe un zid de mănăstire Și căruia i s-a urât De-atâta searbădă iubire. Privirea nu-mi mai cată-n cer Fiindcă la mine, sub sutană, Se află-ascuns un lucifer, Simțind iubirea ca pe-o rană....etc etc In rest... inginer... mi-e dor... A,am publicat doua volume de poezii: Ninsori târzii, în 2006 la editura MJM Craiova și Decor în asfințit în 2008,la aceeași editura. Lansare de carte, critici literari locali, sinceri, fericiti ca au citit aceste cărți (cunoașterea nu aduce totdeauna nefericire)

1 poezii, 0 proze

CR

Cati Rosoiu

AutorAtelier

Iubesc copiii, Oamenii, cuvintele, ploaia, ninsoarea... si tot ce e frumos pe lume

9 poezii, 0 proze

Ninsoare de Martie

de Mihaela Merchez

Pe trotuarul ud se multiplică luminile aprinse ale orașului în jurul lor picături foarte mici și foarte reci de apă se mișcă fără încetare în stația de taxi este o singură mașină de un galben murdar,...

Atelier

Ninsoare de martie

de Irina Lazar

Ce bine că vine spre noi cu brațele deschise Pământul Frigul și petalele aruncate de-a valma în calea noastră Ne fac obrajii mai calzi O scurtă rază de speranță pierdută în faldurile foamei Ai întins...

Atelier

5 lăcrimioare

de Anisoara Iordache

miez de noapte- bufnița punctează mersul stelelor și al lunii. miez de noapte- prin narcise, zefirul împrăștie stele. umbre de îngeri, printre turnuri și cupole luna cu clopoței. colaje de hârtie-...

PoezieAtelier

Grinch

de Cucu Constantin

M-am trezit astăzi de dimineață constatând înroșirea completă, peste noapte, a codurilor galbene de ninsoare cu care, un pic surprinzător pentu finalul de decembrie, ne tot amenințau meteorologii....

Atelier

scăunel fermecat

de Cristina Ursu

îmi amintesc de ziua aceea în care am tras cu ochiul în camera lui tata și-am zărit scăunelul acela fermecat despre care încă n-au discutat poveștile în consiliul lor l-am cărat pe ascunziș, ca să nu...

PoezieAtelier

pași prin martie

de Murza Narcis Ioel

din trunchiul primăverii au crescut păsări și pletele ei de Absalom s-au agățat de albastrul cerului dezrobit pârâul îngân-același urlet de prizonier evadat cu aripi de borangic ploaia zburătăcește...

PoezieAtelier

relatare din grădina botanică

de Luminita Suse

Defectul de seră s-a resimțit acut în grădina botanică. Detectivii cu radarul în spinare observau prin telescop două comete de zăpadă topindu-se indiscret pe ecliptică. Alții, printre nuferii din...

PoezieAtelier

MUGURII

de Mariana Rogoz Stratulat

Mugurii Pe creanga îndreptată spre lumină, cuminți, stau mugurii verzui visând la clipa magică când în grădină vor exploda-n culori dansând. Din ghemotocul moale, căptușit cu dor de viață, frică și...

PoezieAtelier

Legenda Mărțișorului

de Romeo Tarhon

Demult, demult, s-a pomenit, Și eu spun mai departe, Pe când nici scrisul n-a pornit Să sape-n piatră carte.... Și nici porunci în scris să dea Cel Drept și Bun din ceruri, Ce prin Cuvântu-I...

PoezieAtelier

ninge în luna lui marte

de Leonard Ancuta

te strîng în brațe inima mea e o pisică udă ce zgîrie la ușă afară ninge cu fulgi mari cît oul de porumbel călător pisica privește pe geam cum și-ar face un traseu pe fulgii aceștia pînă sus acolo...

PoezieAtelier

pastel în martie

de Daniela Luminita Teleoaca

cuvântul pe fața căruia galben erupe tentativă de primăvară fiordurile dezghețate eliberează vâslașii / marii corăbieri ai mărilor crezute cândva moarte apropii degetele de realitatea catargului o...

PoezieAtelier

Mim Etic sau De ce nu trebuie citită cartea Getei Adam

de Vasile Munteanu

Am luat contact cu poezia Getei Adam în martie 2004, când, în pestrițul verbal inevitabil al conglomeratului poetic de pe Agonia, versul ei m-a surprins prin curajul cumințeniei, printr-o efuziune...

ArticolAtelier

martie

de holobaca gheorghe

cu numere albe numere roșii în parc împletește martie muguri e timpul să speri e timp să te bucuri cât zorile de-nalt cântă cocoșii cuvintele de gheață ies din lucruri din calendare coboară strămoșii...

PoezieAtelier

e de la mine

de Daniela Luminita Teleoaca

cireșii rămași zăpezilor nu-și amintesc gustul fructului deghizate în iele florile cutreieră naivitățile pelerinului constant casă făcându-și în imaginație un anotimp desculț acostează inimile...

PoezieAtelier

Dor.. de primavara!

de Dumitru Florin Saygo

Dor..de primavara! ..iara, echinoctiul..! Cam zgribulit iesit din iarna, Privesc spre soarele rasare, Si astept iara sa se-astearna, Covor de iarba, sub picioare. ……………………………. M-avant pe-o raza,...

PoezieAtelier