"Ninge pe fereastra amintirii" – 7902 rezultate
0.03 secundeMeilisearchCristian Adoroaei
Sunt fiul unei clipe ninse pe pământ m-aștern risipitor pe-un strat al existenței mă topesc încet cu sufletul arzând picurându-mă-n oceanul altor noi esențe
1 poezii, 0 proze
Ioana Nastase
M-am născut în București într-o după-amiază de februarie în care ningea cu niște fulgi incredibili...(semnul norocului?!).Cea mai mare parte a copilăriei mi-am petrecut-o în Blaj, oraș aflat în inima Ardealului, loc unde am devenit Om și am învățat că nimic nu e mai de preț pe lumea asta decât să fii întâmpinat în pragul casei de chipurile zâmbitoare ale celor care te iubesc necondiționat.Mai târziu, întorcându-mă în București, am învățat că e mai greu să rămâi Om, decât să devii.Am urmat cursurile Universității Tehnice de Construcții București, devenind un inginer căruia-i stă mintea numai la scris, deși în prezent îmi profesez meseria.Însă fiecare om e destinat a-și urma chemările, indiferent cât de departe...
7 poezii, 0 proze
saveta ititesc
Saveta Ititesc, pseudonim Liliana Moga(fulgiarginti). Când fulgi ning castani fără frunze, iarna vine, vara a trecut, primăvara e doar amintire. Născută în județul Alba, în localitatea Blandiana ce-a dăruitoare de har literar, la 30 noiembrie 1947. Peste anii copilăriei a nins cu povești spuse de părinți, la gura sobei, în nopțile lungi de iarnă. Așa s-a născut în sufletul meu nevoia de poveste și bucuria de-a povesti. În anii 80' am fost membră a cenaclului Panait Istrati din Petroșani, condus pe atunci de regretatul scriitor Dumitru Dem Ionașcu. În anul 1988, am obținut Premiul Uniuni Tineretului la Concursul de creație literară pentru copii "Elena Farago" desfășurat la Craiova. În anul 1989, m-am numărat printre laureați Festivalului Național "Cântarea României" obtinând premiul al -IV-lea la faza republicană. În anul 1995, am publicat în cotidianul local "Unda de Șoc" scurta povestire "Pustietatea unei vieți", sub pseudonimul Liliana Moga. În anul 2004, mă număr printre...
7 poezii, 0 proze
Mihail Setelecan
Născut în București la data de 14 ianuarie 1991 și naturalizat în Ploiești. Absolvent al liceului "Brancoveanu Vodă", promoția 2010 , Școala populară de arte și meserii secția arte dramatice - 2008 și student al Universității Petrol și Gaze din Ploiești. Preocupări în istorie, filosofie, teatru, artă grafică, web design. Membru al Casei de Cultură a Studenților Ploiești. Membru activ al cenaclurilor literare Orfeu (Biblioteca Județeană “Nicolae Iorga" ) , Atitudini (Casa de cultură “Ion Luca Caragiale”) și al cenaclului “Lira 21” (cenaclu online). Diverse scrieri pe site-uri precum agonia.ro, reteaualiterara.ning.com, hermeneia.ro, poezii.biz, visul.florema.ro, cititordeproza.ning.com, timpul.ro . Primele versuri publicate în revista "Timpuri". Am mai apărut prin "Ferma", "Adevărul de seară", "Telegraful român". Distincții: Premiu special acordat de revista "Telegraful român". Prezent în: Antologia Student Creation Sibiu . Prezent la: Reuniunea Națională a Cenaclurilor Literare...
23 poezii, 0 proze
Daniel Dăian
Daniel Dăian s a născut la 29 noiembrie 1978. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, este poet, prozator, eseist, dramaturg. Poemele lui au apărut în diverse publicații literare: Antologie Universală a Poeziei Românești Contemporane-124 poeți contemporani- 2012, Cenaclul de la Păltiniș, anul 4, iulie 2012, Nr. 25, Semne, An XIV, Nr. 1-2-3-4(53,54,55,56) 2012, Algoritm Literar, Nr. 6, Anul III 2012, Cafeneaua Literară, 10/117, Octombrie 2012, Anul X, Orient Latin, an XIX, Nr. 3/2012, Discobolul, Anul XVI, Nr. 181-182.183, ian.-feb.-martie 2013, Discobolul, Anul XVI , Nr. 187-188-189, iulie-aug-sept. 2013, Euphorion, Anul XXIV/7-8/iulie-august/2013 Colaborări pe diverse site uri literare: www.agonia.ro http://junimeadigitala.ning.com; http://reteaualiterara.ning.com/ Volume publicate: Arbori de cristal – Reflexii, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2011 – poezie; Reflexii din Temnița Îngerilor, Editura Neliniști Metafizice, Constanța, 2011...
1317 poezii, 0 proze
Catalin Bucevschi
cu degete albe daca bat în fereastră voi credeți că ninge, și nu m-ascultați
29 poezii, 0 proze
chirea alexandra
coca cola,cioran,fum de tigara,sylvia plath,veverite triste,milka,ceainarie,facultate,limba franceza,nietzsche,ingeri,condillac,micsunele,negru,camus,abba,last year at marienbad,guns&roses,our generation,francois villon,ness cu cola,1984,seasons in the sun,turta dulce,ceai negru,ferma animalelor,sinestezie,marchizul de sade,te iubeam,pink floyd,cimitire,ian mcewan,miros de moarte,cruci,rascruci,blesteme,enjoy the silence,concert depeche,scooby doo,descartes,nichita stanescu,blaga,te uita cum ninge decembre,piata romana nr 9,accident,fericirea i un lucru marunt,o aripa care vibreaza,un pitic ce danseaza..
1 poezii, 0 proze
Marius Robescu
Marius Robescu(născut.20 martie 1943,mort.20 octombrie 1985). A urmat cursurile liceului Tudor Vladimirescu și ale Facultății de Limba și Literatura Română a Universității București. A debutat în coloanele revistei"Luceafărul", în 1965. A publicat volumele de versuri: Ninge la izvoare(Ed.Tineretului,1967) Viața și petrecerea(Editura pentru literatură,1969) Clar și singurătate(Cartea Românească,1972) Utopia ninsorii(Cartea Românească,1975) Spiritul însetat de real(Cartea Românească,1978) Inimile de platină(Cartea Românească,1980) Pielea minotaurului(Cartea Românească,1982) Joc și înviere(Cartea Românească,1985) Ideograme(Ed.Eminescu,1986) (Date preluate din volumul Poezii apărut la Editura Vitruviu/1996)
9 poezii, 0 proze
Aurel Baranga
Aurel Baranga (n. 20 iunie 1913, București - d. 10 iunie 1979, București) este pseudonimul lui Aurel Leibovici, un poet și un dramaturg român de origine evreiască. A obținut bacalaureatul la Liceul Matei Basarab din București în 1931 și a absolvit Facultatea de Medicină în 1938. A debutat cu versuri în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi. A editat împreună cu Gherasim Luca, Paul Păun și Sesto Pals revista de avangardă Alge. A colaborat la revista de avangardă unu, editată de Sașa Pană și Moldov. În 1948 a scris textul imnului României comuniste, "Zdrobite cătușe", muzica fiind compusă de Matei Socor. Tot în 1948, Aurel Baranga a primit ca "sarcină de partid" să înființeze revista de satiră și umor Urzica. Din 1949 și până la sfârșitul vieții (10 iunie 1979) a fost redactor-șef la Urzica. A fost căsătorit cu actrița Marcela Rusu, fosta soție a lui Alexandru Bârlădeanu. Aurel Baranga a avut un fiu, Harry Baranga. Opere Poeme în abis, 1933 Ninge peste Ucraina, 1945 Marea...
9 poezii, 0 proze
Marian Andrei
3 poezii, 0 proze
Ninge pe fereastra amintirii
de marius nițov
ninge pe fereastra amintirii pe oase de povești pe nume de bunici pe viețile de sfinți ninge în tablouri și icoane pe pașii lui Moș Nicolae pe sacul petecit a lui Crăciun pe nuci pe cozonaci pe...
flamenco
de Cristina-Monica Moldoveanu
am deschis acel ceva fereastra stăteam cu o fustă roșie în gînd, pe ascuns amorțeam, pretutindeni cei care strigau tare, fiare vechi deranjamente și salvare 021 prefix foșnea ceva 7 ani în Tibet,...
Câteva haiku-uri
de Cristina Oprea
(din volumul "Alt anotimp, alt cântec..") "Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui." (Biblia, Ecleziastul 3:1) de primavară moină în amurg – printre-atâtea izvoare...
Poezii de dragoste
de x
Nu-ți fie teamă dacă ninge, dacă nu știi cât ne-am iubit, Te va-ntreba cândva pustiul, prin repetabile ninsori, Sub care pleoapă visul nostru, trăiește azi nefericit, Și-i vei răspunde la-ntâmplare,...
Un an alb ca zăpada
de Adriana Gheorghiu
Iernile, așa cum le prinsesem eu când eram copil, cu troiene de zăpadă, cu țurțuri și flori de gheață, încep să vină din ce în ce mai rar pe la noi. Le aștept an de an. Seara mă așez în balansoar,...
Fragmente de jurnal
de Petru Teodor
Ce se întâmplă cu tine? Au trecut câteva clipe prin tine și te-ai pierdut... Există cuvinte, gesturi, dar tu nu, stăteai golit și totul curgea prin tine ca printr-o albie. Este un moment important...
Culorile viselor
de Corneliu Traian Atanasiu
Maria este profesoară de matematică, o înclinare care, se știe, cel puțin din cazul lui Dan Barbillian, are legături secrete dar extrem de fructuoase cu poezia. Pînă să afle de poezia niponă - lucru...
Poveste de iarnă
de Magdalena Vaida
Un pachet de țigări, o ceașcă de cafea, câteva înghițituri de coniac... Ce puține lucruri îți trebuiesc, ei da, și muzică (un pian melancolic, dacă se poate...) și căldură, da neapărat o cameră...
Snowman și Grandpa sau Ochii de cărbune ai bunicului
de Nitu Maria
Bunicul s-a afundat în pernele fotoliului, în fața televizorului și pare să nu se lase dus de acolo prea curând. De fapt, picioarele-i, care au străbătut Europa de la Prut până-n Crimeea și-napoi, nu...
Anotimpuri ostile
de Viorela Codreanu Tiron
Așteptînd primăvara Îngăduie să crească o nouă taină peste cuvintele semănate-n țărînă! Lasă iarna să le spulbere în lumina-nghețată și să le-ngroape în înțelepciunea pămîntului așteptînd o primăvară...
