Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Minunatele aventuri ale lui Nils Holgerson"3865 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Iulian AndriescuIA

Iulian Andriescu

AutorAtelier

M-am născut în dulcele (acu vreo sută de ani) târg al Ieșilor, în luna lui Făurar, în a șaptea zi, în anul de la Dumnezeu 1980. Școala am trecut-o destul de greu, că nah, cine era să mai hoinărească prin minunatele păduri ale Ciricului sau ale Buciumului și să hălăduiască pe toate aleile și străduțele târgului, din Tătărași și până-n Copou, de la CUG și până pe dealul Păcurarilor? De ajuns la facultate, am ajuns, ca tot omul, și-am și terminat-o, că deh, au trecut cinci ani. Amu, bunul Dumnezeu știe pe ce căi am s-o apuc...

37 poezii, 0 proze

Anca AniteiAA

Anca Anitei

AutorAtelier

Faceti-va timp sa cititi aceste minunate randuri... Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta murim. Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!! Am invatat ca...

16 poezii, 0 proze

CT

Cristian Tanasescu

AutorAtelier

Sunt un roman canadian si locuiesc la Montreal, un oras multietnic cu ierni lungi si enervante, un megalopolis in plina vibratie inconjurat de minunate parcuri, totul dominat de un munte numit Mount Royal, de la care-si si trage numele de Montreal. M-am nascut intr-un sfarsit de octombrie in anul 1966 atunci cand toamna plangea cu frunze galbene peste parcurile din orasul Ploiesti, oras unde am trait pana la varsta de 34 de ani cand am parasit definitiv Romania. Ca roman cred ca Eminescu este cel mai mare poet al lumii iar Bacovia imi este cel mai drag prieten. Pana in decembrie 2004 nu am scris niciodata un rand macar, am inceput s-o fac insa pentru ca scriindu-mi gandurile in limba romana ma pot apropia mai mult de Romania, tara pe care o iubesc foarte mult si pe care o voi purta mereu in inima mea.

21 poezii, 0 proze

Solomon ClaudiuSC

Solomon Claudiu

AutorAtelier

Asa cum se spune ca tot Romanul sa nascut poet nici eu CISNADIANUL nu vreau sa dezamagesc si voi incerca sa va captez atentia cu cateva dintre poeziile scrise chiar de mine. Sper ca poeziile mele sa va deconecteze pentru cateva clipe de la tumultoasa lume reala si sa redescoperiti minunatul univers al poeziei.

4 poezii, 0 proze

Tinc AncaTA

Tinc Anca

AutorAtelier

04.04.1986. Copil fiind, isi petrecea verile citind in balconul cu vita-de-vie de la etajul unu al unei vile. Locuia cu bunicii si frunzarea carti din biblioteca voluminoasa. A gustat din poezia lui Bacovia si i-a placut atat de mult incat l-a devorat rapid. Setea de frumos a impins-o spre Blaga, Stanescu si Minulescu, iar apoi, catre proze alambicate si cu miez. Acum nu mai scrie. Cele 5 fasii de senin s-au inchis intr-un cerc perfect. Cand lucrurile se separa si devin simple, inspiratia se evapora si lasa loc pragmatismului. Cerul nu mai e locul ideal pentru visare, e doar un spatiu infinit, taiat pe la colturi uneori de zburatori si de avioanele lor minunate.

29 poezii, 0 proze

Iulia SanduIS

Iulia Sandu

AutorAtelier

Nascuta fara sa vreau la 8 august 1985 in Focsani, in decursul anilor am invatat sa accept viata ce mi s-a dat si sa traiesc undeva la limita dintre timp si spatiu. Ca orisice copil am mers la gradinita, scoala primara si generala+liceu toate absolvite cu brio in orasul nasterii mele.Apoi a venit vremea sa-mi iau zborul si sa-mi urmez calea, indiferent ca imi va fi senin sau norii si ceata ma vor invalui. Astfel, m-am insris la Facultatea de Litere din Iasi,insa dupa doi ani am renuntat cu mari resentimente la cursuri si la minunatul oras care m-a ocrotit in drumul spre maturitate. Din nou "boboaca" la Facultatea de Litere din aglomerata si prafuita capitala, dupa alti doi ani am renuntat din nou la studii din motive lesne de inteles in zilele noastre. In perezent, sunt printre altele, studenta la odiosu` Spiru Haret la sectia Jurnalism, Comunicare si Relatii Publice.

20 poezii, 0 proze

Ștefania StroiȘS

Ștefania Stroi

AutorAtelier

născută intr-o familie minunată în orașul Fetești, jud. Ialomița, copilăria a fost frumoasă, m-am mutat cu familia în București în anul 1980 unde am continuat studiile, iar în anul 1998 am absolvit Academia De Studii Economice, facultatea de Management, specializarea managementul firmei. Am lucrat pe post de contabil in cadrul M.Ap.N, apoi la o firmă particulară, iar acum la un liceu din Bucuresti. În anul 1995 m-am căsătorit, iar in anul 2002 am dat naștere unei fetițe minunate pe nume Daria.

13 poezii, 0 proze

Violeta SavuVS

Violeta Savu

AutorAtelier

Colaborari cu poezie, cronici de carte, prezentari de evenimente cultural-artistice in Ateneu (redactor din 2007), Credinta ortodoxa, Vitraliu, Axioma, Ex Ponto, Cartea, Ziarul de Bacau. Autoare a două volume de versuri. "Refugii in liric" (2004) si "Atocmiri" (2006). Primul l-am publicat din dragostea tatei și sub amenințările minunate ale deosebitului om și poet Dumitru Pricop. Al doilea l-am publicat în primul rând din dragostea surorii mele și în al doilea rând, al unui văr drag. Le mulțumesc acum cu toată dragostea. http://viosavu.ablog.ro/

10 poezii, 0 proze

Ana IonitaAI

Ana Ionita

AutorAtelier

ai mei spun ca iarna lui '80 a fost frumoasa... apoi am absolvit Institutul Teologic din Bucuresti...altceva nu mi se pare mai important in anii scursi. imi place poezia simpla, rotunda, desculta ! rasfoiesc (inclusiv aceste pagini electronice) si vad danteluri, falduri, cuvinte fortate, dar, surprinzator, apreciate... cu riscul de a ramane mereu "in lucru", randurile mele vor pastra o linie curata, explicita, ortodoxa. si atat cat Hristos ingaduie, voi fi sensibila excursiei minunate pe care o numim "viata", voi incerca sa o pictez in litere... atat cat ma pricep...

34 poezii, 0 proze

Popovici AlexandraPA

Popovici Alexandra

AutorAtelier

Ce pot spune despre mine? Sunt o fata cu obisnuita nascuta in Oradea,Romania.Am ochii caprui si m-am apucat sa scriu poezii cam din clasa a 4 a.De atunci de cand am descoperit aceasta parte a literaturii care, pot zice ca m-am indragostit de ea.Practic eu nu am prea mult timp sa scriu poezii deoarece am facut si fac o multime de lucruri(gimnastica ritmica,canto,design vestimentar,etc.)pe care le tratez pe fiecare cu seriozitate si cu pasiune.Am concurat la olimpiade judetene(romana,mate,informatica,fizica) la care am luat mentiuni.Poate ca voi avea un viitor plin de peripetii si de lucruri minunate dar cum nu stiu pot zice ca ma voi stinge ca o flacara necunoscuta intr-un univers neguros.

19 poezii, 0 proze

Minunatele aventuri ale lui Nils Holgerson

de Lagerlof Selma

În vremea de demult, când oamenii și dobitoacele erau mai mari decât azi, trebuie că și fluturii erau strașnic de mari. Cică a fost odată un fluture lung de multe zeci de kilometri și cu aripi late...

ProzăClasic

Poveste din livada de pruni

de Mihaela Rascu

A fost odată ca niciodată, căci așa începe orice poveste fermecată, un olar care trăia cu nevasta și feciorul său într.o căsuță construită în mijlocul unei livezi de pruni. Viață liniștită și...

ProzăAtelier

Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus (14)

de Doru Ciucescu

Mă așteptam ca, văzând Muntele Olimp prin hubloul avionului, să am senzația că mă uit prin gaura cheii în haremul unui sultan otoman, atât de dezmățată a fost viața lui Zeus, în perceția mea, după ce...

ProzăAtelier

Să nu scrii dacă salvatorii dorm

de Sorin Stoica

Cineva, undeva, scrie. Scrie o poveste. Printre elfi, șamani, balauri, femei cu barbă și alte personaje fantastice mă bagă și pe mine în scrierea lui despre lumi cum doar în cărți se găsesc. Când te...

ProzăAtelier

Burta instelata

de Mihail Gălățanu

Burta înstelată MIHAIL GALATANU (Poeme Cules 20 iulie 2003) Interiorul mamei mele 1.NAVIGAM DUPÃ DULCI OVULE (O a doua natură) Mobilasem interiorul mamei mele Cu cele mai frumoase iluzii din lume....

PoezieClasic

Paul Celan ( note)

de Boris M. Marian fără minus

Paul Celan (note) Paul Celan a avut o existență tragică din multe motive. Nu vom face aici o prezentare exhaustivă, nu are nici un rost, din moment ce s-a scris enorm despre acest poet de primă...

Atelier

Cărţi şi învăţături

de Gudruman Edison

Caut cărţi gratuite pentru săracii planetei, târguri de carte deschise permanent tot anul şi biblioteci de milioane de cărţi gratuite mai ales în limba română sau măcar italiană, toate pentru săraci....

Atelier

Joc de adult

de LUCIAN-CALIN FLOREA

Joc De ce nu m-aș mai juca?... De ce joaca să fie doar atributul copilăriei?Ei bine... Puțin roșu...un penel...Iată covorul fermecat!Pot zbura! Dar..ce lipsește?Lampa lui Aladin...Iat-o! Și cum în...

EseuAtelier

Ironia soartei (III)

de Corneliu Traian Atanasiu

Chemarea destinului “Vino, de nu fluxul stelar va scade, ia-o spre răsărit spre-a ocoli sfîrșirea. Acum! Căci acul Tremură în suflet!… Nu-mpiedica potopul stelelor, nici ce va să fie.” Odată...

ArticolAtelier

Poeme apocrife - Sorin Olariu

de Eugenia Reiter

Măștile poetului Sorin Olariu: Poeme apocrife - Editura Solaris, Michigan 2010 \"Un univers liric fascinant prin complexitatea emoțiilor și caracterul surprinzător al imaginii ne întâmpină în volumul...

ArticolAtelier