"Mi-e teama sa respir" – 20792 rezultate
0.05 secundeMeilisearchSilvia Bitere
"Nu mi-am făcut vreodată din rugi șirag de perle Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele. Nu știu dacă există o Milă sau Dreptate, Dar totuși nu mi-e teamă: curat am fost în toate. Mă dojeniți că veșnic sunt beat. Ei bine, sunt! Necredincios mă faceți. Și ce dacă-i așa? Puteți orice să spuneți pe socoteala mea. Îmi aparțin. Pricepeți? Și sunt ceea ce sunt!" (Omar Khayyam) - "autoportret"
142 poezii, 0 proze
AndreiMarinescu
Despre mine atat as vrea sa cunoasteti:cred ca m-am nascut din cuvinte,de aceea cand termin de rostit un cuvant,mi-e teama ca nu cumva sa se destrame ceva din launtrul meu ingeresc.
1 poezii, 0 proze
Farcaș Alexandru-Emil
Visez cu ochii deschiși, și totodată încerc să raman cu picioarele pe pământ. Când se intâmplă să mă ridice vântul, mi-e teamă de momentul în care voi pune picioarele înapoi pe pământ, insă mă gândesc că e singura soluție. Decât a trăi într-o continuă iluzie? și caut cea mai ușoară metodă de a-mi face aterizarea cât mai lină. Odată cu picioarele pe pământ, mi-e greu să mă mențin, capul fiind la un metru și ceva in aer. E mai sigur, dar asta nu mă împiedică să îmi doresc mai mult. Un simplu elev la un liceu oarecare din Satu Mare. Născut pe 16 noiembrie 1993.
14 poezii, 0 proze
Maftei Florentin
Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...
20 poezii, 0 proze
Dragoș Vișan
Vechea biografie, astăzi nevalabilă, dar de mărturisit: Sunt profesor la un liceu din Constanța, colaborez cu revistele Tomis, Ex Ponto, Euromuseum, Meandre, Paradigma, Arca, Observatorul munchenez etc. Debut literar cu poezie în rev. Euromuseum (nr. 7 - vara lui 2008). Am absolvit in 2000 facultatea de Litere din univ. Ovidius, Constanța, două masterate, acum fiind doctorand în anul III la Universitatea București, având ca tema Opera lui Ion Caraion (Enigma lui Artur). Noua biografie: Cine sunt, sunt, ce nu sunt, recunosc că nu-s încă! Și nu mi-e rușine să recunosc că sunt și din acest oraș îndrăgostit dar nu îndrăgit de mine, Micul Istanbul-Paris, unde am întâlnit-o pe Iubita_Una. Sunt un nescriitor, sunt un om obișnuit. A fi nescriitor, adică nedoritor de-a mi se publica pe hârtie ori electronic vreun volum, ar trebui să-i intrige astăzi pe unii dintre oamenii grei din România. Licențiat în Filologie de zece ani, absolvent tot de-atunci a două facultăți, apoi și a două masterate...
992 poezii, 0 proze
Doru Gadiuta
Adresă : Strada Sebastian, nr. 104, Bl.V89 Apt. 3, Sector 5, București. Data de naștere: 19 mai 1954 București. Stagiu militar – satisfăcut. Stare civilă: căsătorit Număr de telefon: +4021.410.24.47 Număr mobil: +40724.984.619 / 0764.439.089 E-mail address: dorugadiuta@yahoo.com DORU GÃDIUȚÃ AUTOR COMPOZIȚII, TEXTE ȘI POEZII. MEMBRU ÎNSCRIS LA UNIUNEA COMPOZITORILOR ROMÂNI. Scoala Generala 128. Profesori: Mircea Santimbreanu – profesor de istorie, actor si scriitor, Emil Cruceanu – profesor de limba romana si geografie, scriitor 1969-1973 Liceul Teoretic nr. 37. Profesori: Teodoru Ioan – profesor de istorie si poet, Opris Ilie – profesor universitar de limba franceza 1972 Incercare de debut la Scanteia Tineretului care avea o sectiune de poezie, numai ca din partea redactiei mi s-a cerut sa scriu ca prima poezie care va apare in ziar sa aiba tema politica, motiv pentru care am aruncat toate poeziile scrise pana la vremea respective. 1976-1990 Prieten cu poetul Ion Nicolescu & Company,...
2 poezii, 0 proze
dan pintican
am crescut undeva,la confluenta dintre dulcele aer traditional de la tara si strictetea impusa de parintii mei. refugiul meu divin era imbratisarea mirosind a busuioc a bunicii mele.dinsa ne priveste acum din neantul fara dureri al celor buni si drepti. am absolvit un liceu cu profil filologic(Ady- Sincai,Cluj-Napoca).actualmente, activez ca si director-executiv in cadrul unei firme de constructii. am inceput sa valsez pe aleile poeziei inca din scoala generala.prima poezie a fost in limba franceza.in liceu, la cererea colegilor, scriam poezii pe care ei le foloseau ca si arme redutabile in campaniile lor de cucerire a fetelor. paradoxal e ca eu nu am reusit niciodata sa fac "cuceriri" cu ajutorul poeziilor mele.am publicat o singura data citeva poezii in ziarul NATIONAL(septembrie 2001) si am fost invitat la doua emisiuni radiofonice, avind ca tema poezia de dragoste, pe postul de radio RENASTEREA(redactor Flavia Teoc). din pacate, scriu cam rar.dar,fara a-mi cauta scuze, cred ca...
9 poezii, 0 proze
Ovidiu - Mihai BABOLEA
Mi-e teama c-am ajuns de mult la jumatate si nu stiu, asa ca cere-mi orice vrei si daca depinde de mine iti voi da oricat de greu mi-ar ar fi!
4 poezii, 0 proze
kid ender
mi-e lene.
5 poezii, 0 proze
Dosa Stejara
Mi-e Dor De Alta Viata.
2 poezii, 0 proze
Mi-e teama sa respir
de Adriana Petre
Nu m-asteptam sa vina toamna. M-a biciuit ploaia prea rece S-au ofilit flori colorate Si prea calcam a nepasare Pe ganduri devenite mate. Mi-e teama sa respir… Banca mai are doar un picior Frunzele...
crash test funnies
de Irina Iacovescu
mi-e teamă să respir îmi privesc mâinile ca pe niște rădăcini arse crescând tot mai departe de prezent de deasupra lor cineva imi face un semn prin ceața unei alte dimineți suspendate îmi deslușesc...
In somn
de Cleo Sand
Stau pe balcon...e racoare si vantul bate cu aripi de liliac (floarea, nu mamiferul)... Astept ceva cu sufletul la gura..e atat de liniste incat mi-e teama sa respir.. Asfaltul suiera povestea unei...
Vecernie cu parfum de lumină
de ioana bolba
Sunt tot aici, nu știai? tocmai îmi caut urma prin catacomba îngerilor purtați de lumină. mi-e teamă să respir cu ei, m-aș putea lovi de lumina lor, așa.. m-am prefăcut în aburul din ochii tăi...
Eu sau...
de Anton Mihaela
E liniște. În intimitatea atât de apăsătoare uneori, îmi pierd orele numărând , absurd, câte cifre se află de la unu la o sută și ajung prin a-mi reproșa că nu sunt destul de bun pentru această...
Domnule Destin, ajută-mă...!
de Nelia Viuleț
Ce faci domnule Destin? Îți mulțumesc pentru secunda de adevăr din care îmi dai să respir. Lasă-mă doar pentru o zi să-ți fiu confidentă. Ajută-mă să străpung aparențele și să descopăr ce se ascunde...
Intr-o lume noua... Ratacire (continuare I)
de Marinescu Victor
Frica imi cade pietricele pe umeri ma dor pana-n inima si se insira amuleta la gatul razboinicului din mine. Vin ca un semn pentru ce are sa se intample si ca niciodata imi doresc sa nu stiu. De-as...
suspin
de anca
stau si ma gandesc la fatidica cifra de 24 . 24 o noapte de neuitat, pe 24 incercam sa uit o iubire si sa o ascund in sufletul meu atat de adanc incat nici eu sa nu o pot gasi, ca dupa cateva ore sa...
TRISTA SI ADEVARATA POVESTE A INGERULUI GABRIEL GA
de Mihai T. Ioan
NOTA AUTORULUI SI PENTRU CA ASTA MA STIMULEAZA FIIND APROAPE O PROVOCARE, INTENTIONEZ SA SCRIU ACEST ROMAN ON-LINE, ADAUGAND CATE CINCI PAGINI ZILNIC. II ROG PE ACEIA CARE INTAMPLATOR SAU NU VOR...
poate
de Stretch
un magnet un copil ce se joaca in mine nu înțeleg. masculinitate zăcândă în trup puternic. suflet. copil. plânge. în cimitir. cu mine. îl ating. fața-i umedă. el tace. te iubesc. nu pot spune. te...
