Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Ma cert cu Dumnezeu"21133 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
42 rezultate

critica-singura

ColecțieRubrică12 texte

"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschiv&#259 și tac când lovesc." – Cosmin Perța

de Raul Huluban

primul_volum_virtual

primul_volum_virtual

ColecțieEbook8 texte

Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?

de Radu Herinean

Alexandru RusuAR

Alexandru Rusu

AutorAtelier

Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!

9 poezii, 0 proze

Vlad ParauVP

Vlad Parau

AutorAtelier

M-am nascut in ziua in care am murit, si de atunci incoace incerc sa rascumpar vremea... Cred in Dumnezeu, Care este Iubire, si in Copilarie ca drum spre Dumnezeu. Iubesc Primavara, Basmul, Curcubeul, Muntii, Noaptea - si pe tine. Astept sa vina \"o data ca niciodata\" - cer nou si pamant nou. Si intre timp ma indrept cu o imbratisare mai aproape de moarte. Si de Inviere :)

3 poezii, 0 proze

RN

Roman Ionela Nicoleta

AutorAtelier

Numele meu este Ionela, prietenii îmi spun Ioni. Sunt totul pentru unii, iar nimic pentru alții. Nimeni nu știe cum sunt eu cu adevărat, unii mă văd doar în aparențe și mă caracterizează fără să știe ce fel de persoană sunt. Nu-mi pasă ce spun alți despre mine, sunt simplă, dar totuși atât de complicată. Îmi place soarele, dar nu mă supăr când vine ploaia. Iubesc enorm animalele, în special, câinii. Îmi place creația lui Dumnezeu, îmi place natura. Mi-aș dori din tot sufletul să fim o lume mai bună, să iertăm, să uităm, să ne iubim așa cum El ne-a învățat. Am învățat că trebuie să ascult ca să fiu și eu ascultată la rândul meu. Ador să petrec timpul cu familia, deoarece trebuie s-o prețuiesc cât timp mai e cu mine…. Nu-mi place să se vorbească urât despre familia mea, să se ridice tonul la mine, oamenii să se certe. Mă deranjeză faptul că am început să devenim din ce în ce mai răi, să ne urâm în loc să ne iubim. Aceasta sunt eu…. . “Uită, iartă, cea mai frumoasă artă.” – este motto-ul...

6 poezii, 0 proze

PR

Petru ROMOSAN

AutorClasic

Tatăl: Samoilă Mama: Floarea Căsătoril cu Adina Kenereș (prozatoare) Absolvent al Liceului George COșbuc din Cluj (1976). Angajat în București la o galerie de artă a Fondului Plastic (1981-1988) Debut cu vss. în rev. "Tribuna" (1972) Debut ed. cu vol. vss. "Ochii lui Homer" (1977, Premiul uniunii Scriitorilor RSR). În sept. 1988 reușește să treacă clandestin granița în UNgaria după o tentaivă eșuată în aug. "M-a ajutat Dumnezeu, altfel nu îmi explic de ce ofițerul de grăniceri care a oprit căruța în care eram i-a cerut actele doar călăuzei mele.[...]" Stabilit din 1988 în Franța, la Paris, unde înființeazăp o galerie de artă. Revine în România în 1998 și întemeiază împreună cu soția sa Ed. Compania. Autor al antologiei "Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române" (București, 2001). "Ochii lui Homer" - CLuj, 1977 "Comedia literaturii" - București, 1980 "Rosa canina" - București, 1982

12 poezii, 0 proze

Corneliu Traian AtanasiuCA

Corneliu Traian Atanasiu

AutorAtelier

Nu prea știu ce fel de biografie. Profesor de sport. Facultatea de filosofie fără să profesez. Fără veleități și gusturi literare pînă tîrziu. Am citit și am început să scriu într-o criză existențială a tinereții. Totul, după cum s-a dovedit ulterior, cu certe efecte formative. Transfuzii de sînge si iluzii. Am cochetat fără convingere și cu publicistica. Am publicat sporadic în Viața Românească, Cuvîntul, Orizont, Dilema. Într-o vreme am citit și niște mici eseuri la radio România Cultural. Nu mă simt frustrat și nici nu cred că sînt vreo valoare inestimabilă, există destulă literatură bună de citit și fără mine, mi-ar plăcea însă acest joc care oricum e mai confortabil, poate și mai savuros. Cred mai mult în efectele scrisului asupra persoanei mele și încurajez, în ce mă privește, mai puțin veleitarismul literar. De cînd m-am lăsat de fumat, spun oricui mă crede că am vicii prea mari ca să mă mai încurc și cu fumatul. Unul ar fi scrisul. Din 2007, administrez site-ul ROMANIAN KUKAI...

583 poezii, 0 proze

Adriana Marilena StroilescuAS

Adriana Marilena Stroilescu

AutorAtelier

Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...

221 poezii, 0 proze

Tatiana BîrsaTB

Tatiana Bîrsa

AutorAtelier

BIOGRAFIE Cerul ma sculptase din țărână dăruindu-mi existența Și transpunând-o pe pământ și-a lăsat în ea prezența. Născută printre "ei", știu bine...mi-e sufletul în căutare... Mereu între azi și mâine, sunt vise, așteptări și contemplare. Cu trupul printre oameni, cu gândul rar pe-aici... Eu am schițat istorii, am strâns fragmente mici... Și am pictat tablouri, și am trăit printre eroi, Inventând o altă gamă...de iubiri, trăiri ,culori. De-am învăat să pot să cred în adevăr și bine E pentru că privind la cer am căutat cerul în mine Și dacă azi mai pot distinge pământul de ceresc E pentru că încă învăț: să pot, să lupt și să trăiesc! (Tatiana Bîrsa)

4 poezii, 0 proze

BV

Bivol Vasile

AutorClasic

Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...

0 poezii, 0 proze

Gabriela SavitskyGS

Gabriela Savitsky

AutorAtelier

Cu numele administrativ Gabriela Doina Popescu, cu numele secret și drag, Gabriela Savitsky, cu care încearcă împărăția cuvintelor, nu cu intenții neapărat cuceritoare ci, mai degrabă, cu acelea de a o adânci și a o face sonoră. Nu există, cred, întrebare mai chinuitoare pentru omul trăitor pe pământ, sub stelele de la facerea lumii, decât cea asupra rostului propriu. Ce aduce prezența lui, în plus? Ce are de făcut pentru a nu supăra ursitoarele și norocul? Unii își află răspunsul cald și oarecum liniștitor în rutina vieții zilnice în care se așează ca lutul rece în matrița pentru cărămizi crude. Cărămizi care trec prin focul evenimentelor și construiesc, cuminți, zidul omenirii, năzuind să ajungă la cer. Sunt alții mânați de-o dorință stăruitoare și neliniștită. Sunt cei care vor să afle, vor să înțeleagă, vor să-și explice, vor să spună și altora. Sunt cei pe care viața proprie nu-i încape. Fără fals orgoliu ci cu multă umilință, trebuie să recunosc a mă prenumăra printre aceștia....

28 poezii, 0 proze

TL

Tanasa Alina Loredana

AutorAtelier

sunt un suflet ca oricare altul...care a suferit,a iubit....care incerak sa treca prin lume ca un nor pe cer...care are o mie de intrebari cu raspuns neinteles shy alte o mie de intrebari fara raspuns...dar dak ma gandesc...intrega noastra viata e plina de intrebari...shy toate incep cu de ce.....shy nu numai intrebari...mai sunt shy regrete...Regret un cuvant nespus, regret o vorba aruncata cu rautate, regret un gest nefacut, regret o mangaiere neoferita, regret timpul pierdut, regret anticipat timpul pe care il voi pierde, regret cearta aceea stupida, regret ca nu spun "te iubesc" suficient de des unei persoane, regret ca nu am acum pe cineva langa mine, regret un telefon dat, regret un mesaj scris, regret o zi pierduta, regret o ocazie unica pierduta pentru totdeauna, regret ca am fost proasta cand nu trebuia, regret ca inca mai sunt, regret ca imi pasa cand ar trebui sa dau cu piciorul, regret ca vad mai mult decat ar trebui, regret ca nu sunt ignoranta si regret ca regret atat de...

1 poezii, 0 proze

Ma cert cu Dumnezeu

de Pana Georgeta

Lucrez la un etaj mai sus de cer Si ma cert cu cerul care-mi tine contabilitatea. Uneori ma amuz cu un registru din ploaie, Caci picaturile de ieri se bat cu cele de azi pe o bucata de nor glazurat....

PoezieAtelier

Ma cert cu Dumnezeu

de Luciana Stoicescu-Vaughan

Am tipat la Dumnezeu: - Tata, ce-ai facut cu mine De-ai uitat ca sint si eu Printre cei creati de Tine? N-am primit nici un raspuns. Lacrima curge navala Si imi vine s-o iau razna Fara nici o...

PoezieClasic

Mă împresoară toamna

de Ursu Marian Florentin

Mă împresoară toamna ca o într-o suferinţă Şi vremea îmi apasă coloana tot mai greu Încerc să port în mine o tragică sentinţă Si atunci când mă mai doare, mă cert cu Dumnezeu, Nu ştiu a câta toamnă...

PoezieAtelier

de aici de sus toți zeii au părul alb și seamănă cu oamenii

de Toader Ionut Daniel

de trei zile am tot urcat scările ruginite ale podului de peste calea ferată din spatele stației de autobuz pentru că mi-e mai ușor să înțeleg modestia oamenilor care cred că pot trece ușor peste tot...

PoezieAtelier

Si-astept sa cresti in vis cand ploua

de mircea trifu

Mă cert cu Dumnezeu în vis Și sufletul mi l-am deschis, E vina Lui, în vis îi spun Că pe pământ nu ești. Dar El îmi spune că e bun, Să te fac eu c-ai să trăiești. Mi-a dăruit un scrin bătrân, Avea...

PoezieAtelier

Traiectorii

de Teodor Dume

Traiectorii – Teodor Dume – 200,2 în mine mai port câteva urme și deseori mă cert cu Dumnezeu pentru toate răutățile lumii nu pentru că ar fi vinovat duelul acesta se duce de peste două mii de ani...

PoezieAtelier

confuz

de Marius Chindris

Stau... trecerea si crunta devenire isi fac de cap prin trupul meu... scrasnind din dinti imi ies din fire injur, ma cert cu Dumnezeu imi sun parintii dar ramane-un rest in sufletul perfid la miile...

PoezieAtelier

îmi iau poemele și plec la mama

de Stefania Anutoiu

/ înghit în sec ca după o lămâie înfricoșător de acră și mă gândesc că de fiecare dată când trântești ușa de perete mă iubești mai tare / m-am hotărât să nu mai vorbesc pentru că vorbitul îmi face...

PoezieAtelier