"M-am tinut de cuvant" – 21073 rezultate
0.03 secundeMeilisearch
Delicventa_juvenila
M-am nascut, exist, dar cine sunt? [ancheta sociala]
de oricealtceva
Elena Strilciuc
De mică mi-a plăcut să îmi aștern pe foi ascunse, gândurile Și le-am ținut într-un sertar... M-am pierdut apoi în dorul cotidian, până când... Azi am șters praful de pe primul meu jurnal.
2 poezii, 0 proze
Alexandru Ciobanu
Părinții, Ion și Ecaterina, oameni obișnuiți; s-au întâlnit și s-au plăcut. După un scurt circuit de câțiva ani, fiecare a mers pe drumul lui. Din flamă, M-am născut eu, la 27 ianuarie 1947 în București. Am avut o copilărie minunată, la bunici. Minunată copilărie am avut, undeva într-un ținut neiubit de nimeni, fiindcă era prea departe de toți. Un ținut pe care toate administrațiile l-au ignorat fiindcă le era peste mână. A fost pe rând când de Vlașca, când de Teleorman, când de Videle, când de Alexandria, cand de Giurgiu, dar nu s-a lipit nicăieri și a rămas pe loc. De oriunde ar fi venit banii bugetari până acolo se terminau. Acolo nu era asfalt, nu era canalizare, nu era electricitate; apa și-o scotea fiecare de lângă casă, ca să-i ajute circuitul în natură. De acolo lumea pleca, dar eu veneam. Acolo nimeni nu se întoarcea fiindcă peste tot era mai bine. Era un fel de never land, dar era nevărlendul meu, pe care îl iubesc și acum. Un nevărlend la 65 de kilometri de București. Acolo...
66 poezii, 0 proze
Laura Huiban
laurahuiban@yahoo.com In prezent - redactor al Ziarului de Bacau, Mediabac 2002 - 2007 - redactor al Trustului de Presa "Desteptarea" Bacau; in acest timp am realizat si prezentat la AlfaTV (TPD) emisiunea saptaminala de informatie culturala "Fast - Culture". 2004 - Premiu pentru Editorial ("Eu nu spun"), la Premiile Presei Bacauane (juriu: Ioana Avadani, Vanda Condurache) 2004 - Nominalizare la Premiul pentru Interviu ("Ultimul Sburator/ Pentru Ioana Postelnicu, scrisul e o bucurie aproape sexuala"), la Premiile Presei Bacauane (din juriu au facut parte si Ioana Avadani, Vanda Condurache). 2004 - Seminarul International „Cultura Si/Sau Televiziune” – Iasi 2004 - Atelier de Jurnalism On-line – Sinaia 2004. Colaborari: Revista "Ateneu" Citata cu articole sau fragmente de articol in "Cartea care m-a tinut in viata" (Eugen Budau, Bacau, 2005) sau "Anton Ciobanu - vocatie si credinta" (Mihai Busnea, Bacau, 2004). Studii: 2006 - 2008 masterand in Jurnalism al Facultatii de Jurnalism si...
10 poezii, 0 proze
Matei Mihaela M.
M-am născut în vara anului 1981 într-un sat nemțesc situat la granița vestică a tării. Trăind acolo primii ani de copilărie alături de bunici, am avut norocul de-a fi pentru o scurtă perioadă de timp om "normal". Școala și educația mea sunt complet irelevante și nu merită nici o atenție. La 19 ani mi-a încept "aventura" pierdutului de timp prin birouri, ședințe și între colegi de-o mediocritate dureroasă. Până la momentul de față am călătorit într-o măsură acceptabilă reușind astfel să văd câteva țări și de curând mi-am schimbat radical viața dedicandu-ma călătoriei, trăirilor și artei.
16 poezii, 0 proze
Ovidiu M Cobalcescu
M-am nascut in paginile unui roman!
37 poezii, 0 proze
Sergiu M
M-am nascut, atata stiu...inca mai caut scopul in viata...se pare ca cateodata il gasesc langa finta pe care o iubesc...dar se pierde..si iarasi il caut.
2 poezii, 0 proze
lucian m
Cine sunt? Ce sunt? Adesea M-am intrebat si eu...
56 poezii, 0 proze
Mîrza Mona M.
Nu-s prea multe de zis. M-am născut, am trăit, trăiesc și cine știe mai departe, într-un oraș atît de liniștit că pare mort. Am făcut 4 ani de desen, 5-6 sporturi, cîteva sute de cunoștințe. Sunt o adolescentă relativ excentrică cu idei la fel de crețe ca și părul meu. Merg la un liceu care e nici bun nici rău, dar mîndru. Cînd mă bucur de ceva de obicei mi se ia. Hm.
1 poezii, 0 proze
Musca Liviu Dumitru
M-am nascut sa traiesc o viata plina de stralucire in suflet si in inima dar goala de stralucirea argintilor in buzunare....si nu-mi pare rau de loc!!!
108 poezii, 0 proze
Netedu Silvia Maria
M-am aventurat inca de mica pe un taram ce inca mi-e necunoscut . Invat din mers si tind spre perfectiune . Citesc si caut in orice originalitate. Un regret : Acela de a nu-l fi descoperit pe domnul Octavian Paler mai devreme. O dorinta : Aceea de a-l intalni pe domnul Mircea Cartarescu pentru a-i strnge mana si a-i multumi pentru scrierile sale ce m-au inspirat si captivat.
13 poezii, 0 proze
M-am tinut de cuvant
de Eugen Constantinescu
M-am ținut de cuvânt atunci când ți-am promis curcubee, dar, crede-mă, nu e vina mea că scara a avut treptele prea îndepărtate. M-am ținut de cuvânt și atunci când ți-am ridicat voalul, deși, mica...
Spuneți-i că m-am ținut de cuvânt!
de George Ene
Stau pe-un scăunel la colț de stradă, să te cerșesc. Lumea nu mă cunoaște, iar tu, evident, nici atât. Și totuși, ca să mă vezi mi-am pus o tăbliță la gât Pe care-am scris: “Sunt orb. Nu beau, nu...
Cireașa de pe tort... (pe care am încercat să o pun eu la Buzău)
de Rodean Stefan-Cornel
Într-o dezbatere de pe acest site, desfășurată pe la începutul anului curent, având ca temă concursurile de epigramă, spuneam că mie mi s-ar părea interesant ca la un concurs unde sunt două teme...
Mi-am pierdut
de elena gheorghiu
Mi-am pierdut azi tinerețea, Asta pagubă să fie. Dacă vine acum bătrânețea Nu-i o mare veselie. Tinerețea nu o poți păcăli Că se duce și te ceartă. Nu suntem deloc egali, Ea este-n viață o artă. Arta...
stofă de politician
de Ioan Postolache-Doljești
vă las aici, pentru că nu am la dispoziție o adresă de email. ceilalți finaliști au primit și pe email datele pentru continuarea concursului. sunt afișate și la comentarii/concurs. vă rog să citiți...
Tată, de ce ai plecat?
de mariniuc viorica
Tată, de ce-ai plecat? Lumea zicea că ești un bețiv notoriu, Că ai patima suptului, că ești un împătimit al alcoolului. Și mai zicea lumea că ne-ai distrus fericirea. Fericirea?... Poate altceva. Noi...
Nefericiților nu le e frică de moarte, vol. I, Vieți paralele
de Paul Pietraru
- Ştiu că ai plecat din oras, la un moment dat. - Prins cu viaţa, am uitat, într-un fel, de afaceri, le-am neglijat mai bine zis. Am contractat un credit pentru firmă, dar banii s-au dus aiurea şi...
Nuielușa de alun
de tincuta horonceanu bernevic
S-a întâmplat într-o zi pe la amiază. Era în sat o căldură cumplită. Ileana stătea în pragul casei, dând a lehamite din cap. Zăpușeala te făcea să-ți ieși din minți. Ca și cum n-ar fi fost de ajuns...
a doua moarte
de Dumitru Sava
m-am dus să mor ca voi să fiți și cum scria-n cartea poștală eu chiar m-am ținut de cuvânt dar voi voi ce mi-ați făcut ați luat un os de-al nu știu cui și m-ați făcut erou necunoscut dar eu eu sunt...
