"Lacătul din gând " – 3942 rezultate
0.02 secundeMeilisearchmircea lacatus
"iesiti din romania aceea care va face urati si rai intrati in cealalta romanie in care va place sa credeti ca sunteti si nu sunteti!"
256 poezii, 0 proze
Daniel Lăcătuș
• Daniel LĂCĂTUȘ. Născut pe 04 ianuarie 1988, în orașul Călan, județul Hunedoara. Jurnalist și scriitor, membru în Uniunea Scriitorilor din România. Absolvent al studiilor primare, gimnaziale şi liceale în orașul natal, licențiat în jurnalism la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-fondator al revistei de cultură și istorie Apel la memorie. Inițiator al proiectelor editoriale: Să ne cunoaștem istoria – Călan, care are ca obiectiv promovarea patrimoniului cultural, istoric, etnografic, natural şi turistic al zonei; Fețele durerii. Apel la memorie, care are ca obiectiv studierea și rememorarea prigoanei regimurilor totalitare împotriva românilor din toate categoriile sociale, cauzele și efectele oprimării constituite de instituțiile represive; N.K.V.D. în Republica Moldova, Securitatea în România. Bibliografie: - Literatura română. Dicționarul autorilor români contemporani, coordonator Alina Kristinka, Editura Arial, Ploiești, 2013, p. 156. - Județul Hunedoara: monografie,...
56 poezii, 0 proze
Sandu-Milea Constantin
Câte ceva despre autor.. S-a născut la 26 septembrie 1955 în comuna Agăș, județul Bacău. A lucrat încă de foarte tânar ca lăcătuș mecanic CFR,locomotive, în industria aviației, la mina de cupru si în domeniul geologie până în anul 1989. A făcut studii libere de pictură, sculptură, actorie, regie, teatru, apoi , ca autodidact convins, a ales meseria de sculptor și de cercetator privat în istoria formelor plastice pe care o practică timp de peste 25 de ani.Până în prezent a realizat peste 500 de sculpturi în lemn, bronz și marmura. Are un site:www.constantinmileasandu.bravehost.com; unde prezinta opera lui de sculptură, zece proiecte de monumente pentru lumea civilizată, și câteva conferințe despre arta modernă și despre Fundamentele Modernității Europene. In prezent trăiește la Brașov si sculpteaza. adresa atelier: Str. Neagoe Basarab.nr.17.( Piata Teatrului) Tel:0744994454 e- mail:cmileasandu@yahho.com; www.constantinmileasandu.bravehost.com
1 poezii, 0 proze
Adrian Firica
Adrian Firică: s-a născut la 6h și 20', în ziua de 22 noiembrie a anului 1951, în maternitatea din Negrești, județul Vaslui. Copilăria: fragede exerciții de supraviețuire; progresează intelectual citind orice, pictând, scriind versuri și piese de teatru în metru antic. Adolescența și tinerețea: își începe cariera de manager cu o revistă de liceu; publică versuri și desene în Luceafărul; nu intră la Institutul de arte plastice, devenind, pe rând, desenator tehnic, lăcătuș, "lucrător" la dezinsecție-vidanj; în fine, intră și termină Facultatea de filosofie, ajungând profesor, apoi cercetător științific. Maturitatea: din '90 își oferă satisfacția unei cariere de consilier prin felurite instituții - Ministerul Culturii și Cultelor, Guvernul și Președinția României - Secretariatul General al Parlamentului UE creditându-l, chiar, drept consilier corespondent, nominalizându-l și într-o comisie de redactare a unei Convenții ONU pentru accesul la informațiile de interes public; face și ceva...
664 poezii, 0 proze
Simion Cozmescu
Am scris în tinerețe, pe la 20 de ani. Apoi am luat o mică pauză de alți 20. Din 2010 am reînceput să scriu, poezie în principal, postând pe diferite site-uri. Debutul oficial este în revista Algoritm Literar, cu poezia "Premiera baletului Somnul". Am mai apărut publicat, într-o antologie ,,Semințe Literare", o colecție de autori de interes local (orașul Călan) a lui Daniel Lăcătuș. Am fost editor/adminstrator pe site-ul Confluențe Lirice. Prezent în Antologia " Suflet Nemuritor" 2013 al revistei online de cultură " Popasuri Culturale", în antologia "Confesiuni în virtu@l" 2013 a site-ului Confluențe Lirice, în antologia Lira21 2013.Mai sunt. Premiul III la Concursul Literar "Visul" al Asociației "Florema Design" ediția 2013, secțiunea poezie. Am debutat cu volumul recenzat de Ottilia Ardeleanu "Poeme mai lungi decât numele tău" 2015. Apariții recente în Algoritm Literar nr.5 2015 , revista Singur nr 14 2015, în volumul colectiv selectiv "Gala Poezie de dragoste" al editurii Art...
459 poezii, 0 proze
Tunaru Elena
Nascuta in 1983, luna ianuarie, am dezvoltat un puternic caracter al zodiei capricorn, extrem de incapatanata, dornica de a cunoaste cat mai multe, curioasa,curajoasa, rabdatoare si perseverenta. Sunt fiica unei doamne care a lucrat ca vanzatoare de la 18 ani si a unui domn care avea un potential mult peste asteptarile parintilor lui, tarani din zona Calarasi, care l-au trimis la Bucuresti la studii, devenind ulterior mana dreapta a sefului de la TIMPURI NOI, intreprinderea unde a lucrat toata viata, ca lacatus-mecanic, desi indeplinea mult mai multe si diversificate sarcini. Am terminat liceul Dante Aligheri,profilul de limba italiana, desi inainte de inscrierea la liceu nu studiasem deloc aceasta limba.Ulterior ma indragostesc de ea si continui in timpul facultatii studiul ei. Laureata a ASE-ului, Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori, si a Masterului Managementul Sistemelor Bancare, incep in septembrie 2005 lucrul la BRD, unde continui pana in prezent o cariera...
3 poezii, 0 proze
Lacatus Loredana
9 poezii, 0 proze
Lacatus Mihaela
3 poezii, 0 proze
Raluca Lacatus
studenta Facultatea de Matematica si Informatica,masterat MCTIM,an1,Ovidius,Constanta. profesie:programator java
12 poezii, 0 proze
Alexandru Samoila
Nascut in data de 28 ianuarie 1952,in comuna MORAVITA,judetul TIMIS,ROMANIA. Absolvent al LICEULUI DETA in 1972;1972-1974 isi satisface stagiul militar la BACAU;1974-1979 ,rectificator la ELECTROTIMIS;1979-1980,merceolog DPADM Moravita; 1980-1989,lacatus-montator la Revizi de Vagoane STAMORA-MORAVITA;1989-1992,primarul comunei MORAVITA; 1992-1996,director comercial al Societatii Agricole MURAWA;1996-2008,vanzator-gestionar statia PETROM,Moravita; 2008-prezent,SOMER.
1 poezii, 0 proze
m-au omorât americanii
de Vasile Munteanu
mi se cade în cuvânt întreaga viață ce rost ar mai avea să povestesc – eu sunt! stafia lunecând pe balustradă în prelungirea gândului din gând se va crăpa sub limba mea o treaptă silabele îmi vor...
ecoul de ieri
de Fi And El
aud ecoul pașilor noștri ce duceau lumina din iad în gândul din apus pe masa din colțul camerei culegeam inimi din maști de sticlă ne căutam rătăciți in cearșafuri rupte sfeșici de foc și nopți au...
propriu-mi carusel (III)
de Vali Nițu
Prima zi de august și primul gând pleacă către tine, femeie misterioasă. Te revăd în liniștea unei cafele de la masa „noastră", undeva atât de aproape de mine. Aseară aș fi vrut să te am în brațe....
Aripi
de Cristina Cosnita
Inchid ochii ingreunati de suflul unei amintiri pierdute printre nori.Ascult glasul ei dulce si azi,ca de atatea ori, ascult glasul tau, aceleasi cuvinte, acelasi gand, hiperbolizand o tristete abia...
Orasul ateu
de Tiberiu Lovin
Victoria, fostul oras ateu de Tiberiu Lovin, Florina Zainescu Bisericile mobile au sfaramat lacatul ateu Cu un curaj nebun, un simplu paznic s-a opus comunistilor care au interzis constructia de...
Carari de vise
de Alina Marilena Sandoi
Carari de vise Adorm si te visez, iubire , Valsand in lan de crizanteme, Adorm dar ma gandesc la tine Ecou de vise si poeme. Din ochi impresurati de taine Renasc noiane de-ntrebari, Viata mi-e un...
Dragoste târzie
de Ovidiu Vasilescu Macin
Iată, e timpul să plec! Ca toți nefericiții lumii de jos, voi lua cu mine doar singurătatea. Când voi trece peste înțelesul ultimului stih, cu o vorbă de duh voi plăti prima vamă, voi trage după mine...
Povestea timpului
de Serban Daniela
Povestea timpului O zi obisnuita traiesc bucurandu`ma de trecuta`mi copilarie, de amintirile ei cu gust de fericire, ce gust inselator Ceva neasteptat imi tulbura obiceiurile de zi cu zi: timpul pare...
A se returna filosofilor naturii!
de anca trăistaru
Preludiu: Ora de economie, clasa a XI-a Eleva: Am și eu o întrebare,domnule profesor! La ce folosește economia? Profesorul: La anu` o să mă-ntrebi la ce folosește filosofia... Ora de filosofie, clasa...
Gala de umbre
de Sașa Pană
A trosnit o prăpastie în cer și dintre cioburi s-au risipit îngeri cu picioarele de puf, ca dintr-o închisoare după ce paznicul a fost asasinat. Cărările printre aer se întretaie ca trenele de...
