Raluca Lacatus

Clădim lumi noi dar privim înapoi Aș vrea o lume nouă, aș vrea un gând pustiu Un leagăn de dorințe, aș vrea un întreg câmp viu...

Nu-ți fă dară planuri prea multe căci ți-a fost dată și o să-ți fie luată fără de veste. E un drum frumos de toamnă cu bucurii de frunze și sentimente de animăluțe blânde...Deci admiră și mângâie ce

Ești al meu Cu păr ca frunzele toamna la apus Cu ochii in amintirii albastre pierduti Ești al meu cum nimeni nu a fost Te-am vrut al meu și ai vrut sa fiu a ta. Tăcerea,lipsa,inserarea is toate

Mă simt tot mai plină, de umil și noroi \'Nu vreau\' sau \'nu pot\',nu-s sigură care, Mă ține pe loc,să cad în eroare... Ce lanțuri și funii împrejuru-mi am legat Și acum nu mai știu nimic de

Si ce daca toate s-au sfarsit? Si lacrimi am chiar de nu vreau? Ma lupt cu toate, asa am vrut Si si acum vreau, chiar de mi-e greu... Adio tu,nebun smintit Ce lumea vrei sa imparatesti Si

Sfârsit de sesiune, de griji, de frământări... O lentă apăsare,un murmur de căldură, O lene ce te strigă să iei tu frâul ei... Ce timpuri așteptate, Ce clipe închipuite... Deșarte\'s toate

Viața se dă peste cap, Mocnește și urlă spre mine, Mă aduce cu fruntea spre cer Și în apă cu totul mă ține. Pustiu cu pustiu se adună, La mine în camera goală Resimt pretutindeni emoții, Și

Avem ceva,ceva din demult, Păstrăm cu noi tot ce am avut, Ne ținem drepți, nu dăm de greș, Avem ispite cu gust de melci... Când toate mor,usor dispar, Rămâne totul in zadar, Un gri de nor,cam

Si ma pierd si iar, si iar, Si ma doare dorul, Unde is toate cand nu sunt? Unde mi e odorul? Dar nu e, nici cand n-a fost, E doar amagirea, Ca Pamantul e un vis, De-ar sti

Cad, mă ridic Și iar cad, și mă ridic, Și îmi e foame, și îmi e frig Și îmi e groază...de nimic Și nu-mi place al meu destin, Și mă doare al meu declin, Mă amăgeste vipera, Mă încoltește

Si iata ca totul a fost Trecutul s-a dus fara rost Iubirea s-a scurs pe fagas Si drumul mi-e iarasi din pasi. Ma plimb peste drum si inapoi cutreier frunzis si gunoi Plutesc dar mereu ma

Ce rost are sa mergi inapoi? Cu gandul la cei morti si cei goi, Sa vezi ce odata nu era Sa uiti iar menirea ta... Nu uita ca tu esti strain De acolo de unde umbrele vin Gonite parca de un