Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Introspectiv"1630 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
38 rezultate
Konstantinos KavafisKK

Konstantinos Kavafis

AutorClasic

Konstantinos Petrou Kavafis (în grecește: Κωνσταντίνος Πέτρου Καβάφης, pronunțat Cavafis, Cavafy sau Kavaphes, Alexandria (Egipt), 29 aprilie din 1863-29 aprilie din 1933) a fost un poet grec, una dintre figurile literare cele mai importante din secolul XX și unul dintre ce mai mari exponenți ai renașterii limbii grecești moderne. A muncit ca ziarist și funcționar public, a publicat puțin în viață, după moartea lui opera a căpătat treptat valoare și influență. Tematica lui foarte urbană și introspectivă , fără să ascundă orientarea lui homosexuală, care au întârziat acceptarea lui, totuși în anii 1960 l-au transformat într-un simbol al culturii gay.

29 poezii, 0 proze

Serban MoescuSM

Serban Moescu

AutorAtelier

Nascut in Baia Mare si rezident al urbei pana in ultimul an de liceu. Translatarea la Cluj va insemna concomitent accederea intr-o comunitate literara extrem de valoroasa, prin intermediul cenaclurilor literare la care aveam sa particip. Rodul inclinatiilor mele spre arta in genere, va fi, uneori, poezia, care adesea a fost apreciata sau dimpotriva. Ma bucur ca scriu, mai exact ca obisnuiam sa scriu, ca metoda de conservare a propriei identitati si de introspectie a ei. Atat.

126 poezii, 0 proze

Erika Eugenia KellerEK

Erika Eugenia Keller

AutorAtelier

Mă numesc Drăgan-Keller Eugenia-Erica, sunt asistent social principal și formator, activă în domeniul social din anul 2003. Mă definesc ca un asistent social cu gândire tehnică și suflet de artist. Am început să scriu din copilărie, fiind premiată la concursuri de compuneri, iar mai târziu la Concursurile Naționale de Poezie Traian Demetrescu. Am publicat volumul ,,Suflet în suflete rătăcind' (Ed. Contrafort, 2009). Poezia mea este și un demers psihologic: un spațiu de introspecție unde durerea, tăcerea, demnitatea și dorul de conexiune se transformă în metafore și căutări de sens. Scrisul este pentru mine o formă de auto-vindecare și de dialog interior, iar pe Agonia îmi doresc să evoluez poetic și să îmi rafinez vocea literară. keller.ericuta@gmail.com ericuta_ro@yahoo.com

203 poezii, 0 proze

sunei ellaSE

sunei ella

AutorAtelier

eh.. am castigat in anul 2004 am luat locul 2 pe tara la concursul national de poezie si proza, editia 1 "Mihai Eminescu", de asemenea, locul 1 pe Bucuresti la poezie la concursul municipal organizat de Ministerul Justitiei si Apararii. in anul 2005 am luat premiu special pe tara de la concursul national de poezie si proza, editia 2, "Mihai Eminescu", si locul 1 pe Bucuresti la poezie la concursul municipal organizat de insitutia mentionata mai sus. in anul 2005-2006 am luat la concursul national de poezie si proza "Mihai Eminescu" mentiune la categoria de proza si premiu special la categoria de eseistica- cu o lucrare de critica literara. tot in anul 2006 am publicat primul meu volum, de filosofie a durerii si introspectie, numit Edietik, sub egida Fundatiei Internationale "Mihai Eminescu". lucrez la cele doua ziare ale acestei fundatii,, detinand o cronica permanenta in unul din aceste publicatii.. uf.. cam atat.. cred..

1 poezii, 0 proze

Cino da PistoiaCP

Cino da Pistoia

AutorClasic

1270 cca - 1336 sau 1337 Pe numele adevărat Guittoncino dei Sighibuldi, a fost un ilustru jurist, profesor de jurisprudență la mai multe universități italiene și om politic însemnat în cetatea natală, Pistoia. Mult apreciat de contemporani, a avut însemnate însărcinări politice, o vreme a fost și el exilat, asemeni lui Dante sau Guido Cavalcanti. Ca poet a lăsat un bogat Canțonier (165 de poeme dintre care multe sunt sonete). Lăudat de Dante pentru poeziile sale de dragoste, Cino este, prin facultatea de introspecție cu totul deosebită, prin tristețea neliniștită a poeziei lui, un precursor al lui Petrarca.

2 poezii, 0 proze

DM

dimitriu mihaela

AutorAtelier

De fiecare dată când găsesc câte o muză care să mă ajute să-mi exprim trăirile, o primesc cu căldură și o invit să coboare printre măruntaiele gândurilor mele. De fiecare dată când îmi aduc aminte de locurile natale, de cetatea Târgoviștei mă cuprinde o senzație de alin și de bucurie. De fiecare dată când îmi arunc mârșav numele și prenumele, Dimitriu Mihaela-Doina pe un petic de hârtie, mă tot frământ dacă stihurile mele vor stârni în mintea vreunui lector un pic de euforie, de stimă, de critică , de nostalgie ori de o simplă introspecție. Întotdeauna ca un peregrin însetat de liric, de epic și dramatic, m-am tot avântat să îmi public modestele scriituri la gazetele locale, la revistele școlii, în volume colective. Am îndrăznit să iau premii și să particip la ședințele cenaclurilor locale , precum „Elena Văcărescu” și naționale „Săgetătorul” ce se țineau la București. Sunt ferm convinsă că niciodată nu îmi voi lăsa vocea mea lirică și mereu le voi spune celor ce vor vrea să muște...

2 poezii, 0 proze

Stelian STANCUSS

Stelian STANCU

AutorAtelier

Născut în Izvoru, județul ARGEȘ, la 29 noiembrie 1966. Studii: Școala primară în Izvoru Liceul Economic din Pitești Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, Academia de Studii Economice din București Facultatea de Matematică, Universitatea București Facultatea de Drept, Universitatea Ecologică din Bucuresti Master în Drept, Specializarea: Științe Penale și Criminalistică Diploma de Doctor în Economie, Domeniul Cibernetică și Statistică Economică. Ocupația actuală: Profesor universitar doctor și Mediator autorizat Publicații literare: 1. Volumul de poezie “URME PE NISIP” (“Introspecție Sentimentală”), Editura PACO, București, ianuarie 2014. 2. Volumul de poezie “UN NOU ÎNCEPUT” (“Viața la timpul prezent”), Editura Rao, București, aprilie 2014. 3. Volumul de antologie “PRIVEȘTE VISÂND, IUBITO...”, Editura Editgraph, Buzău, noiembrie 2014, coautor. 4. Volumul de antologie “MAGIA SÃRBÃTORILOR DE...

632 poezii, 0 proze

Arthur SchnitzlerAS

Arthur Schnitzler

AutorClasic

Arthur Schnitzler (n. 15 mai 1862, Leopoldstadt - d. 21 octombrie 1931, Viena) a fost un scriitor și dramaturg austriac, precum și cel mai important reprezentant al Modernității vieneze. Arthur Schnitzler, fiul unui proeminent medic laringologist evreu, Johann Schnitzler, și al fiicei doctorului vienez Philipp Markbreiter, Luise Markbreiter, s-a născut la Viena, pe Praterstraße 16, Leopoldstadt. Viena era pe atunci capitala Imperiului Austro-Ungar. Și-a început studiile în medicină la Universitatea din Viena în 1879. Își obține titlul de doctor în medicină în 1885 și profesează la Spitalul General din Viena (Allgemeines Krankenhaus der Stadt Wien, AKH), dar abandonează medicina pentru a se dedica scrisului. Operele sale a fost adesea controversate, atât datorită francheței în descrierea sexualității (într-o scrisoare către Schnitzler, Sigmund Freud mărturisea chiar : "Am impresia că dumneata ai dobândit în mod intuitiv - ca rezultat al unei introspecții - tot ceea ce eu a trebuit să...

6 poezii, 0 proze

Introspectiv

de ungureanu dorina

O privesc din leagănul de pe plajă, mi-e și nu mi-e frică. Marea își deschide cavitățile cu colți, glande ce secretă în exces hormoni și salivă. Inhalează și mănâncă pe cine vrea, cât și când vrea,...

PoezieAtelier

introspectiv, n-ar fi fost când

de eugen pohontu

m-am gândit să-mi mut personalitatea c-o privire spre tine greșit, trebuia să-mi ascund intenția, ca-ntr-o implozie, când sensul privirii fuse flacără ce devora orice venea dinspre noi din frigul...

PoezieAtelier

Introspectivă

de Tarniceri Aurelia

Am privit în oală... mintea-mi era goală nu găseam nici măcar o idee am căutat o cheie să descui cămara sufletului dar ușa era descuiată ce nevoie ciudată să intru și să scotocesc printre file...

PoezieAtelier

Introspectivă (1997)

de Ana Leibovici Hutanu

Mă doare tăcerea din mine Și faptul că nu cred în durere Simt că nu simt și mă doare Tocmai violența tăcerii. Mă intrigă indiferența din mine Și faptul că nu mă intrigă nimic Mă tem că respirația...

PoezieAtelier

Anotimp introspectiv

de Adrian Silviu Mironescu

Acum, când suit piscul tristeții Am desavârșit consistența sictirului, Ajuns în apropierea esenței Tu îmi ceri să cobor?! Și lumea ce mi se deschide la picioare, Încă mi-ar oferi de ales Între...

PoezieAtelier

Reper introspectiv

de Ioan Grigoraș

- Pe firul Ariadnei ca Tezeu Prin suflet umblu după minotaur, În labirintul ăsta-i tot mai greu, Atâția monștri sunt, doar un tezaur În scrinul ferecat și fără fund Ascuns în hăuri negre sub o...

PoezieAtelier

Durere introspectivă

de does it really matter

Mă dor eu pe mine mă. Un neuron chior și chircit se uită cu ură la mine. Lacrimi străine ard obrazul sub fard. Un țipăt rotund alunecă, se izbeste de fund si de pereti, fără să se spargă. E adus pe...

PoezieAtelier

Reconciliere introspectivă

de Andrei Contiu

De ce mă uit în sus atunci când mă gândesc la el? De ce atunci când îi mulțumesc mă uit tot în sus, atâta timp cât știu că Dumnezeu este în mine, în tine, în noi toți și în ceea ce ne înconjoară? De...

ProzăAtelier

Cosmo-orientare turistică

de Chitul Grigore

Sfat introspectiv Inspirat de versul: “ vaginul meu e plin de stele ” din poezia ” fac podul din picioare ” scrisă de Alina Livia Lazăr Ca să scăpați, la urmă, teferi, Din hăul ăsta colosal, Luați...

PoezieAtelier

cum să fie liniște?!

de Daniela Luminita Teleoaca

merge repede afundat ca și cum ar excava nemulțumită nervoasă introspectivă obsesia zdrențuiește orizontul între omoplați agonia totului o clătinare în intimitate o tastare în vid căderea în zone cu...

PoezieAtelier

cum să fie liniște?! (2)

de Daniela Luminita Teleoaca

merge repede / afundat parcă ar excava nemulțumită / nervoasă / introspectivă obsesia sfredelește aerul între omoplați agonie clătinare în intimitate căderea în zone cu acces prohibit (cine mă tot...

PoezieAtelier

Adevaratul univers

de Clark Kent

Ca o ultima zala a acestui lant numit viata, imi dedic momentul acesta introspectiv, constiintei mele. Motivul exact nu-l cunosc, dar sunt absolut sigur ca are legatura cu acea clipa, in care am...

Atelier