"Gânduri de Crăciun" – 20125 rezultate
0.02 secundeMeilisearchLaurentiu Moise
Volume de poezie - selectiv Plimbare printre ganduri La portile lumii Zile in sfarsit Lectie de lumina Rasturnarea clepsidrei Adevaruri negre Din amintirile unui Dumnezeu Cantecele adancurilor Profetii neimplinite Ganduri de pe tampla ploii Efata (Unicul sfarsit) Poeme pentru Silvia Proza: A treia jumatate (roman inceput) Rasturnarea clepsidrei In intelegerea de a fi
12 poezii, 0 proze
Călin Sămărghițan
- deținător al primului și deocamdată singurului saluki din România, septembrie 2009, de la care moment scrisul a retrogradat pe locul doi. - Născut în 1969 la Sibiu. - Licențiat al Facultății de Teologie din Sibiu, 1992. - Studii la College of the Ressurection, Universitatea Leeds, Anglia, 1996. - Titlul de doctor în Teologie al Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, 2000. - Licențiat al Facultății de Litere din Sibiu, 2001. - Născut a doua oară într-o facere mai lungă, la Predeal în 2001-2002. - Fost redactor șef al Revistei literare "Gândirea" (serie nouă), 1994-2004, revistă care a apărut între anii 1990 - 2004, de atunci mereu cu gânduri de reluare. - Articole și studii de specialitate, inter și transdisciplinare, critică literară, critică a criticii și cronică de carte, publicate în reviste și ziare din Sibiu ("Revista Teologică", "Telegraful Român", "Tribuna", "Radical", "Monitorul de Sibiu"), Sinaia ("Gândirea"), Târgu-Mureș ("Vatra", cu extras în volum tematic),...
238 poezii, 0 proze
zah florina iulia
,,Aș vrea de multe ori de gânduri să scap Aș vrea să nu-mi treacă prin cap ce-mi trece prin cap, Aș vrea să nu fi scris tot ce-am scris Mă uit pe versuri si dau vina pe pix,, BITZÃ ,,Memento mori,,
2 poezii, 0 proze
Georgescu Jasmina
o pânză de păianjen clădită pe o prăpastie de gânduri.
2 poezii, 0 proze
Ene Catalin Ionut
Îmi place să exprim idei sau gânduri legate de orice ne înconjoară. Consider că Universul este o dovadă a măiestriei și iubirii cu care noi oamenii, înșine, am fost făuriți.
11 poezii, 0 proze
Doina Postolachi
2008 sper să îmi public romanul :) 2003 "Galerie de gânduri" , ed. Prut Internațional, Chișinău, R.Moldova 1998 Concursul Național de Poezie, organizat de Consiliul European, premiul II, Chișinău. 1998 Olimpiada inrternațională de Limba și Literatura Română, premiul III, Botoșani, România. 1998 Olimpiada de Limba și Literatura Română, premiul I, Chișinău, R. Moldova 1997 _ 1998 Bursa Uniunii Scriitorilor din Moldova, pentru creație proprie 1997 Concursul Național de Poezie, Premiul Special al revistei "Symposion", Iași, România 1997 Concurs de Poezie, Junimea. Premiul Special al revistei " Atheneu", Bacău, România 1997 Conferință Științifică, Nivel Național, Grand Prix, Chișinău, R. Moldova 1997 Concurs Național de Poezie, Grand Prix, Chișinău, R.Moldova 1996 Conferința Științifică, in cadrul zilelor "Mircea Eliade", Premiul Special, Sighișoara, România. 1995 Conferință Științifică, Premiul I, Chișinău, R. Moldova. 1995 bursă de studii, fundația SOROS "Dr Phillips High School"...
31 poezii, 0 proze
Gheorghe Sfintescu
O frunza de mediocritate cu vine de cuget, Moarta de panza invizibila a trairii, Vie de curent rece de ganduri. Imi vibrez optimist viitorul In bulgari de ploaie transfigurez Pe-al meu negru verde Praful ce imi ineaca ochii... O ruga imbratisanda strang la piept Animata de nerenuntare... O dogoresc si pielea mi-este'puizata De crunta oglindire calorica...
2 poezii, 0 proze
Elena-Cristina Bărzoi
Simt nevoia să scriu...fără explicații de prisos. Atât știu : am adunat buchete de gânduri. Unele amestecate cu altele : cu gânduri personale, cu trăiri, cu clișee deja știute. Poți picta tabouri cu culori sau poți zugravi viața dând sens și viață cuvintelor. Pentru că la inceputul lumii a fost Cuvântul, vreau să cred ca noi suntem povești, nu oameni. Citiți-mă ca pe o poveste, nu ca pe un om. Poveștile sunt mai frumoase decât oamenii!
6 poezii, 0 proze
anca
am aparut pe lume intr-o zi de 3 august, pe la vreo 11 shi ceva dimineatza; m-am tot perindat prin scoli, pana am ajuns la un liceu, pe care l-m terminat; acu sunt la facultate ( nu conteaza care). de ce scriu ? nu stiu, poate din aceeasi cauza ca si restu : sa ma descarc de miile de ganduri, idei, pareri, ca sa "vorbesc" shi eu cu cineva ( in cazul de fata, tastatura)
1 poezii, 0 proze
Sinziana Hliboceanu
M-am nascut pe-un fund de mare...caci asa se spune, ca la poalele batrenei Tampe a fost candva o mare...am vazut lumina zilei in miezul fierbinte al verii, la 30 iulie 1983...parintii si bunicii mei mi-au insuflat dragostea pentru literatura, si in special pentru poezie inca din frageda pruncie... Liceul l-am facut tot la poalele Tampei, la Colegiul National Unirea, clasa de Filologie, unde, sub indrumarea domnului diriginte Viorel Micu am inceput in anul intai sa iau parte la cenaclul literar al liceului si in scurt timp, mi-am vazut tiparite, franturi de ganduri si de inima in revista liceului- "Alpha". Am facut parte din colectivul de redactie pana in ultimul an,cand, sub ocrotirea si indemnul scriitorului si profesorului meu de Literatura Universala, domnul Nicoae Stoie, mi-am facut duplex-debutul(impreuna cu o colega si prietena buna) in "Foaie pentru minte, inima si literatura", editia din 23-24 februarie 2002, cu poemul in proza "Adam si...Eu"... Din nefericire intrarea mea la...
23 poezii, 0 proze
Gânduri de Crăciun
de Mihail Valentin
Gânduri de Crăciun Cândva, demult, în caldă iesle, S-a fost născut un pui de zeu Și dintre-atât de multe-odrasle S-a ridicat spunând că eu, Eu ființa searbădă și tristă, Născând eternele-i dureri,...
Gânduri de iarnă
de Botu Cătălin
De Crăciun se-adună Sufletul la foc de sobă Dacă ninge-i bucurie. Înțelepciunea e o artă... De multe ori cântată fals... Și șoaptele din fața focului aprins Cu limbi roșietice și spelbe Fac trecutul...
Gânduri de leagăn
de Cristina-Monica Moldoveanu
Există multe tipuri de leagăne: bărcile pe apele domoale, carele încărcate pe drumuri drepte, leagănele imense din parcurile de distracții, firul ierbii legănând în vânt gâzele minuscule. În...
Advent - Craciun
de Mihai Lidia
Adventul – timp de speranță, timp de așteptare… fiecare așteaptă, fiecare speră… cu toții credem că pruncușorul din ieslea de la Betleem ne va aduce mai multă credință, ne va aduce mai multă lumină...
de la capătul digului
de Ioan-Mircea Popovici
privește-n pălăria mea spune ce vezi lipește urechea de tâmplă gânduri de paie aprinse cu-n amnar nori de fum scot fulgere-n zar luminând lumea întoarsă pe dos trec sărbătorile strălucind a tristețe...
admirata a….
de elena morar
viol mic jucat lângă un pom de Crăciun prăfuit cu sufleurul smulgându-și pielea de pe tibii marginile curg peste pași de porțelan șiroaie de nutriție placidă botul meu de iepure geme de turiști frige...
Înger adormit
de Turliu Raluca
În noaptea aceasta de octombrie răcit, cu guturai și gânduri de crăciun m-am hotărât să mor… copil frumos, pentru a-ți putea îmbrățișa îngerul adormit...
Visul Andreiului
de viorel ploesteanu
Moș Codru stătea lângă vatră și trăgea din luleaua de lut, pe care și-o făcuse cu mâna lui astă vară. Găsise sub un deal pământ galben, cleios, numai bun de modelat. Din joacă, tot frământând lutul,...
ca dintr-o țigară pe terminate
de Laichici Violeta Daniela
uneori pornesc la drum lung și mă opresc din când în când să mă aștept din urmă mereu uit ceva mereu las o parte în acel înapoi câte o iubire rătăcită în iarnă ori cuvinte uscate pe ramuri subțiri de...
despre câțiva dintre copacii pe care-i găzduiesc la mine
de Adina Ungur
Poate pentru că am crescut într-o curte sub bolta celui mai frumos copac pe care l-am văzut vreodată sau poate, nu! Dar îi iubesc și îi port cu mine! Copac Fremătând Eu trăiesc în pământ și sunt...
