Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Furisati in libertate"1393 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
32 rezultate
BC

Barbu Cornelia

AutorAtelier

Dacă v-ați furișat la mine-n casă și scormonindu-mi prin gunoi, mi-ați îmbălat la vorbe fără noimă și ați făcut atâta tărăboi, mă-ntreb ce-ați fi făcut în locul meu de vi s-ar fi furat din inimă cuvinte și-apoi sucindu-le pe multe foi, un altul vi le-ar vinde?

2 poezii, 0 proze

Raluca OpritaRO

Raluca Oprita

AutorAtelier

Se născuse dintr-o noapte nedorită cu secunde rupte de timp răscolea ca o spaimă fața neînțeleasă a lucrurilor se oprea rar de tot neștiut de târziu se zărea o umbră în stâncă strângea întunericul ca pe niște șoapte abia rostite gândurile foite între mâini rugă pentru timpul ei deloc grăbit egal de tăcut odată cu plecarea peste gesturile obscure își furișa ochii ca o pală de vânt după o atingere după fiorul care mima căldura unei promise dimineți.

63 poezii, 0 proze

Furisati in libertate

de nicolau george daniel

Te-ndepărtezi din ce în ce mai tare De jocul nostru, ce-l jucam în doi, Și nu știi cât de mult mă doare Să văd cum năruim cuvântul NOI. Clădisem, din cărți de joc, castele Cu temeliile lor agățate de...

PoezieAtelier

Dincolo de lumină

de Camelia Tripon

Plutești printre arbori ca o pană rătăcită Nu ești nici cânt nici pasăre Te-ai ridicat spre zare... Unii spun că-i cenușie, alții văd paradisul Te întreb: de ce ești curioasă... Îmi spui că-ți plac...

PoezieAtelier

Silvia Caloianu – de la cuvânt la metaforă

de Maria Prochipiuc

Unii poeți cultivă în general regulile prozodice, fiind adeseori niște versificatori riguroși. Moderniștii abrogă orice reguli, urmând pulsiunile interioare ce le dictează structura fiecăruia. Se...

EseuAtelier

„Lepre și sfinți”, de Virgil Diaconu

de florin caragiu

În volumul „Lepre și sfinți” (Ed. Revistei Convorbiri Literare, Iași, 2007), poetul trece fluierând „prin grădina carnivoră” și „Apocalipsa de buzunar” (Secol). El înregistrează cu sensibilitate...

ArticolAtelier

poezii

de crisan ciprian laurentiu

Respiro1 Beat fiind de multa amăgire sau vis m-am legat în căderea nocturnă de pomul și frunza arămie... un cutremur, un curent de aer sau vânt puternic și-a croit drum până la pielea mea...

PoezieAtelier

regele golurilor

de Leonard Ancuta

eu sunt regele setei, regele secetei al foamei și al lipsei de dragoste. am fost încoronat cînd mi-am dobîndit libertatea cînd am rămas fără job, fără iubită, fără casă stăpînesc toate nevoile...

PoezieAtelier

Sunt citadină

de Carmen Sorescu

? mă întreb dacă există o zi când ar trebui să mă opresc din mers tocurile cui să mi se infigă în asfaltul topit de căldură să mă împiedic, tu să îți întorci privirea mirat, deodată cu mâinile...

PoezieAtelier

City depression

de Carmen Sorescu

? mă întreb dacă există o zi când ar trebui să mă opresc din mers tocurile cui să mi se infigă în asfaltul topit de căldură să mă împiedic, tu să îți întorci privirea mirat cu mâinile strivite în...

PoezieAtelier

China, călătorii spre realitate

de Laura Aprodu

\"Se gîndi și cum acești doi rivali, veșnic încordați ca două strune, agili cadoi cîini de vînătoare, o urmăresc cu priviri lacome… De mult nu mai trăise Dasea atît de nesăbuit, de vesel, ca o...

ProzăAtelier

Viorile de fum

de Ilarie Voronca

Din mână în mână O eșarfă de sunete Au venit ape mari Ca niște câini cu limbile scoase. Printre arpegiile oprite Cu norul lângă o fereastră Să descifrezi o dimineață Din florile - semne stenografice....

PoezieClasic

Viata la kil

de Gheorghe Cristian

Viață la kil 18,10,7,4,43,17…ca de obicei 18,43,10…și atât…la un număr de o dacie și de o sută de milioane…bani nemunciți…mai bine mă combin la o afacere cu mobile : eu le fur, eu le deblochez, eu le...

ProzăAtelier

Ei si?

de Corneliu Traian Atanasiu

Ei și? - cu înțelesul de ce-mi pasă? ce importanță are? - este o exclamație de nemulțumire la adresa inconsistenței, lipsei de soliditate sau de temeinicie a celor puse-n discuție. Dacă folosim...

ArticolAtelier

Libertate confuza

de Mihai Suciu

Și mă rostogoleam atunci ca o piatră cu pași de om muritor iar pietrele pășeau atunci ca om cu rostogoliri de pietre nemuritoare, și hiene zburau în patru labe ca acvile pierdute într-un ceas de timp...

PoezieAtelier

Interviu cu actorul Traian Stănescu

de Dobrescu Petrisor Elvis

\"La Lugoj oamenii s-au stricat mai puțin\" crede actorul Traian Stănescu, de la Teatrul Național București - Dle Traian Stănescu, sunteți născut la Făget. Lugojul face în vreun fel parte din...

Atelier

de la nivelul bordurii

de Ioan Postolache-Doljești

ploaia clipelor curge din norul timpului poluat peste noi coroziv instinctul strigă puneți-vă masca și-n jur văd numai măști unde-s oamenii și eu unde sunt gunoi adunat lângă bordura vieții privesc...

Atelier

Vara la bunici

de Cătălin Ionașcu

La naiba cu politica de astăzi! Nu e ea țara în care să arunci un ac fără să se întoarcă la tine cu vârful în față. Recunosc, trăiesc în patria care a inventat prostia, unde toți deștepții se...

ProzăAtelier

Ursul frustrat

de Constantinescu Gabriel

Apoi, am zburat într-o pasăre, m-am îmbarcat pe o balenă, pe pământ am alergat într-un tigru, m-am târât sub pământ cu o râmă.......................................................... Acum, toate...

ProzăAtelier

În zadar

de Adrian Munteanu

Furați-mi voi lucirea din orbite, Împleticita spaimă să m-atingă, Stârniți furtuna ca în piept să-mi stingă Nădejdile și împlântați cuțite; Întindeți ura, să mă prindă-n chingă, Ochiți un zbor cu...

PoezieAtelier