"Fracuri de împrumut" – 314 rezultate
0.01 secundeMeilisearchIonuț Chiva
Ionuț Chiva s-a născut la 24 septembrie 1978. Este student al Facultății de Litere din cadrul Universității din București și membru al grupului Fracturi condus de Marius Ianuș. A publicat în: Vatra, Fracturi, Ziua literară, Romania literară, Paradigma, Luceafărul, Ziarul de duminică. Romanul „69” reprezinta debutul editorial al autorului. Face parte din grupul menționat în Manifestul fracturist, punînd astfel bazele teoretice ale fracturismului în proză.
1 poezii, 0 proze
Vahé Godel
O îmbinare de Orient și Occident, de reflexivitate și sensualism, de musturi și rigori, imprimă versurilor lui Vahé Godel, poet de origine armeană, născut în 1931, la Geneva, o vehemență specifică, nu fără asociaționisme frapante, după cum reminiscențe ale unui suprarealism supus la nesfârșite filtrări, fracturi, probe de foc, avertismente și provocări decroșează mai la tot pasul niște nervi de legătură între fantezie și realtiatea imediată. A tradus din poeți armeni și a făcut adaptări din lirica românească (bunăoară din poemele lui Gellu Naum). Colaborator al multor reviste din Franța, Belgia, Germania, Elveți, România și Armenia. A participat la alcătuirea antologiei „Masa tăcerii” (Simpozion de metafore la Brâncuși) cu poemul „A l'aube” (extras din Cinci poeți romanzi, ant., traducere, prefață și note de Ion Caraion, Editura Albatros, 1972, col. Cele mai frumoase poezii) Bibliografie (în franceză) Signes particuliers, 1969 Cendres brûlantes, récit,1970 L'oeil étant la...
2 poezii, 0 proze
anca codrea
Poeta, prozatoare, traducatoare. A publicat poeme in Fracturi, proza in Timpul, Tiuk, Familia. Primul roman, Madame van der...undercover, a aparut in 2006 la o editura din Franta si a fost loansat la Ambasada Romaniei din Bruxelles. Dupa o studentie la Bucuresti, am aterizat intr-un punct de unde Parisul, Amsterdamul si Londra sint de vizitat la aceeasi distanta: 200 km. Deocamdata n-am ajuns un robot(din cauza anenatizarii si globalizarii)si sint mandra de asta mai mult decat de diplomele obtinute pana acum. Primele carti in limba romana: un volum de povestiri, Nu-ma-uita si un volum de versuri, Ultraviolet, aparute in dec 2007 la editura Lumen. Cu o prefata de Liviu Antonesei. Volumul Nu-ma-uita va fi reeditat cu sprijinul Ministerului Culturii.
52 poezii, 0 proze
Marius Ianus
Poet român contemporan, originar din Brasov, inventator al fracturismului, in echipa cu Dumitru Crudu. A debutat în volumul colectiv Ferestre '98, Ed. Aristarc, Onesti, 1998, (alaturi de Ioana Vlasin, Iulian Baicus, Cecilia Ștefănescu, Doina Ioanid, Angelo Mitchievici si Victor Nichifor). A participat la volumul experimental 40238 Tescani, Ed. Image, Bucuresti, 2000 (alaturi de Ioana Nicolaie, Mihai Ignat, Doina Ioanid, Ioan Godeanu, Domnica Drumea, Mircea Cărtărescu, Cecilia Ștefănescu si Florin Iaru. A debutat in volum cu Manifest anarhist și alte fracturi (editura Vinea), , ed. Vinea, 2000, volum nominalizat pt premiile Uniunii Scriiitorilor. Este casatorit cu Domnica Drumea. La cererea acestui autor, agonia.ro nu mai permite publicarea de texte ce apartin acestui autor. Va rugam sa respectati aceasta cerere. În 2007 Marius Ianus a publicat la editura Cartea Româneasca volumul de poezie Strumfii afara din fabrica!
0 poezii, 0 proze
Marius Ianuș
Marius Ianuș s-a născut în Brașov la 24 decembrie 1975. A debutat în volumul colectiv Ferestre \'98, Ed. Aristarc, Onești, 1998, (alături de Ioana Vlașin, Iulian Băicuș, Cecilia Ștefănescu, Doina Ioanid, Angelo Mitchievici și Victor Nichifor). A participat la volumul experimental 40238 Tescani, Ed. Image, București, 2000 (alaturi de Ioana Nicolaie, Mihai Ignat, Doina Ioanid, Ioan Godeanu, Domnica Drumea, Mircea Cărtărescu, Cecilia Ștefănescu și Florin Iaru. A debutat în volum individual cu Manifest anarhist și alte fracturi, ed. Vinea, 2000, volum nominalizat pentru premiile Uniunii Scriiitorilor. A mai publicat volumele: Hârtie igienică, editura etc, 1999, Ursul din containăr - un film cu mine, ed. Vinea, 2003, Hârtie igienică precedată de Primele Poezii, ed. Vinea, 2004. Este căsătorit cu poeta Domnica Drumea. A fondat: cenaclul Litere 2000, revista Fracturi, blogul literar hyperliteratura (împreună cu Cezar Nicolescu)
1 poezii, 0 proze
Fracuri de împrumut
de viorel gongu
La noapte întunericul neacordat se schimbă gărzile faceți-vă de cap va fi marele concert al rataților se strâng în anii bisecți fără soț vor cânta Wagner, se vor aprinde lumânări pentru viitor, se...
aglutinare
de Laurențiu Belizan
ne împrumutăm formele celebrăm misterul camerei galbene drumul țipă un grăunte de piatră ricoșează în parbriz apare un punct irizat în care ți-ai dori să intre noaptea o singură literă schimbă codul...
Ion Diviza și fracturismul epigramatic
de Atropa Belladona
Fiind Ion Diviza, în primul rând, un mare epigramist, iar în al doilea rând, un mare poet, cu atât mai rău ne pare în al treilea rând, unde, deja, nu se mai vede fără pașaport! O astfel de valoare nu...
În căutarea efemerei clipe
de Marian Malciu
Fănel era tensionat puternic și cu greu reușea să se stăpânească. Nu dorea ca persoanele cu care venea în contact să-i cunoasca adevărata stare de spirit. Nu suporta sa fie privit cu înțelegere,...
crochiuri de Octombrie
de FLOARE PETROV
ploaia spală lin arborii golași vântul rătăcește pe cărări aiurea frunzele uscate trosnesc sub pași eu îmi imaginez ce visează pădurea. în iarba uscată suspină greierași doar crizantemele mai au pe...
a si e
de dumitru cioaca-genuneanu
ne-am întâlnit la timt, având permis de-a colinda pădurea paradis și-am declinat secundele din ora de curcubeu al penelor; si hora beată de flori și de lumini, sonora, cum ne-a captat ca ape și...
Singurătăți și absint
de Florin Hulubei
e o seară umedă cu urme de rom pe pahar îmi amintesc de singurătăți trăite împreună prietene în cârciumi cu oase de sfinți în pereți femei pregătite de baluri servind porții imense de melci ne fac cu...
Noapte de februarie ||
de Ionut M
Stateam la fereastra, privind Cum stropi de ploaie mari si grei, Cadeau veseli pe alei singuratice Intr-o zi cenusie de luna februarie. Am inchis ochii...si erai acolo: Stateai in camera pustie,...
Poarta de fier
de Nincu Mircea
Lângă poarta de fier străjuită cu gratii poleite în aur, lângă umbra unui pom înverzit, dar fără roadă, sta desenat și bolnav în praful încins, ca un balaur, ros de patimi, de păcate și fierbând în...
Rochia de tul
de Blesneag Stefan Ionut
Azi e-o zi mirabilă, Tu ești remarcabilă Și nici nu-ți stă rău În mătase, zău! Rochia de tul N-aș putea destul Să ți-o preamăresc, Când te întâlnesc. Pasu-ți când se lasă, Spuma-i voluptuoasă Se...
Moșii
de Ion Luca Caragiale
(Tablă de materii) Turtă dulce - panorame - tricoloruri - bragă - baloane - soldați - mahalagioaice - lampioane - limonadă - fracuri - decorațiuni - decorați - donițe - menajerii - provinciali -...
Evo
de Ovidiu Caragea
De-ai fi nevinovată precum spui S-ar umple cerul de îngeri strânși în fracuri S-ar umple pomul minții de gutui Adam ar fi un peltegiu expert în gaguri. Dar tu ești aceea care spui că poți Să fii o...
la fereastra pământului
de silviu dachin
ploaia ta în miezul meu de iarnă peste umărul sprijinind ziduri de cărămidă roșie aduce poftă nebună de somn, de amorțeala iernii care oricum nu va pleca astăzi! deschizând poarta câinele mi-a ieșit...
et in arcadia ego
de silviu dachin
nu credeam că e atât de rotund să fii nebun dintr-o lumină care nu se stinge niciodată cineva aruncă pe umerii tăi oameni grași îmbrăcați în fracuri negre cu lornioane jobenuri mustăți răsucite sunt...
Lăcrimarul cu fustă (7)
de Simona-Ioana Cucuian
De asemenea, părea o fire veselă – pe buze i se țuguia un zâmbet pudic, pe-alocuri libidinos. Þinea sub braț pachetul verde de Zewa ca pe o pușcă de jucărie. Acum ea era tâmpă de încrustarea făcută...
