"Fara trup" – 20754 rezultate
0.01 secundeMeilisearchMihail Bocancea
1980-absolvent Institutul Politehnic București, inginer,profil electric 1990-absolvit secția Matematică Universitatea Timișoara (cursuri fără frecvență). Cânt la pian de la 6 ani, la chitară din clasa a 10-a, am activat în liceu și studenție în trupe Rock(soft, hard, metal) - a se vedea poezia mea "Flori de metal". De vreo treizeci de ani am renunțat la muzica rock, trecând la Mozart,Vivaldi,Bethoveen, dar culmea ,ascult și dau tare, tare de tot AC/DC, DE CE?, mă-ntreb și eu.Aș vrea să am 4 mâini, să fac de toate, să cânt la sintetizor,chitare, să scriu poezie și proză, să tastez computerul, să conduc mașina, să gătesc la bucătărie, să dau cu aspiratorul, să mă duc la Biserică, să fac din toate puterile mele bine peste tot.Dau un exemplu: nu mă las dacă la un magazin, farmacie,posta,...văzând, oameni-de-acolo îngândurați, să nu-i fac să zâmbească, nu știu cum fac, dar nu am greșit niciodată, am obținut zâmbete, lumina, în sufletul meu-bucurie, iar în mintea mea bile albe.
142 poezii, 0 proze
Alin Stelian Dobre
00 00 00 Dialog cu Dumnezeu: -EU sunt Inceputul si Sfarsitul. Tu cine esti sau ce esti? -Eu sunt Singur pe Lume,sunt cel fara Inceput si fara Sfarsit. -Cum poti tu, un muritor sa nu ai Sfarsit? -Pentru ca eu sunt numai Suflet.Cand Sufletul se va desparti de trup asemeanea unor pasari carora le-au fost distruse cuiburile,el va colinda prin lume nelinistit,neinteles si trist, isi va gasi o noua casa si inca una si inca una...la nesfarsit. -Tu nu ma iubesti pe Mine? -Ba da te iubesc cum l-am iubit si pe tatal meu. -Tu nu ma iubesti pentru ca nu vei aduce rod pentru mine,tu esti copacul neroditor, esti cel blestemat . -Doamne, si eu am in gradina mea multi pomi neroditori si ii ud in fiecare zi si am grija de ei ca si de cei cu rod. Cand vine primavara si ciresii si visinii neroditori infloresc si totul e un colt de rai, dar din cauza raului din lume ei se scutura iar fericirea ia locul tristetii. -Frumusetea vietii voastre este data de faptul ca moartea va poate lovi in orice clipa. Daca...
9 poezii, 0 proze
cezara răducu
cezara răducu (pseudonim magda mirea) n.1971, bucuresti "femeia cu mâinile lipite de trup", ed. ager press, 2008 "siaj", Fundatia ,,Scrisul Romanesc", Craiova, 2011 "antologia ARTGOTHICA 2011", editura A.T.U., Sibiu apariții în :"ramuri","cenaclul de la păltiniș","singur",'algoritm","fereastra" "- Oamenii, zise vulpea, au puști și vânează. E foarte neplăcut! Mai cresc și găini. E singurul folos de pe urma lor. Cauți găini? - Nu, zise micul prinț. Caut prieteni. Ce înseamnă „a îmblânzi”? - E un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. Înseamnă „a-ți crea legături”... - A-ți crea legături? - Desigur, zise vulpea. Tu nu ești deocamdată pentru mine decât un băiețaș, aidoma cu o sută de mii de alți băiețași. Iar eu nu am nevoie de tine. Și nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în...
463 poezii, 0 proze
Lorena Popa
M-am hotarat sa scriu despre tine. Draga suflet al meu, iti multumesc pentru ca esti alaturi de mine si imi veghezi trupul. Iti multumesc pentru ca ma inveti sa traiesc chiar si atunci cand inchid ochii. Iti multumesc ca tresari daca ii ating parul si ii simt aroma de liliac. Iti multumesc pentru ca esti etern al meu, numai al meu si ca nimeni si nimic nu ne mai poate desparti de acum inainte, cat timp vom exista amandoi. Iti multumesc pentru ca nu vei muri dupa ce eu nu voi mai fi si iti multumesc din nou, dragul meu suflet, pentru ca m-ai intalnit intr-o seara, eu singura abatuta de soarta si cufundata in lasitate, tu singurul ghem de speranta care mi-a intins iubirea. Ma simt astfel datoare fata de tine sa iti scriu o carte. Fara cuvinte pretioase, fara lumina improvizata a gandurilor, doar pura realitate a ceea ce am trait. Si inca mai traiesc. Am incercat de multe ori sa incep aceasta carte, dar de fiecare data ma opream. Nu aveam curajul de a scrie despre mine si despre tine, nu...
36 poezii, 0 proze
doru alexandru
sunt un simplu om care nu vrea decat sa se afirme dar sa nu fie criticat de cei care nu stiu ce este o poezie ma aplec cu turpul caut o stea ma inailt cu privirea stau si ma intreb:oare unde o fi ea? te caut pe tine cea mai iubita femeie-iubita de mine sa stii ca te astept ,te astept si o viata cum sa urasc un trup ,un suflet,o inima te tine TE IUBESC tu esti cea mai aleasa sa-ti dau tot ce am sa-ti dau toata iubirea unde esti acum? de-mi caut eu mangaierea? DOAMNE CAT TE IUBESC! cu tine in viata.... stiu ,ca pot sa reusesc iar pt tine doar mai am speranta o lume mizera fara rusine doar cu dispret o fericire ce-i doar efemera nimic nu are pret mai putin dragostea!!! eu am nevoie de tine tu te gandesti acum? oare gandu-ti e la mine? sa fiu eu oare singur la capat de drum? te rog te implor iti cer si iertare caci nu mai vreau sa mor atunci nu mai am sperante cum oare sa fac cum oare sa ajung ca de durere sa scap sa nu mai plang cum ra razbesc sa uit de necaz,sa-l uit de ce exist de ce...
1 poezii, 0 proze
lefter sorana
Cand simti ca totul iti scapa,pamantul iti fuge de sub picioare,opreste-te o clipa,inspira,apoi expira si striga:asta e!Chiar daca totul iti pare un chin fara sfarsit,gandeste-te ca intr-o zi va lua sfarsit si va fi la fel ca la inceput:pur,cald,linistit.Nimeni si nimic nu te va deranja. Si ce daca totul e intors,totul iti merge rau,viata poate lua o alta turnura.Asta daca vrei cu adevarat!Daca te complaci in situatia in care esti,totul va fi pierdut. Trebuie sa speri,mereu sa crezi ca va fi bine!Pentru ceva te-ai nascut,dar pentru ceva bun,nu pentru chin!Fi tare,fi tu insati,fi asa cum ai fost mereu:nepasatoare,rece,dura.De ce te-ai schimbat?Nu erai asa!Unde esti,unde te-ai pierdut?Pe care drum ai ratacit?Regaseste-te! Vino!Simti ca totul e altfel?De ce lasi grijile sa te copleseasca,lasii sa te domine,raul sa te inraiasaca? SUNT DOAR UN SUFLET NEBUN CU TRUP DE FUM!
3 poezii, 0 proze
Aurel Pastramagiu
S-a născut la 21 Iunie 1922, în Galati. In anul 1929 familia se mută la București. În Aprilie 1941 intră în "Frătia de Cruce" la liceul Titu Maiorescu din București. Absolvent al Scolii Navale (1942-1944),a functionat ca ofiter de marină militară în perioada 15 Aprilie 1944 - 15 August 1947. A participat la actiunea de evacuare a trupelor române din Crimeea, între 15 Aprilie 1944 - 13 Mai 1944, îmbarcat pe canoniera N. M.S. Lt. Cdor Stihi Eugen. Pentru comportamentul său este decorat cu "Coroana României" în gradul de Cavaler, cu panglica Virtute Militară, cu spade și frunze de stejar. Este licentiat al Facultătii de litere și filosofie din Bucuresti sectia filosofie, specialitatea psihologie, în 1948 și absolvent al Seminarului Pedagogic Universitar "Titu Maiorescu" din Bucuresti 1948. A fost arestat la 1 Iulie 1949, făcând parte dintr-un grup legionar care încerca să reorganizeze pe cei rămași fără legăturã în urma arestărilor, începute încă din 1948, în vederea...
2 poezii, 0 proze
Truta Ciprian
fara
5 poezii, 0 proze
lombardi alexandra
Poate ca nu vreau sa salvez padurea tropicala sau sa acopar gaura din stratul de ozon...Nu sunt vreun geniu neinteles sau vreo persoana plina de sine...Vreau doar sa creez ceva ce poate va ramane in analele literaturii romane sau macar sa-mi dau frau imaginatie fara ca macar cineva sa observe. Asta sunt eu fara ocolisuri,fara minciuni,fara nimic fals.Pentru cei vor sa ma asculte sunt exact aici si sunt gata sa prezint cea am mai bun din imaginatia mea.
1 poezii, 0 proze
Jaufré Rudel
Jaufré Rudel de Blaia a fost un om foarte nobil și generos și prinț de Blaia. Și s-a îndrăgostit de contesa de Tripoli, fără a o fi văzut vreodată, și numai pentru vorbele bune pe care le-a auzit despre ea de la pelerinii ce se întorceau din Antiohia. Și a scris despre ea multe versuri cu melodii bune, dar cu cuvinte simple. Și pentru că voia să o vadă, s-a făcut cruciat și s-a pornit pe mare. Și pe corabie a căzut bolnav și a fost dus la Tripoli aproape mort într-un han. Și aceasta a ajuns la urechile contesei și ea a venit la el, la căpătâiul său și l-a luat în brațe. Și a știut că ea era contesa, și pe loc și-a redobândit vederea și auzul și l-a lăudat pe Dumnezeu pentru că l-a ținut în viață până a văzut-o. Și astfel a murit el în brațele sale. Iar ea l-a așezat în mormânt cu mare cinste în casa Templului. Și pe urmă, în aceeași zi, s-a călugărit pentru durerea pe care a dobândit-o prin moartea lui. Engleză Jaufre Rudel (Jaufré in modern Occitan) was the Prince of Blaye (Princes...
2 poezii, 0 proze
Fara trup
de Sebastian L. Racean Delareea
Mi-am lepadat mantaua-trup dandu-mi jos o piatra de pe suflet Spiritul gol mi-l dezvalui tie M-am usurat de plamani si nu mai oftez, dar sangerez cuvinte.
fără trup
de Ursu Marian Florentin
am încercat în creșterea mea să te străbat dar te-am simțit atât de singură în exilul tău pe pământ și n-am putut a-ți spune strigând că eu prin tine sunt ca firul de iarbă înaltă și tu nu știi ce...
Fără trup și fără umbră
de Macovei Costel
să nu minți copile! așa suna îndemnul și m-am străduit să-l urmez chiar dacă vedeam crescând minciuna oriunde m-aș fi uitat e doar o minciunică, o mică vinovăție acceptată pentru că oricui îi este...
Inima fără trup
de Camelia Oprița
Țara fără Apărare Astăzi, România e țara rămasă fără apărare, un trunchi golaș, uitat de foșnetul coroanei, o inimă bătând în afara trupului, înstrăinată de propriul sânge. Unde sunt mugurii ce aveau...
Dragoste fără trup
de Cezar C. Viziniuck
Dragoste fără trup Ne-am întâlnit în aer, unde literele nu au chip și sunetele nu lasă umbră. Tu erai o voce limpede, ca o apă neatinsă de maluri, eu – un munte surpat, o rană în forma unui om. Ne-am...
Iubire fără trup
de Dacian Constantin
amărâtul meu călător ai palmele cenușă mi-e teamă de inima ta închisă lateral și de speranțele tale futile tu care ești înalt deplinule tu tu cel care nu încapi în oglindă în lumină în rame și-n...
suflet fără trup
de Chesov Elena
când amintirile zac în tăcerea nopții și visul plutește pe margini de abis storc în tăcere cuvinte nestinse împletindu-ți chipul în chemări pustii, cuvântul tău cerne și crește-ntuneric. curată e...
dragoste fără trup
de Vasile Pin
întinde o mână ca o floare culeasă dintr-o idee părăsită primește o floare ca o idee culeasă dintr-o mână părăsită pe buze curge o emoție de tei spre păsări din ochi se prelinge un flutur de stomac...
Femeie fără trup
de Valentin Irimia
n-a rămas din finirea ta decât paloarea unei șoapte desfășurată peste grafia nopții știu cine nu ești măști pe-alese se zvântă încă sub restriști de priviri deși nu mai ai trup nu mai ai devenire...
umbră fără trup
de Ursu Marian Florentin
unde te duci umbră fără trup cheile timpului sunt atât de departe, aruncate irevocabil între oameni și moarte unde te duci tu umbră fără să te uiți înapoi știu că nu mai am umeri și genunchii mi-s...
