Poezie
suflet fără trup
1 min lectură·
Mediu
când amintirile zac în tăcerea nopții
și visul plutește pe margini de abis
storc în tăcere cuvinte nestinse
împletindu-ți chipul în chemări pustii,
cuvântul tău cerne și crește-ntuneric.
curată e ziua învierii...
departe de viață mai dorm
fără tihnă, îngropată-n noroi,
cioplită-n păcat, cu el am crescut.
cine sunt? și unde-s urmașii dorințelor mele?
munți de gheață se topesc în capul meu,
sunt udă de amintirile tale,
cioburi strivite în ochii dușmanilor
îmi găuresc sufletul
cresc pe nori de furtună să chem cerul
spre un nou răsărit
și e devreme să mă trezesc printre vii,
ciudat, de soare am fost străpunsă...
vraja ta doarme în adâncul tăcerii
și vulturii sfâșie nevinovații,
murdară mi-e soarta de noroi și iubire,
zadarnic mai caut comori printre pietre
zadarnic mai chem minți,
sunt doar un suflet pustiu printre vise,
fără trup am rămas să plutesc printre vii
căutând amintiri...
012.515
0
storc\", CC \"-ntuneric./curată\", SS \"rămas să plutesc\", MM \"chem minți\". O pronunție greoaie între \"fost străpunsă\"... Mă bucur că \" Munți de gheață se topesc\" pe trupul \"meu\", iar eu, \"printre vii\", pot să mai caut \"amintiri\"... Frumoasă realizare! Mult succes! Lectura a fost o plăcere.