Chesov Elena

Picăturile cernute de vânt îmi împodobesc sufletul, beau să mă răcoresc … Visul zburdă pe aleile prigonite de soartă a uitat să mănânce, nu-l mai ajută stropii reci ce clipesc și-ți dau din

Dac-aș putea să schimb lumea să răsară flori peste lacrimi grele aș zbura cu zâmbet în suflet dincolo de univers pe o raza de soare, aș lăsa umbrele să macine râuri sărate și dorul singur să

mi-a lăsat un cuțit înainte de luptă... am vrut să sfarm cu el piatra din munți, să curgă apă pentru cei însetați, să tai lacrimi înghețate de pe chipul copiilor rămași fără tată, pentru a

E ultimul meu an din viață, Ce mult, vreau să știu, că de azi, Pot să-ncălzesc munți de gheață Și mai pot să dobor brazi. Caut prin traistele vremii Să simt ce, de unde a furat, Lenoase plâng

am cerut o mână am primit două, am așezat-o frumos și am adormit pe ea... lumina mi-a orbit trupul, nu eram singură, suflete negre pluteau deasupra mea cerul stropea grădina, și așternea

Labirintul aprins fură suflete noi Le înghite si fuge cu ele peste oceane, și orașele goi Robesc în gemete și țipete ecouri flămânde, Umbrele cu capete prinse sub ziduri de lacrimi și

Eternul foc al deșteptării noastre pe stînci de ceară își rostește ruga, nu cere milă, nici moarte, doar slavă suferinzilor eroi, cu trupul plin de sînge sub sabia ascuțită și clocot peste ei,

Lumină … Simt viață, M-am renăscut prin tine, Te-ai strecurat în suflet și-ai semănat iubire. Răsare… Ah, ce frumos e lanul dat în floare, Când florile mireasma împletesc Și pe a lor petale

când amintirile zac în tăcerea nopții și visul plutește pe margini de abis storc în tăcere cuvinte nestinse împletindu-ți chipul în chemări pustii, cuvântul tău cerne și crește-ntuneric. curată