Poezie

Visul din urmă

1 min lectură·20 noiembrie 2010

Mediu

am cerut o mână am primit două,

am așezat-o frumos și am adormit pe ea...

lumina mi-a orbit trupul, nu eram singură,

suflete negre pluteau deasupra mea

cerul stropea grădina, și așternea covorul

împletit cu șapte rugăciuni.

peste steaua aprinsă se lăsa întunericul

și liniștea de fier, vin rânduri, călare,

cu sulițe, trâmbițe și lire, răsună chemarea lor

la locul scris se așezau fără grabă

bătrânii cu ucenicii lor, mame cu copiii de mână

bărbați cu pieptul sfâșiat, săraci și bolnavi în suferință,

păsări și animale au venit toate la porunca lui.

în straie negre cu capul plecat mă găsesc în mijloc,

cartea neștiută și dictată de mine, mă așteptau s-o deschid

plec genunchii, corbii îmi ciupesc inima,

în ultimul ceas cer iertare și milă.

nu sunt gata și mă trezesc, ochii țintă, eu...trăiesc...

am rămas fără cuvinte, singură în chilie

anii fur de la mine ochii, urechile, pielea, părul, pașii,

la ce-mi folosesc mie când mă înec în noroi cu pământul gol...

noapte și zi găuresc cu lacrimi pietrele,

pentru o casă nouă și ultima oră...

001.614

Chesov Elena. “Visul din urmă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/chesov-elena/poezie/13961795/visul-din-urma

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.