Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Eu-tu-noi ‘I’"20572 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
MF

Maftei Florentin

AutorAtelier

Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...

20 poezii, 0 proze

D

dragos

AutorAtelier

"Daca tu ai un mar, iar eu am tot un mar si facem schimb de mere, atunci si tu, si eu, vom avea fiecare câte un mar. Daca, insa, tu ai o idee si eu am o idee si facem schimb de idei, atunci fiecare dintre noi va avea câte doua idei."

1 poezii, 0 proze

iulian vadeanIV

iulian vadean

AutorAtelier

...nu-mi plac lucrurile de vazut...ascult muzica de mirosit si ma inchin unghiurilor... imi place sa cred ca exista fosnetul ierbii in crestere... borcanul cu sare din peretele casei ocnasului... ideea de zbor vertical si caderea totdeauna-n picioare... picioarele mele pe picior de plecare... caini manjiti cu sangele sorei mele... tristetea de a nu ma vedea murind... neputinta omului de a nu se naste... tu... eu... noi...

19 poezii, 0 proze

TC

tudor cernea

AutorAtelier

eu...in rest...tu,doar tu.

1 poezii, 0 proze

rozina nicolaeRN

rozina nicolae

AutorAtelier

"Nu cum sunt eu sunt eu. Ci cum esti tu sunt eu. Un fel de tu intors, pe care nu l-ai mai lasat sa fie eu"N.S.

7 poezii, 0 proze

Stanica Ilie ViorelSV

Stanica Ilie Viorel

AutorAtelier

Eu m-am născut să fiu mai mult de o zi...Poate cât să am timp să mă nasc. Am apărut în Hunedoara și puțini sunt cei ce mi-au auzit sosirea, nu pentru că n-aș fi avut ceva de spus.Am spus, în gura mare, dar furnalele vuiau cântecul lor (mai târziu am aflat...jeleau), mama mea era obosită de ziua de ieri și de altele.Moașa și-a sters nasul cu mâneca halatului și mi-a zâmbit ca și când ar fi spus :- o să vezi tu! Am rămas de atunci pe aci, mereu pentru încă o zi. Poate cât să am timp să mă nasc. *** actualizare, azi 24.07.2024: n-am publicat nimic, dar, de curând, am avut curajul (tupeul) să dau la tipar două volume, în parteneriat cu editura Ecou Transilvan- Cluj Napoca. folosind link-ul de mai jos puteți viziona filmul prezentării cărților https://m.youtube.com/watch?v=QEmfnHMiM9U&t=1561s *** e-mail: siwdem@yahoo.com *** actualizare, azi 08.08.2024 am debutat într-un volum colectiv, alături de autorii: Anica Andrei-Fraschin, Ottilia Ardeleanu, Valeriu Barbu, Mihaela Marinela Chițac,...

1052 poezii, 0 proze

Alin Stelian DobreAD

Alin Stelian Dobre

AutorAtelier

00 00 00 Dialog cu Dumnezeu: -EU sunt Inceputul si Sfarsitul. Tu cine esti sau ce esti? -Eu sunt Singur pe Lume,sunt cel fara Inceput si fara Sfarsit. -Cum poti tu, un muritor sa nu ai Sfarsit? -Pentru ca eu sunt numai Suflet.Cand Sufletul se va desparti de trup asemeanea unor pasari carora le-au fost distruse cuiburile,el va colinda prin lume nelinistit,neinteles si trist, isi va gasi o noua casa si inca una si inca una...la nesfarsit. -Tu nu ma iubesti pe Mine? -Ba da te iubesc cum l-am iubit si pe tatal meu. -Tu nu ma iubesti pentru ca nu vei aduce rod pentru mine,tu esti copacul neroditor, esti cel blestemat . -Doamne, si eu am in gradina mea multi pomi neroditori si ii ud in fiecare zi si am grija de ei ca si de cei cu rod. Cand vine primavara si ciresii si visinii neroditori infloresc si totul e un colt de rai, dar din cauza raului din lume ei se scutura iar fericirea ia locul tristetii. -Frumusetea vietii voastre este data de faptul ca moartea va poate lovi in orice clipa. Daca...

9 poezii, 0 proze

Ramona CrangasuRC

Ramona Crangasu

AutorAtelier

Sunt cine nu esti tu si cine nu si`ar dori el sa fie. Inconfundabila, cu amprenta personala mereu in buzunare, culeg informatia si experienta de pe unde pot. Atata vreme cat informatia si experienta ajuta la construirea unui nou brand. Brandul meu. Admir oamenii talentati si ambitiosi, pe care fac tot posibilul sa ii adun in jurul meu.Analizez, rationez, respir. Nu sunt cu nimic mai speciala decat tine sau ei. Sunt eu. Sunt suma viciilor si valorilor personale, pe care incerc sa le tin in echilibru. Fragil. Citeste`ma si iti dai seama de restul.

4 poezii, 0 proze

RR

raul roland

AutorAtelier

Pentru tine, eu, salcâmul cu flori violet, arbore-al dorului, Cu tăcerea m-am învelit. Tu mi-ai răspuns: “Nu există salcâm cu flori violet! Există doar ploaie. Ploaia, de după iubire, ce piaptănă fumul focului în care-ți arzi dorul.” Id: adematei_yahoo.com

4 poezii, 0 proze

D

Diana

AutorAtelier

"Pentru suflet".Ceea ce scriu eu ân micile mele "comori de iubire" este despre oameni, sentimente și mai ales sunt poveștile și sentimentele unor oameni, nici un singur vers nu este despre mine.Am trăit atata timp în anonimat încat m-am obișnuit cu el, mi-a devenit prieten, partener și confident, de aceea nu vreau să mă despart de el, nu sunt pregatită.Dar m-am gândit că ar fi nedrept să țin în anonimat, propriile-ți sentimente doar pentru că eu nu le știu împartași pe ale mele... Eu scriu cu mâinile și mintea, tu citește cu sufletul și inima...

2 poezii, 0 proze

Eu-tu-noi ‘I’

de Grigorescu Teo

- Te vad, te simt, te\'ador.. - Dar mintea ma constrange - Ratiuneaa ma infrange - Realitatea ma impunge - Inima imi plange - Sufletu mi\'se rasfrange - Caci iubirea nu o pot atinge..

PoezieAtelier

Eu Tu Noi

de Radmila Popovici

Mă sprijin de acul tocit al busolei azi nu mai arată Est-Nordul iernilor noastre cu lupi verzi verilor cu urși gunoieri fără mască – li-i foame și lor... Iluzii ne calcă pe cioburi de gând picături...

PoezieAtelier

A fi

de STEFAN RUXANDRA OLGA

Suntem ca să fim Și anii ne trec. Suntem ce suntem, Eu și tu și noi toți, Un nimic plin de rău , Ne urâm ne lovim Și ne înverșunăm, Să tot fim. În speranța că mâine, Vom fi altceva, Nu suntem ce...

PoezieAtelier

și mă iartă pe mine limbă română

de adriana barceanu

nu era destul de clar dacă începuse cel de-al doilea război împotriva târâturilor însă era cert că iscoade năpădiseră țara. la spânzurătoare cu ei, vrăjitori de cuvinte, pe rug!!! striga mulțimea de...

Atelier

phantom (23.01.2008)

de valkai maria-magdalena

un racnet de fantasma, un nor de cenusa sura, un urlet de strigoi, o amagire crunta, tot ce pe Pamantul asta imi e drag, tot ce am iubit a murit si-i in neant.... pentru ce sa cred ca exista un bine...

PoezieAtelier

Eu si tu

de Hirja Bogdan MArcel

Eu si tu, doua fiinte care-mpreuna dau viata, care impreuna vom scrie o noua istorie, in cartea plina de praf a vietii, istorie ce fata de altele nu se va sterge, va ramane vesnic. Eu si tu, doar eu...

PoezieAtelier

Frica

de Nicolae - Claudiu Marinescu

E noapte din nou Si-ntr-un colt in odaia In care-au patruns Si frigul si ploaia Doi ochi ma strapung Si lucesc, rosii-n noapte Iar cand ma apropii Pot s-aud doar soapte Aprind lumanarea Cu-o mana si...

PoezieAtelier

Povestea Pronumelui

de Mihaela Dragulin

Cu totii am auzit de insula Creta din Europa,de Fiji in Asia si de salbatica insula Madagascar in Africa.Dar nu toti am auzit de o insulita mica,\"Pronoma\",aruncata parca la intamplare in mijlocul...

PoezieAtelier

Cerul albastru, eu și tu!

de voiculescu daniela

cine râde în mine, cine se veselește? o fărâmă de clipă se rostogolește prin aerul zborului meu, se joacă! tu ești! mă guști din lacrimă și spaimă, din vis și dorință, din ochii ce mă ard și mă...

Atelier

1, 2, 3 și Tu

de Anghelina Tiberiu

Personaje: Tu – bărbat, îmbrăcat obișnuit, pantaloni și tricou în culori închise, legat la ochi cu o eșarfă neagră. 1 – copil, 10-12 ani, bucălat, îmbrăcat lejer. 2 – tânăr 14-16 ani, grăsuț,...

Atelier