Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Emil Tudorache"14256 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Emil TudoracheET

Emil Tudorache

AutorAtelier

Un maltrator de cuvinte, care simte nevoia să scrie (de la 10 ani) și nu știe ce scrie (nici la 25). Trecător printr-o facultate de jurnalistică și un master de comunicare (evident, la SNSPA), actualemente făuritor de site-uri. Atins de șansă la finele anului 2002 când am debutat în revista Convorbiri literare, recidivând în 2003 și 2004, de data asta, și în săptămânalul U.S.R.-ului din ziarul Ziua, ca apoi, epuizat, să iau o scurtă pauză de vreo 2 ani. Devenit membru cu acte în regulă al comunității poezie.ro (așa se numea pe vremea mea) la începutul anului 2002, martor la propria-mi metamorfoză de la simplu membru la tânără nesperată speranță apoi instigator la revoltă și mai apoi martir-dezertor iar la final anonim la -10 nivel, am căzut în capcana de a crede că această comunitate poate fi prima mișcare literară virtuală pentru care poezia transcede granițele cuvântului. Nostalgic după era mea, acum aproape dispărută, cu prieteni câștigați datorită acestei comunități cu care am...

104 poezii, 0 proze

E

Emil

AutorAtelier

17 poezii, 0 proze

E

emil

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

Emil BrumaruEB

Emil Brumaru

AutorClasic

Emil Brumaru (n. 25 decembrie 1939, Bahmutea, Basarabia) este un scriitor și poet contemporan român. Fiul lui Grigore Brumaru, funcționar CFR, și al Elisabetei, învățătoare. Urmează Liceul Național (absolvit în 1955), Facultatea de Medicină din Iași (1963). Devine medic la Dolhasca (1963-1975), din 1975 renunță la medicină pentru a se dedica exclusiv scrisului. Apreciat în egală masură atât de critica literară, cât și de publicul larg, reușește să impresioneze și prin personalitatea sa non-conformistă. Are rubrici în România literară, Ziarul de Iași și în Suplimentul de cultură, a scris în revista Plai cu boi, dă interviuri în revistele mondene, participă la discuții pe Internet. Debut cu poezii în revista Luceafărul, debut editorial cu două volume, ambele publicate în 1970, Versuri și Detectivul Arthur. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franța, Anglia. Scrieri Versuri, 1970 Detectivul Arthur, 1970 Julien Ospitalierul, 1974 Cîntece naive, 1976 Adio,...

132 poezii, 0 proze

ES

Emil Straton

AutorAtelier

un om sarman

8 poezii, 0 proze

Emil CioranEC

Emil Cioran

AutorClasic

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român stabilit în Franța. Emil Cioran s-a născut la Rășinari, județul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile Austro-Ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană. Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua aparută la începutul...

87 poezii, 0 proze

EB

Emil Botez

AutorAtelier

momentan nu am

2 poezii, 0 proze

Emil BottaEB

Emil Botta

AutorClasic

Emil Botta (n. 15 septembrie 1911, Adjud - d. 24 iulie 1977, București) a fost un poet, prozator și actor român. Este fratele eseistului Dan Botta, precum și fiul lui Theodor Botta, medic, și al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. Urmează apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Național din București, după mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie. La Nțional joacă în roluri de excepție, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc. A jucat în numeroase filme, cum ar fi: Se aprind făcliile(1939), Viața nu iartă, 1958, Erupția, 1958, Când primăvara e fierbinte, 1961, S-a furat o bombă (regia Ion Popescu Gopo), 1961, Pași spre lună( tot în regia lui Gopo), Pădurea spânzuraților (regia Liviu Ciulei), 1964, Răscoala, 1965, De-aș fi... Harap alb, 1965, Șah la rege, 1965, Dacii, 1966, Faust XX, 1966, Subteranul, 1967, Columna, 1968, Mastodontul,...

39 poezii, 0 proze

Emil IsacEI

Emil Isac

AutorClasic

Emil Isac (n. 17 mai 1886, Cluj - d. 25 martie 1954, Cluj) a fost un poet român. Emil Isac a fost fiul avocatului Aurel Isac (1845–1932) și al soției sale, profesoara de desen, Eliza născută Roșescu (1854–1922). A studiat la Liceul Piariștilor din Cluj și Liceul Grăniceresc din Năsăud. A urmat cursurile de la Facultatea de Drept și Facultatea de Științe Sociale de la Cluj. A locuit în mare parte din viața sa, în orașul Cluj (mai exact începând cu 1895). A debutat în 1903 cu poezia La umbra plopilor în data de 25 noiembrie, în revista „Familia” apoi a colaborat la „Viața nouă”, „Noua revistă română”, „România muncitoare”, „Cuvântul liber”, „Viața românească”, etc. Printre poeziile sale cele mai cunoscute se numără Mama, Ochii tăi albaștri și Pe lângă apa care trece. Deja de pe vremea studiului la Facultatea de Științe Juridice din Cluj, Emil Isac a făcut cunoștință cu ideile progresiste și umanitariste și s-a atașat cauzei clasei muncitoare. După moartea sa, în 1954 a fost construit un...

13 poezii, 0 proze

EC

emil cosgarea

AutorAtelier

M-am nascut in Fagaras. 21 octombrie 1953. Am 50.065 ani. Copilaria in satul Vad, intr-n spatiu de o rara frumusete. Acolo este Dumbrava Vadului. Una dintre cele mai mari poiene cu narcise din lume. La cinci ani m-am mutat impreuna cu familia in Fagaras, tatal meu reobtinind dreptul la munca dupa mai bine de zece ani de restrictii. S-a angajat, avocat fiind, jurisconsult la doua gease-uri de pe raza Fagarasului. Primii cinci ani de scoala la Liceul Radu Negru- am amintiri ca fiind un copil excesiv de silitor si foarte mincinos –bun povestitor-. Invatatorul Sipos Ioan ma imprumuta la alte clase, cind lipsea careva dintre invatatoare sa le spun povesti copiilor pe durata lipsei pentru ca astia sa fie cuminti. Si erau. Ma ascultau cu gura cascata si cu degetul in nas. In clasa cincea am fugit in lume cu o barca furata de pe Olt. Gasit, pedepsit si facut de ris. Vreo sase luni de zile nu puteam merge pe strada ca ma aratau toti cu degetul: -Uite-l pe ‘aventurierul’. Clasele a sasea pina...

1 poezii, 0 proze

Emil Tudorache

de Emil Tudorache

Emil Tudorache Un nume trist smuls dintre oameni, Damnat să urască Tot ce e viu, tot ce a fost scris. Emil Tudorache O poreclă pentru un suflet pustiu, Răpit dintre astre Și încătușat în carne și...

PoezieAtelier

<b>Analiza lunii ianuarie 2003</b>

de Frentiu Toma Adrian

ora 3 data 3 FEBRUARIE 2003 In IANUARIE s-au scris ……………… 2 0 6 1 (texte) De la- Legenda Radu Tudor Ciornei (Nexus) 89 . Până la- Poezie De sarbatorile trecute... Alex (dream) 4 . Pe luna februarie...

ArticolAtelier

Iluminare

de Emil Tudorache

Consumat de ceață și ploaie, Julit, cu unghiile frânte, de piatră mă țin, Cu ochii închiși iluzia soarelui arde, Ciudat, în mine totu-i senin! Aburii denși țâșnesc spre înalt Smulgând din stânca,...

PoezieAtelier

WWW.POEZIE.RO

de Emil Tudorache

Ce puține își reschimbă țelul după 12 ani! În aparență toate converg spre înainte Însă zac înfipte-n locul nașterii lor... Tineri, ca și noi, au murit pe baricade Fără să-i întrebe nimeni dacă-s de...

PoezieAtelier

E ca și când!

de Emil Tudorache

E ca un lacăt ce-l sfărâm Sau ca o mască aruncată lângă crucea zilei... În secunda când emoțiile-mi răpun Falsa-mi bunătate deșertată în cutia milei. Tristețe amestecată-n lacrimi, Împăcare mânjită-n...

PoezieAtelier

Poezie scurtă

de Emil Tudorache

Bate copita zilei în țeasta mea. Stropi de sânge și creier Inundă măduva iubirii tăvălită pe-un șezlong Sub leneșele pipăituri ale copacilor. Canalul soarbe molcom Apa de ploaie Injectată cu noroi,...

PoezieAtelier

Speranță

de Emil Tudorache

Bunica nu va muri, Tata nu-și va mai simți trecutul drept povară Iar mama, mama nu va mai munci niciodată până la epuizare... Dar toate astea nu se vor întâmpla pentru că eu nu voi scrie despre ele....

Atelier

chiar dacă ești femeie

de Emil Tudorache

Scuipă-mi, Doamne, sămânță în palmă chiar dacă ești femeie Și suflă-mi peste gură mai ales dacă ai făcut dragoste Și prinde-mă în brațe ca pe un fluture moale gata să dospească eternitate. Dă-mi...

PoezieAtelier

Ca doi trandafiri striviți de asfalt

de Emil Tudorache

Ca doi trandafiri striviți de asfalt, Pătați cu țărână și neobservați de trecători- Petalele se răsfirau într-un ritm discordant- Suntem. Atât de jumuliți în culori!

PoezieAtelier

În chilia devoratorului de sentimente

de Emil Tudorache

Pe umărul drept, cu pixul înmuiat în ceară, Mi-am tatuat o cruce, Iar pe stângul o lacrimă, în bleu, și-n fiecare seară Privesc cum din ele eul meu se scurge... Pe zidul gros și umed ce-l scrijelesc...

PoezieAtelier