Poezie
E ca și când!
1 min lectură·
Mediu
E ca un lacăt ce-l sfărâm
Sau ca o mască aruncată lângă crucea zilei...
În secunda când emoțiile-mi răpun
Falsa-mi bunătate deșertată în cutia milei.
Tristețe amestecată-n lacrimi,
Împăcare mânjită-n sângele lui Abel, încă aprins,
Delir suav și blând șoptit în coarda inimii
Sculptat ca epitaf în palma unui mit învins.
E ca și când ai vrea să plângi, dar nu o faci...
E ca și când ai vrea să scrii, dar scrisul ar distruge forma,
E ca și când în clipa rătăcirii ți-ai dori copii
Sau când gustul îl savurezi fără sa fi înghițit aroma.
E ca și când, repetativ, în tine, aceeași
Melodie ar apune...
E ca și când nu mai ești esență, stare,
Ci doar agonie fără trecut sau viitor...
E ca și când ce-am scris va arde,
Făr’ să cuprindă un nume,
E ca și când eu sunt putrezit demult
Și-aș vrea, torturat de exiștență, să mor...
E ca o nălucă sentimentul
Ce-l încerc atunci când în mine-i doar pustiu;
Și-o șoaptă dulce îmi topește furia,
Ca și când, sculat din vis înțeleg că e prea târziu...
(18-oct-2002)
033218
0
FS