"După ghiocei" – 20790 rezultate
0.01 secundeMeilisearchMaftei Florentin
Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...
20 poezii, 0 proze
Culcean Calin Lucian
Dupa ce m-a nascut mama (logic!), am inceput sa respir. Asta m-a facut sa ma simt pentru intaia oara liber. Pana am inceput sa vad...
4 poezii, 0 proze
Moraru Igor
Dupa absolvirea gimnaziului din satul natal Ciripcau apoi a liceului din or. Floresti imi fac studiile la Universitatea de Mediina din or. Chisinau.
3 poezii, 0 proze
Radu Stanciulescu
După ce m-a adus barza și am facut toate vaccinurile necesare și recomandate de medici, am început să învăț câte ceva despre această lume. Mai întâi de la mama, apoi de la tovarășa învatatoare, după aia de la tovarășii profesori (7+8 ani în total). A urmat liceul, alți tovarăși profesori, alți 4 ani de viață. Am vrut să fiu student. Am reușit - vreo 3 ani cu tovarășii profesori și alți doi cu domnii profesori (adică, revoluția "m-a prins" prin anul III :-) ). Alți 5 ani de viață. La absolvire, mama mă visa "baiat cu studii" dar am devenit "somer cu diplomă". M-am "încordat din toți porii ființei mele" (pe banii alor mei :-) ) și am făcut/absolvit colegiul de informatică. Din 1995 lucrez în domeniul informatic. Mie îmi place să cred că sunt programator, dar am lucrat și ca admin de LINUX și ca un fel de analist-programator în probleme de gestiunea și managementul materialelor la o firmă de construcții metalice. Conform mersului timpului, când totul pare a se muta pe Internet, am...
14 poezii, 0 proze
Crina P.
Dupa cum usor se poate observa, toate poeziile mele sunt adresate unei singure persoane... muzei mele! :) Stiu ca nu am nici studiile si nici talentul necesar pentru a scrie versuri, insa aceste randuri reprezinta gandurile mele, un capitol din viata mea! C., eu ma pot reindragostii, dar tu ce te faci fara dragostea mea?! ;)
14 poezii, 0 proze
George Ene
După chip cunoști o floare, Păsările după cânt, Aurul după culoare Și omul după cuvânt. FESTINA LENTE al Alergătorului între A Nu Fi, A Fi și A Nu Fi ► 25.04.1939 – comuna Țuțulești, județul Argeș; „Fiu al satului”; ► Școala Medie Tehnică de Comerț – S.M.T.C. „Nicolae Kretzulescu” din București (1954-1957); ► Examen de admitere – cu poezii proprii – la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică - I.A.T.C. București (1957 și 1958); ► Absolvent al Școlii Populare de Artă Ploiești – Cursul „Arta Actorului”. Profesor: regizor Gigi Ionescu (1961); ► Licența în Filozofie; doctorat și practică la catedră (1973-1976); ► Absolvent al Programului Academic de Studiere a Bibliei (2005-2006); ► Redactor și redactor-șef al săptămânalului „Metalurgistul” – organ de presă al conducerii Uzinelor „1Mai” din Ploiești (1964-1989), devenit în decembrie 1989 „Realitatea UPETROM” (1989-1990), iar din 1993 „Concordia” (1993-1996); ► Secretar general de...
133 poezii, 0 proze
Nicolaie Dincă
după Școala generală din com.Morunglav,jud.Olt,am absolvit Liceul în orașul Balș.Studii de drept la Univ.de stat "C.Brâncuși",Tg.jiu,și masterat în Științe penale la Univ."T.Maiorescu" București.Polițist de profesie,am cochetat cu poezia încă din școala generală.Regret că nu am avut curajul, să public nimic până acum ,din cele câteva sute de texte aduse pe lume de muză,prin cerneala muritorului meu condei.Poate cele câteva publicate acum ,vor reuși să mângâie inimile unor cititori.Să mă ierte ceilanți care nu mă vor înțelege pe deplin !
4 poezii, 0 proze
hutan victor
Ma numesc Victor dupa cum am scris mai sus, am 21 de ani pe 25 ianuarie 2002, sunt inalt la 194, imi place poezia foarte mult si bineanteles ca si eu scriu mai tot timpul cate o poezie doua. Sunt o persoana visatoare, sufletista, chiar prea sufletista pentru varsta mea si idealul meu in viata este sufletul curat...
6 poezii, 0 proze
Shu Ting
nascuta in 1952 dupa terminarea liceului a lucrat trei ani la tara, apoi intr-o fabrica textila si apoi intr-una de becuri in 1979 a publicat prima poezie
3 poezii, 0 proze
Alin Patru
Biografia o scrii dupa ce apuci sa o traiesti...
5 poezii, 0 proze
După ghiocei
de Daniel Aurelian Rădulescu
Au murit ghioceii, cam de-alaltăieri, deodată au lăsat un răzor întreg pustiu, petalele la gunoieri, albul în griuri… pată. Parcă-i revăd, încolonați cu ovalele în terțe aplecate în timiditatea lor...
Buchet de ghiocei
de Miclăuș Silvestru
margine de sat – toate țigăncușele după ghiocei * ghiocei deschiși – copii până spre seară pe după copaci * pădure-n zare - ghioceii dăruiți blândeții mamei * privire blândă – numai cu doi ghiocei în...
Buchețel de ghiocei
de Miclăuș Silvestru
De dragul mamei ghioceii toți cu bulbi – plantator de lemn * Cu mulți ghiocei la marginea șoselei – niciun mușteriu * Fraternitate la pâlcuri de ghiocei – mamă singură * Poveste cu lup – niciodată...
Nimic nou despre ghiocei
de cornel marginean
Nimic nou despre ghiocei unui culegator de ghiocei, plictisit Exista undeva o padure anonima cu milioane de ghiocei. Atat de multi ca si in satul de langa padure casele au ca blazon, lipit pe tencuia...
Capriciu
de Maria Tirenescu
De Bobotează, au înflorit primulele. Au înflorit și ghioceii. Credeau că iarna nu mai vine. Caisul, bucuros că e cald, și-a deschis mugurii. Peste noapte, a înghețat. Apoi, a nins. Zăpada a acoperit...
Dragobetele
de Malciu Denis Marian
Cele mai multe date despre „Dragobete” le avem de la marele folclorist și etnolog Simeon Florea Marian (1847-1907), în prețiosul studiu etnografic „Sărbătorile la români”, în volumul al II-lea,...
Obiecte fragile
de Ioana Barac Grigore
Păreau alte camere. Mereu altele. Aceiași pași între uși. Duceri, întoarceri, muchii, pereți. Pe aici se intră. Acolo se rămâne un timp. Unde este ieșirea? Nu contează acum. Sunt acasă. Drumuri...
Dimineața
de mircea teculescu
dimineața, sera cu flori de la marginea orașului - pitulați după ea câțiva ghiocei
frown
de Andrei Ruse
nu știu de ce în ultimul timp trebuie să mă încrunt ca să fiu real altfel visez mi-o ia mintea aiurea în tot felul de orașe care poate chiar există culorile se decolorează treptat contururile se...
Cenaclul agonia.ro - 30 iulie 2006 – Live Now!
de Ela Victoria Luca
Vă invităm să ascultați LIVE pe Internet cenaclul de la Café Deko. Pentru a accesa emisia puteți intra pe pagina www.radiolynx.ro, în meniul principal (din stanga paginii, link-ul POEZIE.RO LIVE....
