Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Dreptul la opinie"13973 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Mihaela MicuMM

Mihaela Micu

AutorAtelier

In locul biografiei unei persoane, as vrea sa arat caracterul animalului meu de companie. Ghemotoc Să mă prezint... Ghemotoc, îmi pare bine de cunoștiință. Presupun că vă sună cunoscut numele de „Real” ? Deci trec peste orice descriere. Ceea ce nu știți voi este că, până nu demult, acolo a fost casa mea, o mare înghesuială unde am trăit cu frații și surorile mele, sau cel puțin asta îmi place să cred. În fine... lume multă, mâncare puțină, libertate redusă, iar despre dreptul la exprimarea propriei opinii nici nu mai încape vorbă. Toate astea până când i s-a năzărit unei fete să facă o vizită la căminul numărul 10, destinația Craiova, cartier Lăpuș, și văzând niște tizi de- ai mei, i-a venit straucita idee, ei și bunei sale colege de cameră, și prietenă...(spiritul_liber), să mă adopte pe mine. Nu vă spun cum, lăsându-vă pe voi să ghiciți. Așa am devenit „ șoricelul de bibliotecă ” , știu, nici eu nu cred asta, dar voi... Agitat la început, speriat de necunoscut, dar cu o...

2 poezii, 0 proze

DR

Dinu Regman

AutorClasic

Dinu Regman 16 martie 1957-1 ianuarie 1986 Absolvent în 1980 al Facultății de litere-limbi germanice-București. Emigrează în 1984 în Germania, unde începe să studieze dreptul la Universitatea din Giressen, apoi la Bonn. Activitate literară: în cenaclurile literare, Prospero, Cenaclul de Luni în publicații Amfiteatru, Echinox, Opinia Studențească poeme în Caietul debutanților 1982 singurul volum de poeme ”Stop cadru” apărut postum la Editura Litera în 1990. A murit într-un accident de mașină în zorii zilei de 1 ianuarie 1986.

8 poezii, 0 proze

JF

Jean de La Fontaine

AutorClasic

Nascut in Franta intr-o vreme de ravaseala si durere in provincia Champagne acolo unde cresc strugurii din care se face un foarte bun vin spumos.Este nascut din parinti burghezi, care se ingrijoreaza vazand ca baiatul e cam zapacit si nu prea pare menit a face cine stie ce treburi temeinice in viata.Tatal , om practic doreste sa-l faca om de manastire dar tanarul nu are inclinatie catre viata calugareasca In ultima instanta parintii il insoara si il trimite sa invete dreptul la Paris. în 1674 este influentat de filozofia lui Pierre Gassendi in 1664 apare prima culegere de fabule.

27 poezii, 0 proze

JF

Jean de La Fontaine

AutorClasic

Nascut in Franta intr-o vreme de ravaseala si durere in provincia Champagne acolo unde cresc strugurii din care se face un foarte bun vin spumos.Este nascut din parinti burghezi, care se ingrijoreaza vazand ca baiatul e cam zapacit si nu prea pare menit a face cine stie ce treburi temeinice in viata.Tatal , om practic doreste sa-l faca om de manastire dar tanarul nu are inclinatie catre viata calugareasca In ultima instanta parintii il insoara si il trimite sa invete dreptul la Paris. în 1674 este influentat de filozofia lui Pierre Gassendi in 1664 apare prima culegere de fabule.

0 poezii, 0 proze

IV

ioana vaduva

AutorAtelier

Mi-am luat dreptul la cuvintele mele, m-am născut cu ele pe inventar așa cum te naști cu tot stratul de celulită de care urmează să te bucuri o viață, cu tot norul de neuroni pe care urmează să-i ucizi într-o viată, cu toți anii și toate secundele în care urmează să te așezi vreme de o viată. Mi-am luat dreptul la cuvintele care sunt ale mele. Le-am dat liber și nu s-au dus, și-au cusut cămașa de forță direct pe piele și acum, și doar acum vreau rochia mea de seară cu umeri dezbracati și n-aș putea… Doar sa gasesc firul dus și să destram silabele până ce aerul dintre ele rămâne surd și să arunc în spate ghemul cum arunca voinicul pieptenele în poveste. Și-n spatele meu să nu se fac zid, nici pădure, să se starnească doar o furtună de răvașe trecătoare. Cuvântul spus cu adevărat e ca o zi de naștere cu tort și îmbrățișări.

6 poezii, 0 proze

Giuliano GramignaGG

Giuliano Gramigna

AutorClasic

S-a născut la Bologna la 31 mai 1920. A studiat dreptul la Universitatea din Milano, oraș în care trăiește și lucrează în prezent ca critic literar al cotidianului „Corriere della Sera”. A colaborat și colaborează la reviste cunoscute (”il verri”, „Paragone”, „Quaderni milanesi”, „alfabeta”, „Il cavallo di Troia” etc.) și a fost cronicar literar la săptămânalul „Settimo giorno” și la „Fiera letteraria”. A publicat romanele: Un destino inutile (1958), L\'eterna moglie (1963), Marcel ritrovato (1969), L\'empio Enea (1972), Il testo del racconto (1975), Il gran truco (1978). Și-a strâns activitatea de critic literar în Interventi sulla narrativa contemporanea (1976) și în La menzonga del romanzo (1980). Ca poet a debutat în volum cu La pazienza (1959) după care au urmat: Robinson in Lombardia (1966), Esercizi di decomposizione (1971), Il terzo incluso (1971), L\'interpretazione dei sogni (1978), Es-o-Es (1980), Annales (1985). Giuliano Gramigna e un rafinat cunoscător al mecanismelor...

0 poezii, 0 proze

Giorgios SeferisGS

Giorgios Seferis

AutorClasic

S-a nascut in 1900 la Smyrna , urmeaza gimnaziul la Atena . Din 1918 studiaza dreptul la Paris iar in 1925 revine in capitala Greciei unde se angajeaza la Ministerul Afacerilor Externe . are o prodigioasa cariera de diplomat si scriitor , pentru activitatea sa literara fiind rasplatit cu Premiul Nobel (1963) Volume ( in ordinea aparitiei ) : 1."Strophe"-1931 2."E Sterna"-1932 3."Mythistorema"-1935 4."Tetradio Gymnasmaton"-1940 5."Emerologio Katastromatos"-1940 6."Kihle"-1947 7."Dokimes"-1962 8."Antigrafes"-1965 9."Tria Krypha Poiemata"-1966

73 poezii, 0 proze

IN

Ion Ninulescu

AutorClasic

Născut: 7 ianuarie 1881 Se stinge din viață la 11 aprile 1944 Copilăria o petrece la Slatina, orașul de baștină al părinților Școala primară și șase clase de liceu la Pitești Ultimele clase de liceu la București 1899 bacalaureatul 1900-1904 prezent la Paris. Intenționează să studieze dreptul la „Ecole de droit” 1906-1907 funcționar la Domeniile statului în Constanța Versuri: 1908 Romanțe pentru mai târziu Liturghii profane 1913 De vorbă cu mine însumi Cântec de leagăn 1930 Strofe pentru elementele naturii Strofe pentru cele patru anotimpuri Strofe pentru faptele diverse Strofe pentru mine singur Strofe pentru cel de sus 1936 Nu sunt ce par a fi 1943 Patrusprezece inedite Cinci grotești Proză: Casa cu geamurile portocalii Măști de bronz și lampioane de porțelan Roșu galben și albastru Mihail Sebastian despre Ion Minulescu: E un poet care și-a inventat singur tipul său de poezie. Nu-l datorează nimănui. În literatura românească nu are premergători, iar în literatura străină nu are...

0 poezii, 0 proze

Emil DorianED

Emil Dorian

AutorClasic

Emil Dorian (1891-1956) s-a visat un inspirat poet și romancier. Dreptul la glorie și l-a cîștigat însă postum, printr-un extraordinar jurnal. Prima parte a acestuia, ce acoperă perioada 1937-1944, a văzut lumina tiparului la Editura Hasefer, în 1996. Lectura însemnărilor dezvăluie un scriitor de o sensibilitate particulară, o minte deosebit de lucidă și, mai ales, un spirit dornic să priceapă chiar și ceea ce nu poate fi înțeles: oroarea omenească. Căci oare ce sînt paginile sale dacă nu o oglindă a dezastrului politic, moral și social trăit de evreii din România în anii extremismului de dreapta? Document al supraviețuirii, un asemenea travaliu diaristic este și un exercițiu al vitalității memoriei. Și asta pentru că tot ce se pierde prin uitare își interzice dreptul la ființă: o moarte despre care nu se consemnează nimic încetează să mai fie extincția unui om, devenind o simplă dispariție biologică; o comunitate fără răbojul triumfurilor și suferințelor sale se autocondamnă la...

1 poezii, 0 proze

AP

Alexandru-Valentin Petrea

AutorAtelier

Nume: Petrea Alexandru-Valentin Data şi locul nașterii: 10 martie 1995 Adresă de e-mail: alexandrupetrea94@yahoo.com Domiciliez în prezent în municipiul Braşov, exercitând profesia de avocat în cadrul acestui oraş. Activitate literară: 1. Colaborări cu versuri la revistele Boema, Caiete Silvane, Poezia, Omniscop, Convorbiri literare, Popasuri culturale românești, Orizonturi culturale. 2. Apariție cu versuri în antologiile Conexiuni, apărute sub egida CCS Sibiu, în 2015, 2016, 2017 şi 2018, în urma participării unor concursuri organizate de către Direcția de Cultură a județului Sibiu. 3. Publicarea unui roman experimental (Abatorul) de către editura ieşeană Adenium în 2019. 4. Publicarea unui volum de versuri, Dreptul la echilibru, la editura Infoest, iarăşi în anul 2019. 5. Colaborez frecvent cu versuri şi eseuri pe platforma online Agonia, fiind membru al acesteia din 2009.

103 poezii, 0 proze

Dreptul la opinie

de Gabriela Marieta Secu

Dreptul la opinie, mai mult, libertatea de a avea si a exprima aceasta opinie, credeam eu, este un Everest pe care poate falfăi orice steag... da-n jungla părerilor si a orgoliilor si a lipsei totale...

Atelier

Dreptul la opinie

de emilia stanciulescu

Este greu pentru oricine să-și formeze o opinie corectă despre oameni, să facă aprecieri în privința lor sau să ia decizii dacă nu are informații corecte și complete sau le are dar nu le folosește ca...

ProzăAtelier

Dreptul la nefericire

de Emil Tudorache

Fericirea. Un concept atât de vânat, dar atât de puțin înțeles. În fond ce înseamnă că ești fericit? Cred că nu înseamnă nimic mai mult decât atunci când ești mulțumit cu tine, de ce ai, când te...

EseuAtelier

Adagio la imagistica manipulării politice actuale(Universul iluminismului)

de Filip Tănase

Generalități Iluminismul este un ansamblu larg de științe sociale, docrine, filozofii, cultură, arte multiple polivalente și de nuanțe. Acest univers a fost conceput și coagulat de oameni de înaltă...

ProzăAtelier

Lătrând la lună

de Neacsu Elena

LÃTRÂND LA LUNÃ ( piesă într-un act ) “Lumea este o scenă și oamenii sunt doar actori” (William Shakespeare, Cum vă place) Personajele: P1, P2 - ambele cuprinse între 2 vârste ( numele sunt de...

Atelier

Punte între subiecte ( între părți) privind istoria globală a apocalipselor la zi

de Filip Tănase

Structuri mondene 1. Previziunile papei Saint Clement I care a proorocit sfârșitul lumii începând cu anul 1990 ( detalii istorice) 2. Dispariția speciei umane ( apocalipsa) prevăzută de Sf. Cuvios...

ProzăAtelier

Autonomia secuilor

de Cojocaru Valentin

Cincisprezece ani au trecut de cand dreptul la opinie a devenit un lucru cat se poate de normal, cincisprezece ani de cand incepem sa ne confruntam cu probleme ce erau de neconceput in perioada...

Atelier

Avantajele democrației

de Nicolae Diaconescu

Avantajele democrației În democrație, orice fraier are dreptul la opinie, chiar și eu, Marele Prost de Bârdigani. (Bârdigani este un cătun din satul Vulturești-Argeș unde m-am născut ). Să vedeți...

ProzăAtelier

Deceniul timpului…

de Iurie Osoianu

Toti stiu la noi ca spusa lui Tanase E culmea maestriei cu iz de somnifer Si tot ce ar vrea sa strige , in tara asta tace Atunci cind Timpul jenereaza adevar Si rolul sau de personalitate in istorie...

PoezieAtelier

Toleranța

de Ghitea Alexandru Andrei

Tolerezi zilnic și de asemenea ești la rândul tău tolerat! Până și cel mai rigid om și cel mai sever, este tolerat și tolereaza. Fără să își dea seama. Toleranța nu înseamnă îngăduință și iertare ci...

EseuAtelier