"Două puncte" – 20344 rezultate
0.01 secundeMeilisearcha-b-c
Doua entitati diferite printr-o singura lege
de jkloungsuh
cezar
adica un "despre mine"...un "cv" scris in doua, trei cuvinte, cateva puncte si alte cateva virgule ? viata nu poate fi scrisa, ci traita!
2 poezii, 0 proze
Matei Mircioane
M-am născut la Jamu Mare, în județul Timiș. Acolo am iubit, am aflat câte ceva despre capătul străzii, m-am plictisit, am fost înfricoșat-fascinat de tren, am căutat capătul lumii dincolo de izlazul comunal. Într-o după amiază de vară mi s-a părut că timpul stă pe loc. A fost cea mai lungă după amiază din viața mea. Aveam 4 ani când m-am mutat la Reșița. Am fost în Parcul Zoologic, pe Valea Țerovei, am fost sus pe Furnal, m-am căsătorit. Am doi copii. Pictez, scriu, observ că universul e negru și rece, cu puncte strălucitoare, fierbinți. Sunt membru al Cenaclului "Semenicul" din Reșița. Am publicat un roman în două volume: "Epopeea lui Ghimeș". Primul volum, cu titlul "Reșița", a apărut în anul 2000, la Editura "Menghina", Reșița, iar volumul II, cu titlul "Revoluția", a apărut în anul 2014, la Editura "Marineasa", Timișoara.
11 poezii, 0 proze
liliana ghita boian
Am cincizeci de ani si ma simt nerealizata din punct de vedere artistic.Sunt absolventa unei facultati cu caracter economic, dar idealurile mele au caracter umanist,astfel ca in decurs de trei ani am publicat patru volume de poezii la doua editurii diferite prin largul concurs acordat de oameni cu suflet care au crezut si (sper ) mai cred inca in mine.In momentul in care am crezut ca viata si Dumnezeu nu mai are nimic nou sa-mi ofere a acordat sufletului meu un dans, un ultim tango al unei drame care m-a marcat profund si poate, pentru totdeauna. Sst! nu m[-ntrebati! sa nu- i stingem amintirea! Volumele se intituleaza astfel: sfasiere de lumina-2oo2 capricii autumnale-2005 rugaciune pentru tine-2oo6 rugaciuni despletite-n curcubeu-2oo6 Despre ele s-a scris putin; cei care au vrut sa ma cunoasca au citit poezia, cei care au considerat ca este suficient sa ma perceapa din viata de fiecare zi au trecut mai departe
2 poezii, 0 proze
Alina Șandra
Un om născut la Dunăre, acolo unde apa curge în sens invers, o cascadă pe orizontală... Când stau pe pământ, împreună cu pământul, formez Crucea... la fel ca orice alt om... Din acest punct de vedere suntem la fel, aceiași anonimi... Cât de mult poate însemna un nume? Mai mult înseamnă un cuvânt, acela de a spune... Sunt doar eu, în două litere și nimic altceva. http://teatrulnocturn.yolasite.com/ http://alinasandra.yolasite.com/ http://poezie-chandraplacao.blogspot.com/
36 poezii, 0 proze
Alina Grozea
Geamană, de mijloc de zodie. Duală, se spune. Sfâșiată între doua euri, spun eu. Deloc parșivă - sper - contrazicând astfel prejudecățile legate de configurația planetelor. Ingineră - printr-o conjunctură de sfârșit de ani comuniști. Editor cu sufletul, dar si pe salariu. Tristă. Nu pentru ca e inteligent și la modă, ci pentru că nu pot să mă abțin. Cinică - pot să ma abțin, dar nu vreau. Sarcastică. Îmi iese, câteodată, însă e un joc cu focul. Isteață - mai degrabă speculativă, decât spontană. Cu tupeu - nu-mi doresc, deși aș avea nevoie. Orgolioasă - prea mult și prea cu cine nu merită crizele mele de personalitate. Mândră - cât să mă umflu în pene, de multe ori, și să mă simt nedreptățită, de la fel de multe ori. Frumoasă - spun cei care mă iubesc, și stim că iubirea nu stă bine cu vederea. Rea - neintenționat. Răutăcioasă - intenționat. Optimistă - mereu. Pesimistă - de câte ori mă întreabă cineva. Timidă. Punctuală. Luptatoare. Leneșă - la modul boem. Harnică - atât cât să-mi...
14 poezii, 0 proze
Scarlat Callimachi
Scarlat Callimachi (n. 20 septembrie 1896, București - m. 2 iunie 1975, București) este un scriitor român în vecinătatea mișcării de avangardă, cultivând o poetică între constructivism și expresionism. A fost licențiat în drept și a fost gazetar în presa comunistă, colaborând la Facla, Chemarea, Clopotul și altele. A fost redactor-șef la revista Punct și director al ziarului Glasul nostru din Botoșani. În 1933 a fost închis pentru pamfletul Căderea Babilonului. Opera Frunze, 1920 Tăceri imobile, 1921 (copertă și ilustrații de Dall Zamphiropol) Alb și negru, 1927 Erotice, 1933 Octombrie 1917, Colecția Orizont, București, 1946 (cu un portret și două desene de Aurel Mărculescu) Căderea Babilonului, E.S.P.L.A., București, 1956 Un călător prin U.R.S.S., Editura de Stat pentru literatură și artă, București, 1960 Ritmuri de clopote, Editura pentru Literatură, București, 1968 Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Scarlat_Callimachi_(scriitor)
5 poezii, 0 proze
Arkadi & Boris Strugațki
Arkadi și Boris Strugațki sunt cunoscuți în special datorită faimoasei ecranizări a lui Andrei Tarkovski, Călăuza, după romanul lor, Picnic la marginea drumului. Hotelul “La crucea alpinistului” este un roman polițist științifico-fantatsic a cărui acțiune se petrece într-un un hotel situat în interiorul unei văi izolate din Alpi. Arkadi Strugatki (1925-1991) si Boris Strugatki (n. 1933) se numara printre cei mai cunoscuti scriitori si scenaristi SF din intreaga lume. In anii '60 ai secolului trecut, ei au revigorat, prin scrierile lor, antiutopia, devenind extrem de populari in fosta URSS. La inceputul anilor '80 li s-a interzis sa mai... publice. Din titlurile lor de mare succes fac parte romanele: E greu sa fii zeu (1964), Melcul pe panta (publicat partial in 1966), A doua venire a martienilor (1968), Picnic la marginea drumului (1971) - care a slujit ca punct de plecare pentru scenariul fimului Calauza de Andrei Tarkovski -, Impovarati de rau (1988) etc. Lupta cu raul! Dar ce este...
1 poezii, 0 proze
Alexandra Mihaela Munteanu
"Artiștii buni există doar în opera lor și, drept urmare, sunt cu totul neinteresanți în ceea ce priește personalitatea. Un poet mare, un poet cu adevărat semnificativ, este ființa cea mai lipsită de poezie dintre toate făpturile. Dar poeții inferiori sunt absolut fascinanți. Cu cât versurile lor sunt mai proaste, cu atât mai pitorească este înfățișarea lor. Simplul fapt de a fi publicat un volum de sonete de mâna a doua îi face irezistibili ca pesonalitate. Ei trăiesc poezia pe care nu o pot scrie. Ceilalți scriu poezia pe care nu îndrăznesc s-o transpună în viață"(Oscar Wilde - Portretul lui Dorian Grey). Sunt un copil de abia 16 ani(fac 17 în aprilie).Cu siguranța nu contează că sunt redactor-șef adjunct la revista "Adolescent" sau că am fost la multe olimpiade. Momentan tot ce ar putea conta e că îmi place să scriu, deși, recunosc, mi-e îngrozitor de frică să o fac. Poezia nu e punctul meu forte, dar nu aș putea să spun că excelez în proză. Probabil mă integrez în categoria de...
8 poezii, 0 proze
Titus Constantinescu
Doua poezii publicate in 1997 in revista Liceenii.
1 poezii, 0 proze
diana sabat
Doua suflete se zbat in pieptul meu, nazuind sa se desparta unul de altul: primul ma tintuieste cu brutala dorinta pe lumea din preajma; celalat ma smulge cu violenta din tarana si ma indreapta catre campiile elyseene!
10 poezii, 0 proze
Două puncte
de Comsa Manuel
Două puncte-n depărtare Și-un semn de întrebare. Mă gândesc eu: Cine oare Iubește atât de tare? Luna, pe dragul ei Soare? Un pește umbra ce-o vede în mare? Un fluture în vânt vrea să zboare Pe o...
două puncte
de Ottilia Ardeleanu
cât lasă tălpile din ceea ce ești ai numărat de câte ori te replici pe drumul acesta viața poate fi beton prima carte pe care o scrii despre tine asfaltul o reproducere fidelă a destinului un fel de...
două puncte
de Petru Teodor
firul acesta ce mă ține conectat tuburi de plastic, țevi de siliciu, sângele meu în aceste organe camere când pline, când goale gândurile mele sunt legate-ntre fire tu le desfaci asemeni unei...
Două puncte: și, de la capăt...
de Scripcariu Elisabeta
Am pus două puncte: după o înșiruire de gânduri, urmarea este un mister și pentru mine, zicala mult prea înțeleaptă ce spunea \"Punct, și de la capăt\", mi-am modificat-o conform stării de spirit...
două puncte, vorbe goale
de Ștefan Petrea
clipa asta am scris-o ieri, ori alaltăieri, sau poate acu un veac ori când mă băteam cu turcii la plevna: lumile mele interioare dețin umbletul oamenilor neființă acolo bunica face dulceață de mere,...
virgulă între două puncte de suspensie
de Diana Suciu
cești fără toartă vărsate pe covor papiote de ață deșirate în cuier stă atârnat sfârșitul așteaptă să îi îmbrac haina... nu azi foi goale lipite de tavan tapetează lumea mea pe fiecare mâzgâlesc cu...
să închidem paranteza cu două puncte :)
de George Asztalos
mai punem un an în paranteze cu toate nenorocirile lui triumfale nu am ajuns faimoși în 360 de secunde ne-a uitat amintirea la ușă e vremea să punem două puncte și am închis paranteza am închis...
Puncte cardinale
de Ursu Marian Florentin
Noi suntem ca și două puncte cardinale Unul e Nord și parcă celălalt e Sud Doi rătăciți prin aurore boreale Care se văd pe cer dar nu se mai aud Noi suntem două nave fără de catarge Ce navighează în...
ceva abstract virgulă mai trebuie doar sare puncte puncte
de Hogiu Adrian
m-am născut într-o zi de noiembrie târziu era prin unsprezece cred că fix punct am venit pe lume asemenea unei flori târzii de primăvară din floarea cea mai prețioasă virgulă am crescut la țară în...
