două puncte, vorbe goale

clipa asta am scris-o ieri, ori alaltăieri, sau poate acu un veac ori când mă băteam cu turcii la plevna: lumile mele interioare dețin umbletul oamenilor neființă acolo bunica face dulceață de mere, din ea mănâncă iubirile mele toate înclin să cred că moartea e doar o fetiță cu chibrituri, existând, lut înveșmântat în întuneric, lumina doarme dedesubt, în lăuntrul duhovnic al amintirii în ebrietatea haremului de gânduri mă sprijin de gardul adevărului minciuna se așază-n micimi de cruce bețivă în toată crama asfaltului nici adăpând spre galopul de stihuri nu-mi pot stinge amurgul trupesc ci doar de abur intra în lume interioară de oameni din urmă, umbră a zidului de cuvinte