"Doar reclame" – 21354 rezultate
0.02 secundeMeilisearchDelicventa_juvenila
M-am nascut, exist, dar cine sunt? [ancheta sociala]
de oricealtceva
Maria Gold
Jurnalul meu de măritată,roman, Editura Semne Bucuresti, 2006 referine critice:Prof. dr. Zenovie CARLUGEA, Dumitru Augustin Doman Născută în Alba-Iulia. Mamă a trei zmei, plus o prințesă pe drum. Licențiată în drept. Nu doar testez apa, mă arunc și înot cu toată pasiunea. Nu mai profesez, trăiesc simplu iubesc caut învăț umblu prin lume nu mai dau credit școlii cred mult în educație și mentori reciclez, nu mai mănînc procesate, nu carne și nu mă uit la reclame mi-am făcut o grădină în mijlocul unei metropole vecinii își rup gîtul privind peste gard nasc îmi țin copiii la sîn și nu-i vaccinez ei se iau la întrecere cu sălbătăciunile și eu pe urmele lor am iubit numai bărbați pe care voiam să-i repar (și nu m-am oprit) și am împărțit cu ei nopți sălbatice fructe și fericire foarte des mă întreb cine-i femeia aceasta? Inventez rețete sofisticate din nuci, legume și fructe colorate frumos de mama natură. Invit prieteni la masă tot timpul. goldiada@gmail.com goldiada@yahoo.com
163 poezii, 0 proze
Anca Anitei
Faceti-va timp sa cititi aceste minunate randuri... Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta murim. Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!! Am invatat ca...
16 poezii, 0 proze
adrian tulbure
Transilvanean vechi ca vinul din reclame, ziceau unii - eu tot cu calul ca Decebal!:) Nu e chiar asa dar ar putea fi! In rest sa auzim numai de bine! Si-om mai completa biografia cu o alta ocazie viitoare! Darianss22
2 poezii, 0 proze
Doar eu
Nu am.
7 poezii, 0 proze
Doar Eu
4 poezii, 0 proze
pusha
ops..nu prea am ce sa va zic...micutza,dragutza,blondutza,imi place pericolul,si putin incapatanata!..papa
1 poezii, 0 proze
anca julieta
3 poezii, 0 proze
Horvath Paul
Tot ceea ce fac si tot ceea ce vreau va deranja pe cineva... sau va imbuna pe cineva... insa eu nu voi fii niciodata atins de ceea ce nu ma va omori.!
4 poezii, 0 proze
Bogdan Nicolae Groza
doar semne de întrebare îmi pun când trebuie să răspund cine sunt. în rest, un om ce căuta cîndva o lumină si a găsit foc în răceala celorlalți. m-am "justițiabilizat" din când în când, dar asta pentru că am avut cândva posibilitatea de a ma juca de-a juristul. Vârsta variabilă. Când imatură, când prea înaintată. Azi am cam trecut de 40 ani; mâine poate voi împlini 25; iar poimâine voi fi un bătrânel simpatic de vreo 9 ani, că de, voi da și eu în mintea copiilor odată și odată, dacă n-am făcut-o cumva. Am mai parcurs și alte etape ale vietii, cu fiecare încăpățânare de a mă revedea în oglindă, însă nu vă spun nimic altceva despre ele din cauza ridurilor din suflet. Am ca referinte "Pasărea din tâmple", "Evadările unui poet domestic" și puteti liniștiți să mă strigați cu apelativul "Bă, Bogdanule!" Și o cărticică mai nouă ”Poetul se duce. Poemul seduce...” Am cochetat și cu proza "Life. Love. You!" mai mult din curiozitatea de a vedea dacă am atracție față de ea, și ea față de mine....
592 poezii, 0 proze
Berthier Corina
doar eu pt mine
70 poezii, 0 proze
Doar reclame
de Țenche Mircea
Țânțarii au fecebook-ul lor, Cu aripi, cu sânge și cu durere, O, lume, uite cum zbor! Dar stai, nu-i nici o plăcere... Ciorile cântă absurd Și mintea plutește în gol, Rostesc rugăciuni ca un surd....
Ușile
de Alexandra Onofrei
să știi că nu se uită nimeni la tine decât dac-ai să te apuci rapid să arunci pe geam scaunele ce-au rămas pe scenă dar eu azi mă simt bine și-ți spun că nu sunt absurdă deloc sunt doar nemachiată tu...
moartea vine plutind
de Voicu Tudor
ca o tristețe scuturată din batisetele exilaților ca un drum făcut cu puterea minții peste ocean mereu la timp îți dă pastilele pentru frică la capătul patului o asistentă cu gâtul de sticlă îți...
o zi cu mine
de Omu Gnom
Am observat că de la un timp sunt la moda genul de panarame de emisiuni ca “O zi cu o vedetă”. Mă gândeam ce paranoia ar fi sa fie o emisiune cu mine. Parcă mă vad zicând: “Bună ziua! Ãsta e...
Scrisoare către Bob Dylan
de Doru Mihail
Dragă Bob, Îți scriu dintr-un tramvai din generația noastră, care m-a dus azi dimineață la școală, de mână cu nepotul meu. Are ochii mei — nu de-acum, ci de-atunci, când purtam fustă lungă și visam...
scarborough fair
de emilian valeriu pal
nu ți-am mai scris demult dar asta nu înseamnă că viața în scarborough fair a dispărut ca după o imensă glaciațiune. doar că la un moment dat m-am gîndit că cele mai multe lucruri se spun prin...
Răgaz
de Ovidiu Oana
Te rog să mă ierți că am fost nepoliticos! Chiar nu puteam vorbi atunci. Era atât de multă lume în jur, surprinzător, chiar și pentru mine. Așa cum îi știi de obicei, unii guralivi, alții...
Edulcorat
de Nicolae Diaconescu
27.11.2007 Edulcorat Scriu sub impresia momentului. La cald. Astă seară Cvartetul Melcea a avut iar concert. Þi-a plăcut ? m-a întrebat o prietenă la plecare. Sigur ! Doresc să fiu însă mai nuanțat....
Conducta
de Cornel Ghica
1. știu că oamenii nu mai au timp să citească o poezie până la capătul străzii citesc doar titlul autorul reclamele primele două versuri următorul cuvânt și se pierd în ceață ca-ntr-un canal se pierd...
