o zi cu mine

Am observat că de la un timp sunt la moda genul de panarame de emisiuni ca “O zi cu o vedetă”. Mă gândeam ce paranoia ar fi sa fie o emisiune cu mine. Parcă mă vad zicând: “Bună ziua! Ãsta e apartamentul la etajul 10, unde stau de două decenii. Avem și apa calda dar rar. Slavă Domnului că avem țeavă pe unde sa curgă (asta ne ține speranța vie). Sunt 2 televizoare funcționabile în casa (de asta sunt mândru) și un calculator de pe vremea când se dădeau nume la el ca notele de la Fizica: un 4, un 8, și un 6. Animale nu am prin casă. Am avut la un moment dat o colonie de gândaci dar am achitzionat Regent (sau ceva de genul) folosit la extirparea de pe fața pamântului a șobolanilor de câmp; și era recomandat ca doza forte o fiola la 20 de litrii de apa, numai că noi am pus toată fiola la un litru de apa, și a doua zi direct carnagiu: toți cu burțile sus, dărâmați. Și faza e că de atunci au trecut ani (cam 7) și n-a mai calcat unu prin casă, plus că ne-au mulțumit și vecinii că nici la ei nu au mai venit nici macar în vizita. Cred că s-au speriat atât de tare încât o să se spună din generație în generație de gandac de batălia de la etajul 10. Cel mai urmărit serial al familiei mele este “Tânăr și neliniștit”. M-am tot gândit de ce slbz se numește așa, și viața mi-a dat raspunsu: cum căcat vrei să se numească, când ăsta ruleaza din `97 la noi și abia e episodul 2000 și ceva și mai sunt încă 5000 de episoade. Cel mai mare regret e că mulți oameni din România nu o să apuce sfarșitul. Dar lasă că o să-l apuce nepoții mei cred. Deci atunci cand e ora 4 după-amiaza, totul încremenește și lumea care e pe acasă e cu ochii la Victor (asta e denumirea românească a serialului). Recunosc că m-am uitat și eu dar cu reprize și pentru că l-am urât dintodeauna , fiincă se terminase cel mai tare serial din viața mea, “Capcana timpului”, și eu nu ințelegeam că se terminase, și credeam că l-au oprit ca sa bage căcatul ăsta. În fine… (chiar! ce paranoia și cu serialele astea când eram mici toți cu ochii beliți pe “Renegatul” și “Prințul din Bel Air”… îmi aduc aminte că le dadeau pe Tele7. sau și mai paranoia, cu toate ca ne căcam pe noi de frica toți ne uitam la “Twin peaks” cu lumina stinsă). Există în apartament 3 camere, și nici una de luat vederi mai mult de luat tripuri de la cutremure sau vânturi mai mari, o bucătărie, o baie și o camară și jumătate (pentru ca nu știu daca încăperea aia e cămară sau nu, că tot timpul a fost umpluta cu haine vechi și tot felul de lucruri inutile doar ca să nu fie aruncate). Parca mă vad tripându-mă de propria mea casa și dându-l afară pe prezentator. Ajungem la capitolul mașini (ca să combinăm emisiunea și cu “Cribs”). Eu folosesc des 2 vehicule, marca troleibuze Rocar 90 și 91, și din când în când un 268 și un maxi-taxi 512. Ce e tare la vehiculele cu care mă deplasez e că fiecare are șofer și că în troleibuze am televizor (chiar televizorul jaf are doar un post, și dădea știri pâna a fost cenzurat de Raluca de la CNA și acum dă doar reclame cu Ernest Maftei). Și cel mai des drum pe care-l fac e pâna la Ana acasă (cea mai mare paranoia a vieții mele este că atunci când eram mic aveam o mare frică de câini. la un moment dat m-am urcat pe grilajul de la ușa scării de frica unui pichinez-maidanezo-caniși, și ajunsesem ca brigada de la bloc să aibă regula de bază “nu te intalnești cu tipa care are câine”. dar acum majoritatea ori au câine, ori prietenele, și evident și eu conviețuiesc de 2 ani și jumate cu un lup și un pechinez pe care îl scot afară destul de des, și chiar am reușit să-l dresez să-și faca nevoile repede cântându-i “pișă-te, pișă-te, hai/ cacă-te cacă-te hai/ tre` să mergem acasă!”). Evident întrebarea prezentatorului nu va fi asta dar să zicem că ar intreba “dar oare tu cum scrii?”. Păi cum scriu… Scriu din ce mă înconjoară și ce se întâmplă. Așa vin dumele. Spre exemplu: “Hey cu Raparta!”. Eram cu Ana și deodată ea a dat search Raparta pe ODc și a găsit un colind finlandez, suedez, nu știu ce era, în care țipau niște copii clar si răspicat: “Hey cu raparta”. M-am tripat și am zis că asta trebuie să fie piesa. Și textul meu de la piesa aia e format din mai multe paranoia care m-au șocat la momentul lor. Uite zilele trecute așteptându-l pe Costel și uitându-mă la afișu cu Wu-Tang. Mi-a răzărit o vorba tare: “Noi suntem mai tari ca americanii, îndrăgimi-ați trupa/ că noi în fiecare zi batem cuba”. Sau ascultând piesa “Violent” de la Paraziții mi-a venit instantaneu “Toți copii sunt fani Paraziții căci la un semn/ la ora de algebra țipă ne futem pe el de sistem”. Și fratele meu de creier e Costel. Ne-am conturat un stil al nostru de care sunt atât de mândru, mai ales că mulți încearcă să îl copieze (ceea ce înseamnă că e destul de tare). Uite glumele mele sunt cu 2 taișuri. Sunt câteva vorbe de afară care m-au rupt în gură și una din ele a fost de la Dead Presidents care zicea: “The knife can kill you once, but the word can kill you twice!”. Evident că nu putea să se abțină domnul prezentator și a întrebat “ce e cu clipu la piesa aia?”, și a trebuit să îi fac cunostiință cu Radar, lupul iubitei mele și de aceea emisiunea nu o să apară niciodata. La revedere!!!