Poezie
moartea vine plutind
1 min lectură·
Mediu
ca o tristețe scuturată din batisetele exilaților
ca un drum făcut cu puterea minții peste ocean
mereu la timp îți dă pastilele pentru frică
la capătul patului o asistentă cu gâtul de sticlă
îți ascultă poveștile de pe șantier
la gura imenselor tuburi de fier
șuieră zgomotul demolării
rătăcește vuietul celor ce se vor prăbuși
cu zgomot și fără de știință
pe când în orașul meu
doar reclamele de pe blocuri mai au curent
orașul meu ca un sat asfaltat și părăsit de copii
în care tramvaiele se retrag la depou când plouă
tramvaile mele
gloanțe sfințite
prin geamul cărora văd cozi imaginare
la capătul alimentarelor de demult
mereu la capătul unei zile de post
în care umplu borcane fără etichetă
cu cenușa unor zile mai bune și viitoare
poate pe același pământ
pe care e bine doar să bei și să taci
001.529
0