Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Dintre bucăți"20493 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Wolfgang KleinWK

Wolfgang Klein

AutorAtelier

Referințele autorului: M-am născut la Sibiu, de ziua copilului în 01.06.1956 cu mari dureri si greutați. Am terminat grădinița cu nota 10, școala generală ca pionier și am absolvit Liceul cu ultimile forțe. Când ăa intru la Facultate, familia a hotărât să-și stabiliască domiciliul în străinătate. M-au mituit cu o primă substanțiala ca să-mi parasesc locul copilăriei și să mă stabilesc în Mainz, Germania. Aici toată lumea m-a numit Ursul Carpatin, deci nu mi-au dat șansa timp de 20 de ani să mă acomodez în noua patrie. Dorul de casă și amintirile m-au adus de șase ori pe an pe meleagurile natale pe unde am vizitat fiecare metru pâtrat al acestei frumoase țări. Baștinașii din Germania ascultau cu mare placere povestirile aventurilor mele din România. Le-a facut așa de mare plăcere, încât m-au rugat să le scriu pe o coala de hârtie. Dintr-o coală s-au facut mai multe bucati, cu niste desene ale lui Marcus Reinheimer (Frankfurter Rundschau) și așa s-a nascut o cărticică mică, dar...

12 poezii, 0 proze

Aurel OnișorAO

Aurel Onișor

AutorClasic

Aurel Onișor ( n. 11 iunie, 1967, Beclean, județul Bistrița – Năsăud - d. 30 septembrie 1994, Beclean ). Viața și-a petrecut-o la Casa de Copii din Beclean, pe străzile orașului, dar mai cu seamă pe malul râului Someș, prin pădurile din Beclenuț, unde îi plăcea să stea de vorbă cu furnicile, păsările și copacii. O întâmplare petrecută la Casa de Copii din Beclean avea să ne marcheze destinele. Era în 1976, când imensa bibliotecă a Casei de Copii din Prundul Bârgăului fusese adusă cu camioanele și basculată în spațiul clădirii unde astăzi își are reședința Casa de Cultură „Radu Săplăcan”. Într-o zi am pătruns, cu smerenie, în cetatea cărților. Am auzit un plânset de copil dintr-o galerie cu cărți: era Aurel Onișor, strângând la piept „Ceaslovul satelor ” de Esenin. Mai târziu ne-am întâlnit în izolatorul orfelinatului tratându-ne de purici și scabie. Alteori scotoceam în vaste gunoaie cioburi de sticlă colorate sau o bucată de ciocolată. Deseori ne aflam pe coridoarele întunecate unde,...

21 poezii, 0 proze

BL

Boar Razvan Lucian

AutorAtelier

lucrari marunte

2 poezii, 0 proze

NK

Nahapet Kugeac

AutorClasic

Unul dintre cei mai mari lirici ai literaturii armene. Singurele date biografice despre el se găsesc in memorialul din 1637 al manuscrisului unei Evanghelii.

29 poezii, 0 proze

Sf Ioan Iacob HozevitulSH

Sf Ioan Iacob Hozevitul

AutorClasic

Unul dintre sihastrii romaini canonizati de Biserica Ortodoxa Romana, la 20 Iunie 1992, este Sf. Cuvios Ioan lacob de la Neamt - Hozevitul. S-a nascut la 23 Iunie 1913 la Crainiceni, langa Botosani, dintr-o familie de tarani credinciosi, numindu-se din botez Ilie. Dupa terminarea liceului, in 1932, a imbratisat viata monahala, fiind primit in manastirea Neant de staretul de atunci, Nicodin, viitorul Patriarh, la 15 August 1933. Cum scria un cercetator al vietii sale, Arhiepiscopul Lucian al Constantei, frumusetea slujbelor, mai ales a celor de noapte, blandetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor si darul Sf Duh care se odihnea in inima lui, l-au legat pe acest tanar fericit de viata monahala. Manastirea Neamt a devenit pentru rasoforul Ille o adevarata scoala a evlaviei. Ajunge si la manastirea Turnu, isi satisface stagiul militar, apoi revine la Neamt, unde este numit bibliotecar, aprofundand Sfanta Scriptura si studiind Parintii Bisericii. La 8 aprilie 1936, este tuns in monahism....

1 poezii, 0 proze

SV

Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici

AutorClasic

Unul dintre scriitorii cei mai prolifici din istoria Bisericii Ortodoxe Sârbe

7 poezii, 0 proze

adrian popAP

adrian pop

AutorAtelier

"oricare dintre noi adică, are la cap o păsărică /eu sînt mai misogin un pic, așa că am un păsăric / să cînt despre închipuiri, dezastre și nenorociri / nu pot deloc să mă abțin / numai prostii în cap îmi vin" www.hypocrisia.ro

171 poezii, 0 proze

HG

Henri Gad

AutorClasic

Unul dintre primii avangardiști Henri Gad (n. 14 ianuarie 1895, Botoșani, d. 12 aprilie 1930, Paris) este pseudonimul lui Henri Fischman, ziarist și regizor de filme avangardiste. A debutat în 1913, la Rampa. A fost redactor-șef la Clopotul și colaborator la Contimporanul. A mai folosit porecla de Sfîntu Ilie. Impresionante amintiri ii datoram lui Sasa Pana

1 poezii, 0 proze

F

firefly

AutorAtelier

"Fiecare dintre noi este un mic haos"

1 poezii, 0 proze

Teofil LianuTL

Teofil Lianu

AutorClasic

Mulți dintre poeții afirmați înainte de cataclismul anilor 1944-1945, mînați de un imbold ireprisibil de supraviețuire (firește, lirică), și-au abjurat crezul tinereții. Unii, cu surle și cu trîmbițe ori cu penibile autoflagelări, alții, autoînșelîndu-se (voind să să creadă că n-o făceau decît într-o măsură infimă, fără importanță), alții, în fine, căutînd o nouă identitate, necunoscută cerberilor din edituri. O identitate gîndită, probabil, provizorie, menită abandonului la sperata venire a dezghețului. În acest ultim mod a procedat “iconarul” Teofil Lianu, care devine la mijlocul anilor ’50 poetul ce se adresează îndeosebi copiilor Teofil Dumbrăveanu. Văzuse lumina zilei la 11 (12, după unele surse) decembrie 1908, în ținutul Sucevei (Capul Câmpului-Păltinoasa). Din cauza războiului, purtat multă vreme cu încrîncenare în Bucovina, părinții săi - țăranii Glicheria (născută Olaru) și Grigore Coștiug - nu-l pot da la școală. Ar fi învățat, astfel, să citească abia pe la 14 ani, după...

2 poezii, 0 proze

Dintre bucăți

de Robert Nutu

Adina a gemut și a avut o bruscă mișcare de respingere; a strâns puternic din fund, mă primea povârnită oarecum pe-o parte și am lăsat degetul să alunece afară, continuând să o pompez – dacă o izbeam...

ProzăAtelier

Printre semne

de Amur Vasilian

Pe pragul dintre două lumi, calc atent să nu tulbur praful. Între pași, aud șoapte străvechi despre drumuri care se sfârșesc prost și drumuri care nici nu încep vreodată. Stau pe acest prag ca între...

PoezieAtelier

Despre timp

de Andrei Novac

Fiecare lacrima din viata unui poet e un lung sir de munti sau o blanda si adanca mare limpede si mirositoare ba de sare si albastru ba de dor si oase rasucite de balena. Candva mi-am dat seama ca...

PoezieAtelier

Respirator

de silviu dachin

Clădirile îngustează cerul. Un singur nor, în dreptul soarelui. Te oprești lângă coșul de gunoi din fața bibliotecii. Cu precizia unui chirurg extragi dintre bucățile de pepene verde și pungi...

PoezieAtelier

calatorii

de Elena Ciobanu

mă închid colivii inventate în picuri sângerii ai rănilor tale , recții alergice la orele mele, dacă mă-nfigi, adânc în pielea crestată îți voi crește, alături, împletindu-mă în jurul peșterilor,...

PoezieAtelier

Usa care plangea acum e ... deschisa

de Andrioaie Catalin Iulian

moto: Am murit si-am renascut Din acelasi prezent in acelasi trecut Am sfarsit si-am inceput Sa incep de unde-am sfarsit. Ma plimbam la infinit printre cioburi de-oglinzi sparte Si-ncercam sa ma...

PoezieAtelier

Fragment - Pasărea mea albastră

de oana catalina bucur

..... Moartea. Rece, crudă, ca un fur distrugător. Ca o plagă, un uragan care lasă în urma sa doar goliciune, lipsă de sens, vacuitate prin suflete, prin trupuri, prin inimi. Ieri a murit un om în...

ProzăAtelier

Prabusirea... Paradisul vostru pierdut...

de Fluerașu Petre

Ingerii se zburatacesc Pe ale norilor intinse campii Serafimii dantuiesc dracesc In fata privitorilor extaziati, robii Privind dintre tenebre Bucati de noapte, o stea inflacarata Roiesc in jurul...

PoezieAtelier

Pătratul rostogolit din plan

de Marius Marian Șolea

Românii și-au împărțit lor înșiși niște dodii. rușii au împărțit omenirii niște granițe de un anumit fel și unele temeri. americanii s-au făcut americani și au împărțit tot granițe, numai că ele erau...

PoezieAtelier

8 Sonatine pentru oale sparte

de Darie Ducan

Sonatina I Desigur că sudoarea frunții mele O simt ca spinii. Dar valorez prea puțin cât să merit cruci, Le va rămâne copiilor mei sa facă șotron Din oasele mele albe și să sară,ultimul pătrățel...

PoezieAtelier