"Dintr-un suflet" – 20501 rezultate
0.03 secundeMeilisearchIoana Balea
Sunt un călător dornic de autocunoaștere. Pentru mine, scrisul este terapeutic, un soi de evadare din cotidian, o eliberare necesară, dar mai ales desfătătoare. Nu am realizări, nici țeluri prea mari. Pe timpul zilei mă pierd în mulțime, sunt o altă figură dintr-un oarecare birou, dar noaptea, doar noaptea, lampa mea mă luminează doar pe mine. Eu și gândurile mele. Prezentul este un jurnal online, o descătușare, un sport extrem al sufletului meu nestatornic.
76 poezii, 0 proze
Laura VISNIUC
Nascuta pe plaiuri transilvanene si modelata de cultura motilor, mereu am gasit cuvantul ca fiind magic. Niciodata nu am avut indrazneala de a impartasi scrierile mele, poate din timiditate sau din neincrederea in fortele proprii. Aceasta este o incercare timorata de incoltire sub ochiul cititorului... a unui suflet vibrat sub muzica iubirii. Va fac partinitori culorii inimii mele si rog impresii sincere asupra randurilor scrise sub amprenta mea, caci ele izvorasc dintr-un gand curat. Nu am publicata nici o lucrare, lucrez pe un post de grafician, in presa scrisa.
2 poezii, 0 proze
Pacurar Lucian
nascut in brasov,la un sfarsit de toamna,ca al treilea frate dintr-o familie de muncitori,am avut parte de un destin controversat.mi-am petrecut viata incercand sa imi raspund la intrebari si mi-o voi petrece in acelasi mod,chiar daca nu voi gasi nici un raspuns(pana acum nu am gasit) va ofer poeziile mele(care sunt tot niste intrebari)nu pt a obtine raspunsuri,ci pt a transforma sufletele voastre intr-un mare semn de intrebare.
77 poezii, 0 proze
Sobi Marlan
tanar,plin de viata si de venin,suflet de o noblete sora cu prostia,putin paranoic dar fara tendinte maniaco-depresive,descendent dintr-o familie de rromi integrati in analele societatii romanesti de mai bine de un secol
5 poezii, 0 proze
ioana negoescu
născută cândva dintr-o împăcare, absolvită de toate păcatele. șomera lumii acesteia. nevaccinată la timp, cu toate bolile sufletului în sânge. nu destul de nebună, fără casă, fără acasă. fără nici o grijă. găsită născând pe un câmp de gheață într-un noiembrie. regăsită născând. înger păzitor: Maya. îi plac iluziile și trece de geamanduri. vorbește într-o limbă asemănătoare cu pacea. îi e teamă de războiul din ea și de păianjenul cu cruce. are un șarpe sub piele care i se strecoară uneori în suflet să-i înmulțească păcatele. alte animale: o lighioană.
1008 poezii, 0 proze
Bogdan Gagu
Artur Silvestri: "Prin ceea ce se cunoaste dintr-o creatie fara indoiala mai ampla, poezia lui Bogdan Gagu pare a fi ,dincolo de un aer ” deceptionist” izbitor , expresia unui suflet zbuciumat , terorizat de sfarsitul inevitabil ce se evoca pretutindeni cu o staruinta de vremuri apocaliptice. Poet al unei singure teme , el a dat totusi cateva exemple de literatura adevarata precum in memorabila poema ” cum murim”." Daniel Corbu:"Extrem de bogate în idei, afisînd un tragism autentic si un stil original." Iulian APOSTATU:"Bucuria nereținută că în Bogdan Gagu am descoperit un poet. Autentic, temerar, percutant prin idei și imagini, teribilist uneori, pentru că, vorba lui, „mă plimb pe magheru/ mănînc forneti și fumez că sunt baștan între aurolaci/ sunt tare de tot”. Felicitări, Bogdan Gagu! Și o tragere de mînecă la cei 24 ani: atenție la talantul ce vi s-a dat, să nu vă-nghită vedetismul de trecătoare modă!" INONI... "I" - INDESCIFRABIL... ce scriu sunt niste randuri goale care au NIMIC...
338 poezii, 0 proze
Manolescu Gabriel
Eu sunt ceea ce sunt.O strofa dintr-o poezie.O lacrima de tristete si bucurie.Sunt aici dar sufletul meu traieste printre stele.Visele mele sunt ale sufletului meu.Corpul doar le intretine.Gandurile mele sunt mostenirea trecutului si al educatiei mele.Tot ce am strans pana acum e tot ce am mostenit de la strabunii mei.de la bunici si parinti.Sunt o apa care curge din munte si s-a varsat in Olt iar din Olt a urcat pe dealuri prin paduri spere un loc mirific unde eu mi-am trait copilaria cu bune si rele cu jicniri de la oameni si cu zambete de la ei cu multa ,multa suferinta a mamei mele...si a tatalui meu.Din toate acestea sunt eu Un ghem de pamant plin de viata...iar mai tarziu ma voi cobora in pamant iar dim mine se va hrani un liliac cu flori albastre.Sufletul meu se va ridica din nou la stele iar eu voi citi din cand in cand din zambetele voastre cuvintele din versurile mele.
7 poezii, 0 proze
Alina
Nascută pe data de 7 decembrie 1979 la Medgidia, provin dintr-o familie săracă dar care a știut să ne învețe valorile cele mai de preț ale existenței noastre pe această lume ... Sufletul și Omenia ... Nu am urmat scoli deși mi-aș fi dorit, nu scriu corect, de foarte multe ori fac greșeli gramaticale și nu numai , dar scriu din suflet , nu din minte ... Construiesc din suflet cuvinte pentru a-mi creea un loc al meu...îl decorez așa cum știu și pot mai bine... Aici nu vei găsi proze și nici poezii...nu sunt cuvinte greu de înteles ... sunt cuvintele unei persoane simple ...ce duce pe umeri ceea ce destinul îi oferă și regretă un pic, ceea ce destinul îi ia. Citește între virgule, între puncte, între spațiile lăsate libere dintre un cuvânt și celalalt ...poate te vei recunoaște...
3 poezii, 0 proze
Matei Octavian
n.02 09 1986 .Imi place mult toamna precum si luna Mai. Un copil... Nu am avut intentia sa public niciodata, nimic.De scris scriu pentru sufletul meu.Cred in mine.Pe acest site am vrut totusi sa las cateva randuri drept multumire celor care, la randul lor, ma incanta cu frumoase cuvinte. Consider ca, pe cat posibil, poeziile nu trebuie criticate dintr-o perspectiva artistica, ele fiind ceva intim, pur. ( Scrie intotdeauna ceea ce simti,sentimentul brut:seva creatiei! - citat preluat de la Bejliu Anne-Marie [AnMar] ).In rest... o critica constructiva, inteligenta, este intotdeauna binevenita. http://www.chicagotribune.com/news/columnists/chi-970601sunscreen,0,4664776.column Maxima lui Ashely Montague Ideea este sa mori tinar, dar cit mai tirziu posibil. Simtul umorului nu-l au decit fiintele tragice. Dumnezeu exista iar cautarea lui trebuie sa inceapa in noi Intr-o zi "m-am indragostit nebuneste de-o fata" si toata poezia din mine a fugit in dragostea pentru ea. A da, adesea IS EXTREM...
15 poezii, 0 proze
Simone Weil
Simone Weil (3 februarie, 1909, Paris, Franța – 24 august, 1943, Ashford, Marea Britanie) a fost o scriitoare franceză, pasionată de filozofie și de mistică creștină. Simone Weil s-a născut la Paris în anul 1909 dintr-o familie de intelectuali evrei din clasa medie. A studiat la Liceul Henry al IV-lea, unde l-a avut ca profesor pe Alain Emile Chartier. Și-a continuat studiile între anii 1928-1931 la Ecolé Normale Superieure din Sorbona, unde a fost remarcată, alături de Simone de Beauvoir, ca o femeie de o rară inteligență. A parcurs un drum intelectual sinuos, fiind inițial o înfocată activistă de stânga (a lucrat ca muncitoare la Uzinele Renault), ca, mai târziu, să se apropie de mistica creștină, fără a deveni însă o creștină "de drept".Ceea ce a rămas ca o constantă în sufletul ei a fost apropierea față de cei nenorociți și marginalizați."Ori de câte ori mă gândesc la crucificarea lui Hristos, săvâșesc păcatul invidiei“, avea să scrie mai târziu în caietele sale filosofice. A...
2 poezii, 0 proze
Dintr-un suflet
de Mintar Vasile
E frig și întuneric Într-un suflet periferic Lăsat în voia sorții Așteptându-și, clipa morții Bietul suflet suspina Străin, în lumea aceasta rea Câte clipe amare, câtă întristare Poate el să mai...
Dintr-un noian de cuvinte
de Borcila Luminita
Dintr-un noian de cuvinte O zi... O privire... Un suflet... O stea... Mohorâtă... Tristă... Pierdut... Singuratică...
Ginduri dintr-un februarie
de Gabriela Petrache
Dragul meu drag, nu stiu ce dor tainic m-a dus cu gindul catre tine zilele astea, mai mult ca oricind. Te simt aproape. Oricum esti aproape pentru ca ai fost mereu cu mine. Te port acolo, in suflet,...
Intalnirea dintr-un nufar violet
de blanca alba
Acolo in nufarul violet ma asteptam sa te gasesc pe tine. Asa cum esti tu. Asa cum te-am asimilat eu prin ceea ce ne leaga. Consider un respect propriu apartinind fiecarui om. Nu trebuia sa te vad...
Un suflet pierdut in iarna
de Grigoropol Mihaela
Pe când stătea ea, acolo, rezemată de acel stejar bătrân și tremura din cer cădeau ca o binecuvântare fulgii albi de nea. Îi era foarte frig, căci era iarnă și ea era îmbrăcată într-o bluză veche și...
Fragment dintr-un fragment (ca noi toți)
de Oana Izbașa
Ești amuzant. Mă vezi ca pe un prezervativ. Ai impresia că dacă m-așezi frumos la tine pe pulă eu o să te pot apăra de toată mizeria din lume, de sărăcie, nefericire, boli și sarcini nedorite. Mai...
Suflet alb
de maior alexandra
Ca dintr-un cerc al florilor Chipul tău răsare Și-ntr-un moment al zorilor, Te strig din depărtare! Mă cauți ne-ncetat, Dar la un moment dat, Zărindu-mi trupul așteptând, Te apropii alergând. Din nou...
Suflet flămând
de Cabel Ștefan Teodor
Tăcerea se vedea ca o spărtură în haos Trandafirii se deosebeau de eșecuri prin spini Cuvintele mele citeau un poem: \"Singurătate în doi\". Iubirea salva amintiri dintr-un ochi în altul, Niciodată...
trafic de suflete
de ana benea
Trafic de suflete, Te fură năvalnic Spre drumuri fără de întoarcere, Oare-ar mai fi pe acest tărîm păgubaș Vre-o evadare la viață? Mai sunt suflete Care mor în fiecare zi, Și nu uită niciodată De cum...
In maia sufletul imi bate
de Sebastian Liviu Ciorba
PS: iti scriu din mine, iti scriu de dor iti scriu din nou, iti scriu scrisori de mai multe ori iti scriu din nori si arunc cu mii de flori sentimentale in tine. Eu sunt un om si te iubesc in toate...
