"Dictare, cu sfințire" – 295 rezultate
0.02 secundeMeilisearchilona braica
M-am născut în Cluj-Napoca, la data de 11 iulie 1964, unde îmi trăiesc zilele una după alta și încerc să supraviețuiesc. Arta m-a atras mereu sub orice formă ar fi fost, îmi place să găsesc frumosul și acolo unde altcineva vede doar un lucru banal. Îmi place mult să citesc, să-mi aștern gândurile pe hârtie. Îmi place să mă pierd în visare, în contemplarea frumosului; să apreciez frumusețea gesturilor, a naturii, frumusețea oamenilor, frumusețea fiecărei zile din viața mea. Iubesc frumosul, iubesc copiii, iubesc oamenii, florile, natura cu toate minunile ei, iubesc viața. Poezie la modul mai serios am început să scriu acum doi ani, când mama mea se lupta cu cancerul. După o lungă suferință, după agonia dinaintea morții, s-a stins sărmana, așa cum a trăit, în liniște. Mi-a fost așa de greu s-o văd cum se chinuie, cum se stinge și eu să nu pot face nimic, încât într-o zi stând la calculator și plângând sfâșiată de durere, am deschis o pagină nouă și-am început să scriu ca după dictare....
26 poezii, 0 proze
Manuel Lozano
Manuel Lozano nació en Córdoba, Rep. Argentina. Es escritor (poeta, narrador, crítico literario y ensayista). Ha cursado estudios de literatura y lingüística en Europa. Es "Master en Historia de la Cultura Argentina" (Escuela de Administración Cultural -E.D.A.C-, Bs. As.), habiendo recibido la máxima calificación (10) y la medalla "Victoria Ocampo", por su tesis "El enigma Silvina Ocampo. La Paradoja y lo Sublime". Concluyó, en 1998, el "Master en Comunicación", en la Fundación de Altos Estudios en Arte y Comunicación (F.A.C.U). Para ello elaboró una tesis sobre la resignificaciones de la agonía y la muerte en los mass-media. Lozano proclamado "Joven Sobresaliente de la Rep- Argentina 1992 de la Cámara Junior", por unanimidadA la edad de dieciocho años, presentó en la Universidad Nacional de Córdoba, sus ensayos: "Shopenhauer y la Revelación del Budismo en Occidente", y "Platón, Plotino y Neoplatónicos en el Renacimiento Italiano", como así también empezó a dictar conferencias y...
9 poezii, 0 proze
Dictare, cu sfințire
de Mahok Valeria
Aș vrea să fiu pui de Luceafăr Și poezia în stele s-o slăvesc, Doar că nu pot ca să transmit Decât din ceruri ce primesc. Căci tot ce-am scris până acum Nu mi-a furat timp de gândire, Am scris ce din...
Epigrame trimise la Festivalul Național de Umor \"Povestea vorbei\" - Râmnicu Vâlcea
de Vali Slavu
Þara lu’ Impozit Vodă Rugăminte către juriu Catrene pline de umor Eu vă trimit, fiind pe fază, Dar nu-mi dați premiu, vă implor, Că statul mi-l impozitează! Explicația unui elev Am un patru la...
Anii de liceu
de Mihail Buricea
A trecut amar vreme Peste sufletele noastre Învățând la teoreme Sub curburile albastre Am umblat dupa himere Dupa stele trecătoare Uneori fără repere Am rămas sub astrul...
Datoriile in casatorie
de Sfântul Ioan Gură de Aur
Datoriile cele mai particulare ale sotului. Prima sa datorie este de a mentine in mod demn superioritatea pe care i-o atribuie Dumnezeu, puterile care i le confera, stapanirea care i-o acorda in casa...
Cine este vizionara Maria Valtorta (1897-1961)?
de Cristian Petru Balan
Există oare un film vechi de 2000 de ani? Da, trebuie să vă spun că există! Am să vă povestesc aici un fapt incredibil, aproape deloc cunoscut în țară la noi. Întâmplarea s-a petrecut în Italia....
Avraam Avinu se șucărește pe tat’su
de Shalom Ben_Gal
Și iac-așa Avram se șucăreste pe tat’su de vindea la icoane, le sparge în bucăți mari sau mici și fuge din Ur ce-i în Messopotamia cea depărtată și se oprește în Hebron, astăzi oraș în Israel. Aici o...
Idealul, Tatăl nostru (partea a 2-a)
de Gudruman Edison
Iata mila. Mai precizez ca majoritatea expresiilor limbii romîne si ale multor limbi si majoritatea cuvintelor culturale moderne ale limbajului cultural modern din limba romîna si din multe limbi, o...
DicTare
de Lory Cristea
Profa noastră de română Minte cu nerușinare, Ne spune de-o săptămână: Fetelor, vă dau dicTare!
Dictare
de LUMINITA SOARE
Scurt și de la capat, parcă-nșurubat, Astăzi pare scrisul mult mai deochiat. Pe la poarta nouă, mai stătură trei Moașe seci de noapte și vreo trei viței. S-a făcut de gardă azi la blocul zece....
Dictare
de Oancea Sorin
M-am întrebat cum s-ar scrie dicteul automat al liniștii urmat de cel al nepăsării. Fără text de balast sau baroc lingual nevrotic. Fără steluțe nesincere pe ceruri lipsite de nord. Fără semne de...
Dragoste după dictare
de Eugen Galateanu
Ea e a ta, Ea e a mea Târfă de timp Boală eternă și grea Fără scăpare E îndepărtată E amorul însuși Surprinzându-te singur Pe băncile școlii Când te uiți la genunchii unei colege E apropiată E...
Dialog cu soprana Mirela Zafiri, prim-solistă a Operei din Brașov
de Ghinea Nouras Cristian
Născută în Lugoj, Mirela Zafiri studiază pianul, viola și chitara încă din primii ani de școală. Este licențiată în canto a Universității de Muzică București, clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu...
colind inutil
de does it really matter
Colind inutil îngânat cu jind după dictare colind peltic într-un picior de grai răgușit atârnând tiptil într-o duminică banală printre stele chioare cu aere de crai de un colț de cer jucând șotron pe...
O zi de ...........
de pirvu ionut
Este 8 dimineața ajung intr-o clasa plina cu 70 de persoane Ma asez in banca cu doi colegi de anul trecut Si ei sunt repetenti ca si mine...sunt a 71-a persoana Dupa mine nu mai intra nimeni si...
de proveniență nespecificată
de Anca Zubascu
tata m-a crescut cu răbdare și cu spaimă ca și cum ar fi așteptat ziua în care un necunoscut o să vină și o să mă revendice iar el o să-nțeleagă de ce nu semănăm deloc nu a venit însă niciodată...
Astronomia sinelui suprimat. Supernova
de Alexandra Alb Tătar
Niciodată n-am să ajung scriitor gigant cu zeci de sateliți care să orbiteze rândurile sale căci gândurile mele se deplasează prea repede în spațiu ca niște comete cu părul de foc pe care n-ai cum...
un fou
de Madalina STATE
între el și ceilalți se pierdea orașul întreg mersul cercuri clare aceleași ca o dictare pronunța cu voce joasă minciunile credincios fisurilor luminii până când ziua sfârșea tălmăcitor de ceasuri în...
Împlinire
de Ion Rășinaru
În seara asta am deschis fereastra dinspre cântecul de greier ce se desfată cu privirea gleznelor tale când te treci dealul mirării cu zâmbetul suflecat peste trecerea toamnei, deschis ca un...
