"Dialog cu tăcerea" – 4631 rezultate
0.02 secundeMeilisearchErika Eugenia Keller
Mă numesc Drăgan-Keller Eugenia-Erica, sunt asistent social principal și formator, activă în domeniul social din anul 2003. Mă definesc ca un asistent social cu gândire tehnică și suflet de artist. Am început să scriu din copilărie, fiind premiată la concursuri de compuneri, iar mai târziu la Concursurile Naționale de Poezie Traian Demetrescu. Am publicat volumul ,,Suflet în suflete rătăcind' (Ed. Contrafort, 2009). Poezia mea este și un demers psihologic: un spațiu de introspecție unde durerea, tăcerea, demnitatea și dorul de conexiune se transformă în metafore și căutări de sens. Scrisul este pentru mine o formă de auto-vindecare și de dialog interior, iar pe Agonia îmi doresc să evoluez poetic și să îmi rafinez vocea literară. keller.ericuta@gmail.com ericuta_ro@yahoo.com
203 poezii, 0 proze
Alin Stelian Dobre
00 00 00 Dialog cu Dumnezeu: -EU sunt Inceputul si Sfarsitul. Tu cine esti sau ce esti? -Eu sunt Singur pe Lume,sunt cel fara Inceput si fara Sfarsit. -Cum poti tu, un muritor sa nu ai Sfarsit? -Pentru ca eu sunt numai Suflet.Cand Sufletul se va desparti de trup asemeanea unor pasari carora le-au fost distruse cuiburile,el va colinda prin lume nelinistit,neinteles si trist, isi va gasi o noua casa si inca una si inca una...la nesfarsit. -Tu nu ma iubesti pe Mine? -Ba da te iubesc cum l-am iubit si pe tatal meu. -Tu nu ma iubesti pentru ca nu vei aduce rod pentru mine,tu esti copacul neroditor, esti cel blestemat . -Doamne, si eu am in gradina mea multi pomi neroditori si ii ud in fiecare zi si am grija de ei ca si de cei cu rod. Cand vine primavara si ciresii si visinii neroditori infloresc si totul e un colt de rai, dar din cauza raului din lume ei se scutura iar fericirea ia locul tristetii. -Frumusetea vietii voastre este data de faptul ca moartea va poate lovi in orice clipa. Daca...
9 poezii, 0 proze
Cora Gabriela Fariseu
2001-2005- Absolventa a Colegiului National " Nicolae Titulescu" , Craiova, sectia Filologie, 2005-2008 Absolventa a Facultatii de Istorie, Craiova, 2009 Masterand Istoria Ideii de Europa 2001-2002- Membru prin corespondenta revista " Cuget liber", 2003- Premiul 3 la Concursul Teatral Judetean, 2003- Premiul 3 la Concursul liceal de poezie in limba engleza, 2003-2004- Publicare de poezie in revista " Vitralii" a Colegiului National " Nicolae Titulescu", 2005- Publicare de poezie in revista " Vibratii spirituale" 2006- Premiul 1 la Concursul Regional" Numai poetul", 2006- Realizator emisiune "Student club", TLU Craiova,"Dialog cu Europa", " Istoria zilei de azi". 2007-realizator emisiune 'Studentiada' TLU Craiova 2007-am petrecut 3 luni in SUA, luni care m-au schimbat mai mult decat restul lunilor ce au trecut peste mine. e-mail coragabriela_fariseu@yahoo.com
15 poezii, 0 proze
Victor Țarină
Născut la 9 mai 1960 în Cluj-Napoca Studii: Elementare și liceale: 1967-1979 Cluj Napoca; Universitare: Fac. de Geologie, Univ. Babeș- Bolyai Cluj-Napoca; Debut literar: revista Tribuna, 1986; Volume publicate: * Nisipuri cu pelerini, poezie, Ed. Litera, București, 1991 (cu o postfață de Victor Felea); * El și Cel, scenariu, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1994 (în colaborare cu Nicolae Dudaș) cu o postfață de Nicolae Mocanu; * Plouă aseară, poezie, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1996 (în volum cu Nicolae Dudaș, proză scurtă); * Aureole, poezie, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1997 (cu o postfață de Adrian Popescu); * Statuile disperării, poezie, Ed. Mesagerul, Cluj-Napoca, 1998; * Ultimul cuvânt, poezie, Ed. Mesagerul, Cluj-Napoca, 1999; * Veghe și somn, poezie, Ed.Napoca Star, Cluj-Napoca, 1999; * Dialog cu hârtia, poezie, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000; * Sfârșit de coridă, poezie, Ed.Napoca Star, Cluj-Napoca, 2001; * Încercare de bust, poezie (antologie), Ed. Napoca Star, Cluj Napoca, 2002 *...
211 poezii, 0 proze
Dorotea-Laura Ianc
M-am nascut la 17 noiembrie 1986, la Oradea. Am absolvit ciclul primar intre anii 1994-1998, la Scoala cu clasele I-VIII 'Andrei Muresanu', din localitate. Prima mea'creatie'am scris-o in clasa a treia(era un fel de basm-'Fat-Frumos cu ochiul de panseluta', de 4!!!capitole, fara nici o linie de dialog...) Gimnaziul l-am absolvit la Colegiul National'Mihai Eminescu', la o clasa cu predare intensiva engleza si am ramas tot aici la liceu, alegand profilul de bilingv-engleza. Am inceput sa scriu mai mult de pe la inceputul clasei a9-a, cand ma indragostisem iremediabil(cel putin, asa credeam eu pe atunci...) de un coleg de clasa. Nu imi pot defini stilul, nu prea am un model dupa care sa ma inspir, si un fapt pe care mi-l reprosez extrem de mult e ca nu citesc suficient. M-as bucura daca asa-zisele mele opere ar fi considerate postmoderne, cu toate ca simt ca multe ar mai trebui cizelate, in timp ce altele sunt poate prea cuminti si seci ca sa apartina curentului. Abia astept sa pot citi...
44 poezii, 0 proze
maior alexandra
"CRED ÎN IUBIRE. Cred că numele cel mai frumos și mai nălțător dat Lui Dumnezeu este Iubire. Cred că iubirea nu poate exista fără comuniune, fără dialog, fără a te deschide altuia. Cred că iubirea trece prin cruce. CRED ÎN CREDINȚÃ. Cred că numai credința în Dumnezeu alungă din sufletul omului nesiguranța și oferă speranță și optimism. Cred că omul se poate realiza pe deplin atunci când se încrede în Dumnezeu și se poate împlini cu adevărat atunci când îl iubește pe aproapele asemenea Lui Dumnezeu. Cred că numai credința în Dumnezeu îl conduce pe om la fapte concrete de iubire. CRED ÎN SPERANȚÃ. Cred că speranța este sora mai mică ce se ține de mână cu credința și iubirea. Cred că speranța îl ajută pe om să privească departe, să depășească obstacolele și să se ridice după ce a căzut. Cred că cine nu speră se poate asemăna cu un bătrân care a pierdut totul, chiar dacă este tânăr." - Pr. Daniel Bulai ici_pici_sweet@yahoo.com
11 poezii, 0 proze
Lucian Vasiliu
Nascut: 8 ianuarie 1954, comuna Puiesti-Bîrlad, Judetul Vaslui Studii * 1968-1972 – Liceul „M. Eminescu“ din Bîrlad * 1972-1974 – Scoala postliceala de Biblioteconomie din Bucuresti * 1976-1980 - Facultatea de Filologie din Iasi (sectia româna-franceza) Activitate * 1973 – Ioanid Romanescu îl debuteaza cu versuri în Convorbiri literare nr.16 (40), din 30 august * 1974-1980 – bibliotecar al Bibliotecii Institutului Politehnic „Gh. Asachi“ din Iasi. În perioada octombrie 1974 – februarie 1976 face stagiul militar la Ineu, jud. Arad. Redactor al revistei studentesti Dialog (coordonatori Al. Calinescu si, apoi Sorin Pârvu). * 1980 – 1 decembrie. Este angajat, prin transfer de la Biblioteca Institutului Politehnic „Gh. Asachi“, la Muzeul Literaturii Române din Iasi (initial la casa „M. Sadoveanu“, apoi la casa „V. Pogor“). * Initiaza reaparitia revistei Dacia literara (la 150 de ani de la interzicerea ei). * Este ales director al Complexului muzeistic. Din toamna, va coordona Muzeul...
3 poezii, 0 proze
calota rodica
M-am nascut in plin solstitiu de vara,in localitatea Matasari,judetul Gorj.Am urmat cursurile scolii din aceasta comuna,fiind,ca toti copiii nascuti intr-o anumita perioada si intr-o anumita zona,un copil cuminte,aproape imbecil(cu premiu,bineinteles),pana la liceu,cand am descoperit cat poti sa pierzi,incercand sa castigi totul.Am absolvit Liceul pedagogic din Targu-Jiu,fiind ,din cand in cand,olimpica la limba romana.In anul 1991 am obtinut licenta in Litere;in prezent sunt profesor titular de limba franceza la Colegiul National Tudor Vladimirescu.Am debutat cu un volum de versuri,"Grandoarea cercului",la editura"Spicon",dupa care am publicat sporadic in diverse publicatii locale("Gorjanul","Fluidul roditor","Cuget liber","Timpul",'Polemika"),nationale("Tribuna",'Idei in dialog" si in publicatii scolare internationale("Journal-fax" si "Le petit journal").Am obtinut diverse premii la concursuri si festivaluri nationale,respectiv internationale,dar premiul de suflet ramane"Marele...
15 poezii, 0 proze
Ioana Petcu
Anul nașterii: 1982 (octombrie) Educație și formare: 2006 - masterandă la Facultatea de Arte 'George Enescu', Iași, secția regie-teatrologie 2002-2006 – absolventă a Facultății de Litere, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iași Experiență profesională: Critică literară și de teatru: 2007 - volumul de critica si teorie literara "Semne ale teatralitătii în romanul medieval si postmodern", editura Junimea) 2005-2006 - colaborare permanentă cu revista “Oglinda literară” (Focșani) – rubrică de critică literară / teatrală; realizarea unor rubrici de critică teatrală / articole culturale în revistele “Cronica”, “Dialog” 1999-2003 – apariții cu proză scurtă în diferite reviste: “Cronica” (Iași), “Gracious Light” (New York), “Quanticipația” (revistă SF, Iași) Publicații: 2006 – includerea în cadrul Antologiei de proză ieșeană, la editura Cronica 2006 – scenarii publicate în suplimentul studențesc al revistei “Contrafort” (Chișinău, Republica Moldova) 2003 - publicarea romanului 'Ia-ți pălăria sau...
126 poezii, 0 proze
Dorin Popa
Studii: - universitare: absolvent al Facultății de Fizică a Universității „Al. I. Cuza”, Iași, specialitatea fizică, 1984 - postuniversitare: Studii Academice Postuniversitare, specializarea Jurnalistică, cu durata de doi ani (zi), Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, 1994-1996 - doctorale: doctor în Științe Umaniste, specialitatea Filologie, în aprilie 2004, la Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, cu teza „Camil Petrescu – eseist și publicist”, sub conducerea științifică a prof. univ. dr. Liviu LEONTE Funcții: - redactor, secretar general de redacție, redactor-șef adjunct și redactor-șef la revista „Dialog” a Universității ieșene „Al. I. Cuza”, 1979-1983 - profesor de fizică liceu: 1984-1990 - redactor-șef adjunct la revista „Timpul”, Iași, ian.-mai 1990 - redactor la Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 1990-1992 - redactor principal (publicist comentator) la revista „Contemporanul”, București, a Ministerului Culturii din România, 1991-1999 - șef departament cultural la ziarul...
7 poezii, 0 proze
Dialog cu tăcerea
de Bogdan Butariu
- Alo...! -.... Cum îi auzise vocea, închisese. Ca de obicei, grăbită, ca și când cine știe ce consecințe ar fi avut de suferit dacă ar fi pus receptorul normal în furcă. De șase luni treaba asta se...
dialog cu tăcerea
de Nuta Craciun
vremea trece înaltă și goală îi recunosc pașii pași fără casă fără inimă fără mormânt umbra mea se închină se scutură de moarte de ploi și de propria-i vârstă brusc în memoria mea se face duminică...
Traianus: Calea spre nicăieri
de Valeria Manta Taicutu
„Cînd s-au fost spus îngerii” (Editura Epigraf, 2009) este un volum în care poetul Traianus (Traian Vasilcău) încearcă, în dulcele stil clasic și în acea limbă veche, bogată și armonioasă a românilor...
Tacerea
de razvan rachieriu
Tăcerea este singura soluție la invazia de întuneric și plânsul este soluția panaceu a dezamăgirilor vieții. Din războiul cu lumea și cu sine însuși se nasc ruini lăuntrice. Secunda duce tăcerea cu...
joc
de Demetrius
picături din trupul dimineții spală moartea din ochii zilei iubita mea soarele aduce în extaz o buburuză iar fluturii topesc ghețari iubita mea evadând din iarna medievală merele cuceresc noi celule...
Dialog in Virtual
de ROBERT TRIF
Privea tăcut la lumina monitorului, pierdut undeva între granița dintre real și virtual, iar senzația de greață începea să-și facă simțită din plin prezența, ba chiar îi pătrundea cu repeziciune în...
starea de om
de Ștefan Petrea
în starea de om se aleargă cu toate picioarele iubirii, miriapod a câţi oameni ai cunoscut vreodată şi peste inimile necunoscuţilor de pe stradă aleargă picioarele gândacului brâul femeii tale îl...
Fum(5)
de Dana Banu
Uite așa i-am transformat în niște soldăței de plumb pe toți cavalerii mei cu armuri strălucitoare. I-am așezat pe pervazul ferestrei, am început să îi număr, nu știu cum se făcea dar mereu îmi...
La infinit
de Odobescu Emilia
12.02.2021 Bună ziua, astăzi avem parte de o vreme pe cinste, este cu adevărat iarnă, vîntul şuieră insistent, în sfîrşit putîndu-se desfăta după bunul său plac. Am cam uitat cum se simte o iarnă...
Pendulare... în « Psalmii » lui Doinaș
de constantinescu constantin
Pendulare între trup și spirit, între cădere și înălțare în « Psalmii » poetului Ștefan Augustin Doinaș Activitatea literară vastă și diversă a lui Ștefan Augustin Doinaș, născut la 26 aprilie 1922...
