"Deschizând cartea ta" – 1160 rezultate
0.03 secundeMeilisearchEugen Cioclea
Eugen Cioclea este un poet, eseist și publicist moldovean contemporan Membru al Uniunii Scriitorilor din România și Moldova. Traducator în diferite instituții, din 1992 funcționând ca redactor-șef la “Tineretul Moldovei”. S-a născut pe 4 august 1948 la Druță, Edineț, ca fiu al lui Sergiu Cioclea, profesor de limbă și literatură română și al Iuliei Cioclea, învățătoare. Devine cunoscut ca poet încă din anii șaptezeci pe când își făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universității “Mihail Lomonosov” din Moscova cu o bună parte dintre poemele ce vor alcătui mai târziu, abia la 40 de ani, volumul de debut “Numitorul comun”. Cartea va fi publicată în 1988 într-un tiraj de 3000 de exemplare, deschizându-se cu o prefață de reputatul critic literar Eugen Lungu și se va bucura de o largă apreciere în lumea literară. Biologic vorbind, dar și din punctul de vedere al recunoașterii literare, Eugen Cioclea e mai mult șaptezecist decât optzecist (optzeciștii sadea, colegii săi de generație –...
9 poezii, 0 proze
Marin Sorescu
Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj - d. 8 decembrie 1996, București) este considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani. Sorescu (poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător) a fost cunoscut în timpul vieții pe aproape toate continentele planetei. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a facut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fară a se înscrie într-un partid politic după Revoluția română din 1989, ocupă functia de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995). Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de poezii satirice "Singur printre poeți". Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane. În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Poeme", reușind să...
352 poezii, 0 proze
boboc teodora
bobocul deschizandu-si petalele tipa: "o scumpa lume nu te ofili!"
1 poezii, 0 proze
Vlad Colceriu
Poezia este stilul literar care permite gândului să exploreze fără limite – un mediu unde spațiul, timpul și chiar bunul simț devin maleabile, deschizându-se în absolut orice direcție. Ea este suportul pe care cuvântul poate lua orice formă și crea orice conținut, transcendând convențiile și constrângerile obișnuite. Mai mult decât o simplă artă a cuvântului, poezia este un mesaj universal, un limbaj care poate exista independent de receptor. Cititorul poate fi oriunde sau nicăieri, iar prezența sau absența lui rămâne neesențială pentru existența poeziei. Poezia este, așadar, o manifestare a libertății absolute, un univers în care sensul se naște și se conturează liber, rămânând fidel doar sieși.
79 poezii, 0 proze
George Murnu
George Murnu (n. 1 ianuarie 1868, Veria, Grecia - d. 17 noiembrie 1957, București) a fost un scriitor, traducător și istoric de origine aromână (macedoromână) (vezi Hristu Cândroveanu "Un veac de poezie aromână"), membru corespondent al Academiei Române. Cel mai prestigios scriitor aromân modern, George Murnu, s-a născut la 1 ianuarie 1868, în cătunul Brazi, de lângă orașul Veria, în Macedonia, nu departe de râul Bistrița. A crescut însă la Veria, localitate aflată într-un grup de alte așezări aromânești - Marușea, Șelea de Sus, Șelea de Jos, Xirulivad, ce se continuă spre nord-vest, până la actuala graniță a Greciei cu Yugoslavia, cu un alt șir de comune și târguri locuite de aromâni, unele mai noi, altele mai vechi, cum sunt Neaguste, Cândrova, și Grămaticova, Fetița, Paticina, către muntele Caimaccealan. O regiune deschizându-se și coborând înspre miază-noapte și răsărit prin câmpia Sărunei (Salonic), iar înspre vest și sud-vest urcând mereu prin culmile munților Veriei mai întâi...
9 poezii, 0 proze
Deschizând cartea ta
de anton augustin
Deschizând cartea ta te trezești la mal de ape Mări cu mări în mări se duc nori de sus în văi coboară Lutu-i lut și-n el se așează o mărgea de floare-albastră Patimi absurde nu mă lasă seră de seară...
Cartea
de Saint-John Perse
Și ce plâns atunci, la gura vetrei, într-o seara cu lungi ploi în mers către oraș, îți stârnea în piept nașterea obscura a graiului: «...Dintr-un surghiun luminos - mai depărtat ca furtuna ce se...
Modul in care rezistenta opusa de guverne poate invinge revolutiile
de qasman
Varul Laurentiu din Navodari i-a facut cadou unchiului meu o carte ,Revolutia franceza si psihologia revolutiilor, de Gustave Le Bon ,pe care mi-a dat-o mie ca sa i-o duc.O amintire de la un om...
Ideea creștină: O carte de citit în post: „netrăitele“
de Monica Patriche
Pe poeți îi iubim, căci trăiesc în noi. Fericirea lor este de a rămâne în viața noastră, cu noi, să ne călăuzească în lumea sensibilității și a harului. Căci „poezia este har, este duh, este dar“,...
Anii cinematografului - refugiu sau epoca ,,plânsului organizat”
de Tudor Negoescu
Cu Anii cinematografului (Ed. Dacia Europa Nova, Lugoj, 2004), Cristian Ghinea , redactor la cotidianul lugojean Redeșteptarea și la revista Banat, primind sprijinul generos al Fundației Europene...
O meritată laudă poetică pentru cel mai impresionant studiu istorico-literar despre nașterea României moderne, intitulat „Recurs la Unire”
de Cristian Petru Balan
Dacă în urmă cu două sute de ani Vasile Alecsandri și Alexandru Flechtenmacher au putut proslăvi uriașul eveniment politic al națiunii noastre printr-o nepieritoare creație artistică monumentală...
Oare, numai căzând în boală grea...
de Elisabeta Branoiu
18. \"Dar durerile nicidecum nu încetau, pentru că venise asupra lui judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu și, deznădăjduindu-se, a scris Evreilor carte cu rugăciune, astfel: 19. \"Bunilor cetățeni...
Cea mai de preț virtute
de Elena Albu
Undeva, cândva, trăia un băiat care nu mai era mic, deși nici mare încă nu putea spune că este ... Viața i se părea grozav de plictisitoare asa că hotarâ să plece spre întâia lumină din noapte și să...
Un singur cuvânt
de Ioan Silvan
Cititorul, versat sau lipsit de experiență, prinde în mâini o carte. Grăbit, ar vrea să o citească foarte repede. În câteva minute, sau chiar mai repede, visează să fie fascinat, rănit și vindecat...
Cartea lui Rafael XIX
de Ionut Acrudoae
XXIV Sebastian se năpusti spre trecut, negând viitorul. Sebastian surprinse tăcerea în vidul neutru, zâmbi și porni în expediția care-i putea oferi răspunsuri detaliate... Surprins, Sebastian se...
Cartea lui Rafael XXV
de Ionut Acrudoae
XXXII Oh, Aria, Aria, prea frumoasă și inocentă Aria! Cum te ascunzi în somnul-ți prea cucernic de naivă prea-strălucită în straie de povară. Oh, Aria, Aria, cum îndrăznești să dormi, când lumea de...
Scrisoare de primavara
de larisa maria bernat
Scrisoare de primăvară Dimineață tânără de primăvară , cu cântec de mierlă și cu noaptea încă la fereastră … Zgomotos , brutal și fără milă telefonul sună , aducând Mariei vestea cea sfâșietoare de...
Incursiuni în labirintul revelațiilor ideatice
de Cristian Petru Balan
Incursiuni în labirintul revelațiilor ideatice (Un eseu despre "Poemele ființei" de Mariana Didu) Nu este prima dată când, deschizând o carte nouă, am avut senzația stranie că trag un loz în plic...
Cautand sinele
de Grecu Cristian
Exceptand introducerea… Suna telefonul…suna lung si el nu raspunde fiind preocupat de ce se difuzeaza la televizor.intr-un tarziu se ridica de pe parchet unde statea sprijinit cu spatele de pat si...
Despre cultură și spiritualitate
de FLOARE PETROV
Cultura reprezintă rolul fundamental în spiritualitatea umană, în evoluția umană. Dimensiunea cunoașterii se datorează în mare parte culturii și spiritualității. Cartea reprezintă simbolul culturii...
