"DEMON SAU LUCEAFAR" – 5470 rezultate
0.02 secundeMeilisearchdelia schipor
multi ar spune ca nu sunt un om demn de luat in seama si,e adevarat,nu am realizat lucruri extraordinare,dar cred ca sunt speciala in virtutea faptului ca am fost creata(ca,de altfel,toti oamenii,dar dintre care multi nu vor sa creada acest lucru sau sa tina cont de el),ca exist si ca,deci,am posibilitatea de a lasa in aceasta lume,in urma mea,o dara de lumina
1 poezii, 0 proze
Ionelia Tugui
Suferința nu însumează altceva decât momentul unic în care se instalează. Apogeul ei este demn de a fi simțit și atât, căci orice intenție de a povesti sau reaminti de acel moment va fi degradantă. Vei vrea să povestești a doua zi cuiva, și mânat de dorința de a expectora acea trăire înecăcioasă, îți vei căuta cuvintele potrivite. Și chiar de cuvintele nu ar fi cele potrivite, chiar de ai exagera, tot nu o să te înțeleagă nimeni, căci a simți nu este egal cu a povesti. Vei fi privit cu o milă tâmpă, zi mersi și de aia, și cel din fața ta te va considera patetic sau mincinos sau nebun sau câte puțin din toate. Agonia acelui moment nu înseamnă nimic din ceea ce dai afară atunci când povestești, sau din ceea ce explodează poate fără voia ta, ci înseamnă să realizezi că esti un Cineva pe care nimeni nu îl va putea vreodată înțelege, și din acest motiv să te suporți și să te asculți pe tine însuți. A povesti ceea ce suferi este o ofensă la adresa acelor simțiri, căci interiorul nimănui nu...
14 poezii, 0 proze
Seated Demon
61 poezii, 0 proze
Opait Ioana
nascuta la Galaati, 14.12.1983 masteranda in filosofie absolventa in 2006 a Facultatii de Litere, univ. Cuza, Iasi, sectia Literatura Comparata
1 poezii, 0 proze
Neagu Cristi
5 poezii, 0 proze
Patrascu Vlad
Ce as putea sa spun, imi place mult sa compun versuri, fac acest lucru cu o directie, si anume aceea de a da un sens unui obiect din lemn pe nume "chitara", pentru a da viata unor sunete extraordinare, un limbaj, o esenta, o traire a notelor muzicale, impreunate totodata de versuri, care nu fac altceva decat sa dea un iz de culoare sunetelor abstracte peovenite dintr-un obiect din lemn, care nu are viata, dar care poate renaste la orice atingere de corzi...!
2 poezii, 0 proze
petrescu veronica mihaela
gandeste-te la tine si la mine, la noi ca la un bulgare de nea si apoi realizeaza ca ne contopim si topim impreuna
1 poezii, 0 proze
Albert Raimond
Un demon mort cu ochi insangerati si vii...
3 poezii, 0 proze
mocanu mariana
atunci cand m-am nascut aveam de toate. INOCENTA mi-a rapit-o un demon al intunericului...,INCREDEREA sa rupt din mine farama cu farama atunci cand cei dragi ma tradau...,FERICIREA a pierit dureros atunci cand m-am lovit de zidul dur al neputintei de ami implini un vis...am ramas doar cu SPERANTA ca voi avea din nou ceea ce am pierdut...
1 poezii, 0 proze
Liliana Mușuc
Sunt zbor dacă-mi țeși aripi/Sunt dor dacă-mi făurești colivie/Sunt înger când ochii tăi se roagă/Și demon când ei acuză/Sunt prinț când am vise-n buzunar/Și cerșetor când le pierd.
20 poezii, 0 proze
DEMON SAU LUCEAFAR
de Daniela Voicu
DEMON SAU LUCEAFÃR Vuiește încă, parcă, Lumina acelei nopți, Când tremurând in zare Se stinse viața unei stele... Demon sau luceafăr, Iubire sau blestem, Gândire sau negoț, Viață sau rușine? Calea...
Emizeus
de Keintzel Erhard
Nu stiu ce e, om sau zeu O mare, mare, fără larg, Luceafăr, demon, D-zeu În cer se-naltă al său catarg Era un astru, un visător Putea să fie rău sau bun Era un înger muritor Romantic blând, tandru...
Elogiu
de Anca Maria Morar
Ai fost,esti si vei fi Luceafarul calauzitor pe mare Printre valuri vei citi De sus din departare pe cei ce-aud din rasarit Celesta ta chemare. Poate e frig si trist Acolo sus unde-ai ajuns Ce...
Când o să vii ?
de corneliu zegrean
Când te sfiești de-amea “Credință” Și îți văd ochii-nlăcrimați, Simt că trăiești o suferință Ce n-o dezvălui nici la frați. Iubirea noastră-i o poveste, Amorul. . . Un “Demon” hain, Îmi pare rău că...
cugetare efemera
de gabriela szerescu
Zgomote, albastre rugaminti ce ma cuprind ca pe o stana de piatra intr-o realitate dulce, de argint!Simt ca dinspre soare imi apar reverse ale valurilor inspumate, trecatoare ale vietii exploratoare,...
Statuia
de Radu Gyr
Pe-unde-a stat bezna ca zațul străluce o noapte de ger. Ce duh prinde vântul cu lațul și-l bagă în cușcă de fier? Pe urma viforniței, suie o lună de rece mărgean. – Dă-mi apă să ferec statuie, dă-mi...
Proxima - Partea întâi: „O misiune specială”
de Cornelia Georgescu
*98. Cometele. Venus – frumuseţe, iubire, primăvară. Norul Oort, straniul loc de provenienţă al cometelor ce vizitau ocazional sistemul solar. Cometele, ca şi asteroizii, păreau a fi resturi rămase...
Psalm întors
de dadal cristinel
Îmi cântau stingeri de sfeșnic slobozind trupuri de înger în cripta din creștetul meu în orbite-mi crescură două vitralii și din ochii icoanei sau poate ai mei se scurgea frica de jertfă și-au prins...
Marius Robescu, poetul îmbătat de abis
de Petre Anghel
Nimeni, de la Eminescu încoace, nu a mai scris sub umbra îngerului morții ca acest talentat poet Marius Robescu, trecut în neființă la 42 de ani. Delicat ca un nobil, bucureștean din naștere, cu...
Îngeri de împrumut
de Lorena Craia
„Atâtea anotimpuri peste mormânt, iubito, Cu frunze și cu flori și crengi curgând pe râu, Încât să simt cum viața întreagă am trăit-o Mai înclinat în mine ca spicele de grâu... Și câte primăveri cu...
