Poezie

Îngeri de împrumut

lui Mihai Eminescu și Veronicăi Micle

1 min lectură·17 iunie 2017

Mediu

„Atâtea anotimpuri peste mormânt, iubito,

Cu frunze și cu flori și crengi curgând pe râu,

Încât să simt cum viața întreagă am trăit-o

Mai înclinat în mine ca spicele de grâu...

Și câte primăveri cu ghiocei de gheață

Te-au înflorit în mine – o glastră grea de lut!

Eu – noaptea ce te-ascunde, tu – veșnic dimineață

Și amândoi murind pentru-a ne fi născut.

Ah, câte flori de vară s-au scurs pe al tău piept –

Mireasmă-nveșnicită de verde și câmpii...

Iubito, spre mormânt aș vrea să mă îndrept,

Căci tu sub brațul meu n-ai mai putea să-mi fii!

Ce veștedă mirare e pasul tău în iad,

Copacii desfrunzind la adieri puține...

La căpătâiul tău tu lasă-mă să cad,

Acum când iarna vine, acum când iarna vine...”

Șezând pe muchia vremii, aud eternii miri

Citind în flori și pietre, cu sufletul neteafăr,

Mărturisind „dorinți” în „vecinice” iubiri,

Ea – înger și el – demon, ei amândoi – luceafăr.

14 ianuarie 2017, Constanța

001.455

Lorena Craia. “Îngeri de împrumut.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lorena-craia/poezie/14108948/ingeri-de-imprumut

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.