Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Cuvinte pe perna"20255 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Leonardo da VinciLV

Leonardo da Vinci

AutorClasic

Leonardo da Vinci (n.15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia - d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franța) a fost un pictor, sculptor, arhitect și om de știință italian. Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință, inventator și filozof, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai importanți din acea epoca. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice și forța lui de anticipare, neegalată vreodată în întreaga desfășurare istorică a științei, sunt caracteristice uriașei sale personalități, de care a fost permanent conștient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morții, cuvintele cu vibrație de bronz: "Io continuerò" ("Voi dăinui"). Leonardo s-a născut la 15 aprilie 1452, nu departe de Florența, în mica localitate Anchiano, fiind copilul nelegitim al țărancei Catarina și al lui Pietro, fiul notarului din orășelul Vinci. Cele mai frumoase clipe ale copilăriei și ale adolescenței, Leonardo și...

8 poezii, 0 proze

VV

Val Vartej

AutorAtelier

Eu sunt poetul etern indragostit de rima si de vers, iubesc frumosul si cant femeia fiinta de neinteles. Eu sunt poetul urat de unii, iubt de altii, visez cu scisul, cultiv cuvinte pe intregi plantatii.

4 poezii, 0 proze

valeria tamasVT

valeria tamas

AutorAtelier

M-am nascut in acelasi loc unde se nasc si muntii, probabil din aceeasi piatra.Se spune ca oamenii sunt facuti din carne si oase , eu cred ca m-am nascut din piatra si apa, colturoasa si alunecoasa in acelasi timp, uneori ca un bolovan alb de pe coasta muntilor gata oricand sa o ia la vale.Imi place natura in forma ei salbatica, imi plac oamenii domoli si cu mult bun simt imi place lumea satului si daca m-as putea preface in ceva acela ar fi un clopot de biserica. Am trait vesnic printre oamenii pe care i-am iubit agatata de sufletele lor ca un scaiete.Am avut marele noroc de a cunoaste oameni minunati si de a fi iubita de cei care-i pretuiam.Altfel, dupa atatea zbateri un simplu inginer zootehnist, pui de bihorean pribegind pe meleaguri banatene.Mi-a placut intodeauna sa scriu ceea ce simt intr-o clipa anume ca din toate cele trecatoare ale vietii sa-mi ramana mici amintiri , cateva cuvinte pe care citindu-le sa ma bucur.

783 poezii, 0 proze

AD

Albu Denisa

AutorAtelier

Intr-o zi,intr-un moment de meditatie profunda, am auzit batai in poarta mintii mele...ce-ar fi daca ti-ai asterne pe hartie gandurile inaripate? sunt prea pline de speranta si de iubire ca sa nu le cunoasca si ceilalti...merita o incercare!...poate astfel o sa invete si ceilalti sa...primeasca si poate chiar sa daruiasca la randu-le...(luati aceste din urma cuvinte ca pe un indemn la creatie!)...eu asta vreau sa fac in continuare. si sper sa reusesc. pentru ca imi doresc sa renasc si sa fac sa renasca iubirea odata cu mine...

13 poezii, 0 proze

Frații Grimm (Jakob și Wilhelm)FW

Frații Grimm (Jakob și Wilhelm)

AutorClasic

Frații Grimm (germană: Gebrüder Grimm) (Jacob și Wilhelm Grimm) au fost folcloriști, lingviști, filologi, doctori în drept, cunoscuți în toată lumea pentru colecția de basme publicată în două volume, care conține, printre multe altele, Albă ca zăpada, Cenușăreasa și Hansel și Gretel (primul volum în a apărut în 1812, iar al doilea volum în 1814). Frații Grimm și-au adus contribuția la formarea limbii germane, în special prin dicționarul Deutsches Wörterbuch (Cartea cu cuvinte germane) pe care l-au scris împreună și prin prima carte de fonetică/fonologie a limbii germane, Legea lui Grimm, scrisă doar de Jacob. Dicționarul Fraților Grimm avea 33 de volume și cântărea 84 kg. *** Jakob Ludwig Karl Grimm wurde am 4.1.1785 in Hanau geboren, sein Bruder Wilhelm Karl Grimm am 24.2.1786 am gleichen Ort. Der Vater war Jurist. Die Kinder lebten die ersten Jahre ihrer Jugend in Steinau und sie besuchten das Lyzeum im Kassel. Seit 1829 bzw. 1839 waren sie Professoren in Kassel. Aufgrund ihrer...

4 poezii, 0 proze

I

Ina

AutorAtelier

Nu cred ca vreau sa scriu în această fereastră un CV cu date seci. Aș vrea sa spun ca sunt fericită că am avut o copilărie frumoasă, plină cu de toate, șotii și fapte bune, zâmbet și plânset, premii și diplome de la școală, priviri serioase și cuvinte de înțelepciune pe care le-am auzit de la părinți. Acum înțeleg că a fost pe atunci și prima dragoste, care a fost un pic stângace, dar care, cum îmi dau seama la moment, a fost sincera. Acum am ajuns acolo unde trebuie sa fii mai responsabila, mai puțin sincera, mai cu inițiativa, dar cel mai important este ca și aceasta etapa a vieții mele o ador la nebunie, cu greșelele făcute, cu iubiri nerealizate, cu prietenii și dușmanii, pe care ii ador la fel de mult.

8 poezii, 0 proze

dumea cristinaDC

dumea cristina

AutorAtelier

...O,ACEL CONFORT,ACEEA STARE PE CARENU O POTI ZUGRAVI IN CUVINTE,IN CARE TE SIMTIIN SIGURANTA LANGA CINEVA FARA SA FIE NEVOIE SA-TI CANTARESTI GANDURILE SU SA-TI MASORI CUVINTELE,CI DOAR SA LE LASI SA CURGA.

4 poezii, 0 proze

TV

Tone Anca Viorica

AutorAtelier

Mi-am transformat lacrimile în cuvinte și le-am așternut pe pânze țesute din vise. A venit vremea să înfrunt realitatea.

5 poezii, 0 proze

AG

Amarandei George

AutorAtelier

Nu am cuvinte pentru mine.Aprecierile nu le fac eu dar sa stiti ca le constat pe cele gresite.

1 poezii, 0 proze

AlinaA

Alina

AutorAtelier

Nascută pe data de 7 decembrie 1979 la Medgidia, provin dintr-o familie săracă dar care a știut să ne învețe valorile cele mai de preț ale existenței noastre pe această lume ... Sufletul și Omenia ... Nu am urmat scoli deși mi-aș fi dorit, nu scriu corect, de foarte multe ori fac greșeli gramaticale și nu numai , dar scriu din suflet , nu din minte ... Construiesc din suflet cuvinte pentru a-mi creea un loc al meu...îl decorez așa cum știu și pot mai bine... Aici nu vei găsi proze și nici poezii...nu sunt cuvinte greu de înteles ... sunt cuvintele unei persoane simple ...ce duce pe umeri ceea ce destinul îi oferă și regretă un pic, ceea ce destinul îi ia. Citește între virgule, între puncte, între spațiile lăsate libere dintre un cuvânt și celalalt ...poate te vei recunoaște...

3 poezii, 0 proze

Cuvinte pe perna

de Marian Senchiu

mă-ntreb oare ochii se-nchid alene în noapte, când luna pe cer deschide cercuri reci de lumină și-apasă pe mare valuri pe țărmuri, când închid ochii departe... sub perne, o carte, deschisă așterne...

PoezieAtelier

Celelalte cuvinte

de cristina minea

celelalte cuvinte/ pe care ți le-am zis doar în gând/ într-un gând autumnal pieziș/ sunt suficiente să-ți încălzești mâinile/ sunt cuvinte pe care le simți/ în cafeaua cu lapte de dimineață/ în puful...

PoezieAtelier

bărbatul-poem

de Andrei Gheorghe

bărbatul-poem versul a spus câteva lucruri nicicând o poveste completă ne petrecem atât de mult între rânduri și nu putem reafla condiția perfectă asta nu e rimă, nici măcar un sărut clasic nu e, nu...

PoezieAtelier

Viata mea se sfarseste aici

de Daniel Puia-Dumitrescu

Dimineata de ianuarie undeva in Marea Britanie. Iarba inca plange regretand ca nu a simtit niciodata atingerea zapezii. Cu ea plang si norii incapabili sa inghete clipa in care ploaia s-ar putea...

ProzăAtelier

... și

de Alice Diana Boboc

... și mă mir și te las pe tine să dezlegi mistere în păduri fără temeri, copaci căzuți în deznădejde cu rădăcinile urcând spre gâtul meu - liane scorțoase mă lași să gust nopți de lumină și purpură...

PoezieAtelier

Pasiune

de Dana Marinescu

sunt albă și-am capul albastru deseori mă bronzez cu capacu’ ntr-o parte sunt albă pe glezne, pe noapte cu mâinile lapte pășesc peste voi magnet de cuvinte pe șira spinării mă trec ochi puhoi îți...

PoezieAtelier

reciclate

de Călin Cătălin

Ecou de șoapte o melodie veche un calendar rămas în urmă ploaie pe un acoperiș de tablă. Cuvinte mâzgălite pe zid perna cu parfumul tau sărutul din oglindă și o floare presată.

PoezieAtelier

Smoker’s swan song

de Ciupureanu Dan

de câteva zile nu mai am starea de vinovăție pe care o aveam tot timpul sevrajul lipsei de alcool a trecut cu greu transpiram în fiecare zi mi se usca gâtul îmi tremurau mâinile îmi era greață am...

Atelier

Limba de lemn

de elena gheorghiu

Tăcerea dezordonată, nemiloasă, se mișcă ca o cobră regală, pe pernă boțită de vise. Chipul închis, străveziu, cu sprincene prea coborâte, pare ciupit de un doliu ascuns, iar pupilele sunt atât de...

PoezieAtelier

259 poezii în proză

de Ciupureanu Dan

1. nu ești altceva decât ceea ce te-ai născut îmi zice infirmiera și trântește ușa 2. de câteva zile nu mai am starea de vinovăție pe care o aveam tot timpul sevrajul lipsei de alcool a trecut cu...

PoezieAtelier