Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

... și

1 min lectură·
Mediu
... și mă mir
și te las pe tine să dezlegi mistere
în păduri fără temeri,
copaci căzuți în deznădejde
cu rădăcinile urcând spre gâtul meu - liane scorțoase
mă lași să gust
nopți de lumină
și purpură de cuvinte adormite pe pernă
... și te sărut în semiîntuneric
văd cum apusul lasă cărare de lumină pe fața ta
și mă alungă pe celălalt mal
unde cresc ghiocei printre degetele tale
... și în sobă focul arde cu scrâșnete de măsele
simt cum din tălpi se împrăștie lujeri
nuferii mă iau în brațe - și tu plângi în palmele mele
... și icoana privește - confesiune lăsată pe peretele afumat
de o privire de copil
trăiesc în umbra ta
și mă mut după soare când stelele cad una câte una
001.204
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
130
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Alice Diana Boboc. “... și.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alice-diana-boboc/poezie/228334/si

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.