Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Curtezanei"327 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
32 rezultate
Gaspara StampaGS

Gaspara Stampa

AutorClasic

1523-1554 Poate cea mai însemnată poetă a Renașterii italiene, Gaspara Stampa se naște la Padova, într-o modestă familie de negustori. După moartea tatălui se mută cu familia la Veneția, unde face studii literare și muzicale temeinice, devine în scurtă vreme o poetă și o cântăreață dintre cele mai apreciate de societatea cultă a vremii. Admirată și pentru frumusețea ei, a dus, pare-se, viața rafinată și libertină a marilor curtezane ale vremii, nutrind însă o mare și constantă iubire pentru contele Collatino di Collalto, senior de Treviso și poet, amant necredincios, care i-a inspirat întregul canțonier. Rimele sale, elogiate în epoca Romantismului ca expresie spontană a talentului și a unei pasiuni mistuitoare realmente trăite, poartă totuși amprenta culturii literare a vremii, eliberată doar de excesele intelectualiste.

1 poezii, 0 proze

Marius OnicaMO

Marius Onica

AutorAtelier

Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a o mai spune o dată: în ochii copilului care am fost. – Bernanos –

7 poezii, 0 proze

Curtezanei

de Cincinat Pavelescu

Nu sărutările perfide… Dă-mi ochi-ți sumbru labirint În care patima deschide Neantul viselor ce mint. Dă-mi ochii tăi, adânci ca marea, Peste-al lor haos să m-aplec, Să sorb dintr-înșii nepăsarea Și...

PoezieClasic

păreri la cald canicular

de Ioan Postolache-Doljești

sufletul poetului e un vagin ninfoman lacom în a fi excitat penetrat răscolit de plăceri abuzat violat de-ntrebări cu orgasme dureri până la pragul de saţ şi-atunci găsim poetul pierdut cu privirea...

Atelier

Remușcare

de Paula Buzatu

Remușcarea, cu miros de moarte, mușcă din mine, precum viermii din cadavru, și beau acum nectarul ei din cupa de pelin, vreau să o ucid în noapte-negurată ca și atunci când eu, vrăjmașă curtezană cu...

PoezieAtelier

Oameni puternici, oameni slabi

de razvan rachieriu

1.Numai proștii cred că au cunoscut fericirea, înțelepții știu că, atâta timp cât târâm în noi impuritatea și imperfecțiunea, starea de fericire nu există, ea coincide cu un surogat și un simulacru...

EseuAtelier

Messer Pietro Luchese - VIII -

de Emil Iliescu

Desigur, principele Lombardo nu putea uita umilința la care îl supusese Messer Luchese. Dar considera că nu se poate răzbuna, decât după ce va reuși să ademenească în brațele lui trupul Salmei, la...

ProzăAtelier

adolescenții din noi au rămas o invenție dintr-un secol cu mănuși de catifea și curtezane

de Daniel Dăian

în fond câte mărimi poate suporta sinele de câte mâini goale până la refuz avem nevoie să ne reamintim războaiele din noi deasupra cărora cineva a sculptat artistic câteva frunze din plastic aici...

PoezieAtelier

Apus

de daniela micu

Îmbătrânesc curtezanele lumii în cetate se doarme... rege fără nici un sens printre zei și oameni. Dintr-o economie a sorții totul e perfect. Toate sunt răni deznădejdi încercate de pelerinii rămași...

PoezieAtelier

Romantele

de Andone Gabriel

În parcuri în care curtezane înoată, Sau în tavernele unde poeții se-mbată, Pe culmile-nalte de munte pustiu, La râul adânc, deloc străveziu, În versul bizar, lui Minulescu băut, Sau gândul oricaruia...

PoezieAtelier

Vinul singuraticului

de Charles-Pierre Baudelaire

Privirea care cheamă a unei curtezane, Ce ne pătrunde-n suflet, îmbietoare rază De lună, când pe lacuri dulci scânteieri așază, Scăldându-și frumusețea în ape diafane, Bănuții-n care încă mai speră...

PoezieClasic

Unde sunt ploile de vară

de adrian rentea

Unde sunt ploile de vară acele curtezane în a căror întâmpinare ieșeai bucuros de multe ori doar ca să rămâi amăgit cu ochii-n soare unde sunt acele metrese cu trupul mirosind a piersici coapte și a...

PoezieAtelier

chem zile de sarbatoare in patul meu

de Vlad Adina Ioana

chem zile de sărbătoare în patul meu chem prinți și curtezane să-mi simtă așternutul s-arunce vise prea vechi printre fulgi de pernă să-mi strângă plapuma în pumni mărunți de domnișoară ecou de...

PoezieAtelier

Contur de femeie

de Negru Vladimir

cel mai mult îmi lipsești când privesc diminețile târându-se prin oraș ca niște curtezane fardate-n exces miroase a liliac fotoliul și-a terminat toate poveștile încă îți caută forma într-un trup de...

PoezieAtelier

O alta vara

de Cornelia

Tii minte vara aceea cind nisipul se lipise de trupul incins, tu scrijeleai infante si curtezane japoneze linga sinul meu sting si imi spuneai rizind ca ma desenezi pe mine, iar eu aproape ca te...

PoezieAtelier

Cartierul plăcerii

de Marius Rădulescu

Curtezana Hanaogi De la casa Ogiya Râul cristalin Ide Din provincia Yamashiro Jocul sărbătorii Niwak Vederea muntelui Haruna Frumoasele curtezane Din Yashiwara Cele patru anotimpuri În cartierul...

PoezieAtelier

foșniri de velur

de holobaca gheorghe

lumina din ochi se varsă-n cristale de lacrimi limpezi jertfe fără cusur pe rugul lipsit de viitor și contur vegheat de curtezani rău famați și vestale mărgele de doliu se-nșiră pe șnur și ard pași...

PoezieAtelier

Iubita mea, frumoasa mea

de Cristian Petru Balan

Frumoasa mea, știu: lumii din jur tu ești slava, Curtezanilor ținta, muritorilor nemurirea; Rivalelor drăguțe, invidia, otrava Care le-ncinge ura, invidia, prăbușirea! Tu aleșilor - virtutea,...

PoezieAtelier

nipone I I

de Virgil Titarenco

aștept clopotul negru își varsă tăcerea în mine o iluzie a liniștii mă împietrește în fiecare cută a kimonoului umbrele stîncilor îmi caută gleznele ca niște curtezane părăsite mă pipăie cu degetele...

PoezieAtelier

* * *

de Daniela Crăsnaru

Nu te mai pot aștepta Nu mai am vreme. Ca o desfrânată mă voi purta Când vor veni Cavalerii totali. Somnul, abisul Întunericul desăvârșit. Ce curtezani pătimași Vor fi ei. Fără egal. Fără egal...

PoezieClasic