Oameni puternici, oameni slabi

1.Numai proștii cred că au cunoscut fericirea, înțelepții știu că, atâta timp cât târâm în noi impuritatea și imperfecțiunea, starea de fericire nu există, ea coincide cu un surogat și un simulacru al beatitudinii, fiind de fapt o stare euforică de veselie irațională. 2.Acțiunile ce lasă stigmate celor cu care interacționează sunt proprii oamenilor puternici, căci ei își impun voința și creează în ceilalți frica distructivă și degeneratoare, în timp ce acțiunile oamenilor slabi sunt inofensive și uneori se întorc împotriva lor. 3.Un om drept își creează din adevăr o axă existențială, își cenzurează elanurile necontrolate de rațiune, își recunoaște slăbiciunile și defectele în forul lăuntric și face din sentința “să nu minți” principiu ontologic. 4.Dacă îi dai dreptate minciunii o dată, ea revine mereu, atrăgându-te cu sintagma : “totul este permis”, cu care Satan a cucerit o parte din omenire, căci, în cazul în care s-ar aplica, ar însemna că legile sunt inutile și nu au valoare coercitivă. 5.Singurătatea este o sărbătoare a spiritului, o exuberanță a sinelui și un orgoliu al gândurilor focalizate înspre propria ființă, dacă faci din ea studiu și instrument de cultivare și cunoaștere. 6.Omul rău are o forță care îngrozește, dar care impune respect, omul bun are puterea bunătății de partea sa, însă de ea își bat joc cei care se ploconesc în fața oamenilor puternici. 7.Este ridicol artistul care se crede original, iar arta lui creatoare de sensuri noi, fiindcă intelectul este viciat și alterat de conjunctura relațiilor lui cu ceilalți, de snobismul modei și de societate. 8.Să-i privim cu respect pe oamenii superiori, ei ne creează cu materie esoterică, noi suntem cobaii lor, pe care fac experimente, însă în numele progresului și a evoluției. 9.Femeia virtuoasă care nu a cunoscut toată viața decât un singur bărbat, pare un copil neștiutor în domeniul vieții sexuale, iar în ochii curtezanei apare ca o proastă, frigidă și inaptă sexual.La rândul ei, femeia virtuoasă își declară în societate disprețul față de vampă, însă în forul ei lăuntric este invidioasă, intuind plăcerile elevate de care nu are parte. 10.Liniștea este o constanță cu stările interioare, are margini precise pe care nu le depășește, în timp ce zbuciumul respinge rutina, este o stare în continuă prefacere și fierbere, nu poate sta pe loc, își schimbă mereu intervalul trăirii, balansând dincolo de perceptibil.