"Curajul de-a privi" – 5402 rezultate
0.06 secundeMeilisearchIon Pribeagu
Poetul humorist Ion Pribeagu s-a născut la 27 octombrie 1887 în târgușorul Sulita, cu numele Isac Lazarovici. Din tinerete, fascinat de meșteșugul poeziei, posedând talent din belșug, înzestrat cu o extraordinară putere de muncă, reușea întotdeauna să înveselească pe cei care îl ascultau. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici, proză, dar îndeosebi versuri. Ca poet și umorist a fost deseori tentat să scrie mai liber, mai fără perdea, așa cum au făcut la vremea lor Eminescu, Alecsandri și alții. A scris și el "pentru sertar", dar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori, citea câte ceva conspirativ și poznaș vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat în afară de aceste creații, intitulate chiar de el "IMPERTINENȚE". În ultima parte a vieții sale, a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui...
24 poezii, 0 proze
ciprian
n 29 ian 1978 un volum de poezii publicat, numeroase articole Fii tu insuti Sa ai curajul de-a spune da, sa ai curajul de-a spune nu, sa ai curaju de-a fi tu. Sa ai puterea de-a te-nalta, sa ai puterea de-a te umili, Sa ai puterea de-a sluji. Sa ai credinta-n Dumnezeu, sa ai credinta-n Fiul sau, sa ai credinta tot mereu. Sa ai taria de-a ierta, sa ai taria de-a uita, Sa ai taria de-a iubi Caci numai asa tu insuti vei fi.
16 poezii, 0 proze
Lorena Popa
M-am hotarat sa scriu despre tine. Draga suflet al meu, iti multumesc pentru ca esti alaturi de mine si imi veghezi trupul. Iti multumesc pentru ca ma inveti sa traiesc chiar si atunci cand inchid ochii. Iti multumesc ca tresari daca ii ating parul si ii simt aroma de liliac. Iti multumesc pentru ca esti etern al meu, numai al meu si ca nimeni si nimic nu ne mai poate desparti de acum inainte, cat timp vom exista amandoi. Iti multumesc pentru ca nu vei muri dupa ce eu nu voi mai fi si iti multumesc din nou, dragul meu suflet, pentru ca m-ai intalnit intr-o seara, eu singura abatuta de soarta si cufundata in lasitate, tu singurul ghem de speranta care mi-a intins iubirea. Ma simt astfel datoare fata de tine sa iti scriu o carte. Fara cuvinte pretioase, fara lumina improvizata a gandurilor, doar pura realitate a ceea ce am trait. Si inca mai traiesc. Am incercat de multe ori sa incep aceasta carte, dar de fiecare data ma opream. Nu aveam curajul de a scrie despre mine si despre tine, nu...
36 poezii, 0 proze
Spiridon Nicoleta Gabriela
Sunt o tanara preocupata de arta, de tot ce este frumos...Cel mai mare dusman al meu este timpul alaturi de neputinta mea de a-l controla.Exilul vietii mele ar fi singuratatea.Paradoxal totusi este faptul ca ma afund in ea pentru a ma regasi.Am scris multe poezii dar nu am avut niciodata curajul sa le public.Nu este vorba de o teama ca ar putea fi respinse ci pun totul in spatele delasarii.
2 poezii, 0 proze
Ana Blandiana
Ana Blandiana (n. 25 martie 1942, Timișoara) este pseudonimul Otiliei Valeria Coman, o poetă și o luptătoare pentru libertate civică contemporană din România. Înainte de revoluția din 1989, faimos disident și apărător al drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte prin declarații publice în interviuri acordate postului Europa Liberă și unor publicații străine direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu. De asemenea om public, s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice și conduce memorialul de la Sighet, un muzeu al crimelor comunismului și un centru de cercetare care organizează anual conferințe și congrese care-i adună pe cercetătorii fenomenului totalitar de stânga din toată lumea. De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. în afara volumelor menționate, i-au...
281 poezii, 0 proze
Daniel Turcea
Născut în Tîrgu-Jiu la 22 iulie 1945. Absolvent al liceului „Nicolae Balcescu“ din Pitești (1963). Licențiat al Institutului de arhitectură „Ion Mincu“ din București (1968). Moare la 28 martie 1979 la nici 34 de ani. Debut în revista „Amfiteatru“ (1968). Bibliografia: „Entropia“ (Editura Cartea Românească, 1970) „Epifania“(Editura Cartea Românească, 1978) „Epifania“, colecția „Hyperion“(Editura Cartea Românească, 1982) Daniel Turcea este un mare poet creștin, despre care s-a scris mult prea puțin. El reprezintă un model de convertire, dar și de trăire intensă a credinței și a spiritualității creștine la Mănăstirea Cernica, unde și-a petrecut utimii ani din viață. Curajul și demnitatea de care a dat dovadă în fața unei crunte boli care l-a doborât „în floarea vârstei“ arată întregii lumi un creștin care a înțeles în profunzime planul divin și rostul omului pe acest pământ. Creația poetică a lui Daniel Turcea, împletită cu destinul tragic, unic în felul său în literatura noastră,...
33 poezii, 0 proze
Ana Blandiana - Otilia Valeria Coman
Ana Blandiana (n. 25 martie 1942, Timișoara) este pseudonimul Otiliei Valeria Coman, o poetă și o luptătoare pentru libertate civică contemporană din România. Înainte de revoluția din 1989, faimos disident și apărător al drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte prin declarații publice în interviuri acordate postului Europa Liberă și unor publicații străine direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu. De asemenea om public, s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice și conduce memorialul de la Sighet, un muzeu al crimelor comunismului și un centru de cercetare care organizează anual conferințe și congrese care-i adună pe cercetătorii fenomenului totalitar de stânga din toată lumea. De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. în afara volumelor menționate, i-au...
0 poezii, 0 proze
Ion Iancu Vale
Sunt unul dintre cei care îl știu extrem de bine pe Ion Iancu Vale. Aș putea spune că îl cunosc ca pe propria-mi persoană. Între noi a existat întotdeauna o legătură și o încredere perfecte, totale, devenindu-i cu vremea un confident de neînlocuit. De aceea, pot afirma din capul locului că Ion Iancu Vale a fost, este și va fi un poet. Născut și nu făcut. Mai ales prin felul cum a trăit poezia. Așa i-a fost datul. Cei care nu au avut șansa unei astfel de condiții, cu greu pot înțelege în toată complexitatea lui un astfel de om. Iată ce îmi zicea în acest sens: „Datorită acestei condiții, obsedante și perpetue, bucuria și tristețea, victoriile și înfrângerile, dragostea și ura, curajul și teama, eu le-am trăit la alte cote, până la extaz. Am trăit și trăiesc încă prin și pentru poezie, cum numai prin și pentru Dumnezeu se mai poate trăi. Și nu voi regreta niciodată.” Nu a scris mult pentru că nu avea cum, datorită neastâmpărului său permanent și a unui nebunesc spirit de frondă. Din...
16 poezii, 0 proze
Galina
Am avut o bratara de aur extraordinara - maistru energetician - dar si un hobby : literatura scrisa in fel si chip, pornind de la poezie si mergand pe traseul schitei, piesei de teatru, romanului. Fiind autodidact si avand serviciu permanent pana la pensie nu am acumulat destula practica din cenaclurile pe care le-am frecventat in Bucuresti si in Iasi. Am participat la un concurs de proza scurta si am fost apreciata cu mentiune. Am editat neinspirata un roman la o editura care, prin contract trebuia sa-l promoveze dar nu a facut-o astfel ca raman o anonima chiar si pentru cei care ma cunosc din moment ce nu au aflat de nicaieri despe aparitia in librarii a romanului meu. Nu stiu daca e bun pentru ca nu a fost lecturat de persoane competente. Totusi am curajul sa-l prezint: Si pestii vorbesc in somn, autor Galina Mihoc Nedelcu. M-am gandit sa mentionez si numele de la parinti in speranta recunoasterii mai usor in cazul ca cineva dintre cunoscutii vechi ma vor descoperi. Nu stiu daca...
11 poezii, 0 proze
Stanica Ilie Viorel
Eu m-am născut să fiu mai mult de o zi...Poate cât să am timp să mă nasc. Am apărut în Hunedoara și puțini sunt cei ce mi-au auzit sosirea, nu pentru că n-aș fi avut ceva de spus.Am spus, în gura mare, dar furnalele vuiau cântecul lor (mai târziu am aflat...jeleau), mama mea era obosită de ziua de ieri și de altele.Moașa și-a sters nasul cu mâneca halatului și mi-a zâmbit ca și când ar fi spus :- o să vezi tu! Am rămas de atunci pe aci, mereu pentru încă o zi. Poate cât să am timp să mă nasc. *** actualizare, azi 24.07.2024: n-am publicat nimic, dar, de curând, am avut curajul (tupeul) să dau la tipar două volume, în parteneriat cu editura Ecou Transilvan- Cluj Napoca. folosind link-ul de mai jos puteți viziona filmul prezentării cărților https://m.youtube.com/watch?v=QEmfnHMiM9U&t=1561s *** e-mail: siwdem@yahoo.com *** actualizare, azi 08.08.2024 am debutat într-un volum colectiv, alături de autorii: Anica Andrei-Fraschin, Ottilia Ardeleanu, Valeriu Barbu, Mihaela Marinela Chițac,...
1052 poezii, 0 proze
Curajul de-a privi
de Ovidiu Oana
Clepsidrei prizonier, nisipu-i sânge Învârtoșat de spaimele iscate, Cerșind să tune-n clipe numărate De fulgere, iar cerul minții plânge. Când negura vrea să devină lege, Nu cerul doarme, noi...
vulnerabilitate de iarnă
de FLOARE PETROV
uneori îmi lipsește curajul de a privi spre ziua de mâine, dar sunt întotdeauna punctuală la întâlnirea cu poezia, grăitoare ca un orologiu dintr-o creație specială. uneori mă topesc în focul dorului...
Sete de mine
de Vasile Mihai
astăzi anotimpul a început să se întâmple în afara mea petalele-mi mor în inimă una câte una la ceasul Învierii lumânările uită să se mai aprindă în interiorul meu mi-am rătăcit Dumnezeirea prin...
UN GAND HOINAR…Dincolo de nori....
de adelina rosca
“Cuvintele nu mai valoreaza nimic….Caci intelept este acela care a invatat sa asculte tacerea…..” Cand pasarea luminii zboara deasupra mea,incercand sa-mi imprime lumina tuturor sperantelor…fug si ma...
De viitor…
de persinaru mihai
De viitor… zgârmam în mranița norocului, cu un vârf rupt de intenție oarbă... priveam cum aburii vremii se ridică încet: ce-i viața? acest morman de gunoi putred, sau mai bine curajul... curajul de a...
Gânduri pe maluri de suflet
de Moarcăș Monica
Marea mângâie ușor țărmurile și le dă un nou contur...mereu diferit, mereu neașteptat, dar nisipul cald păstrează încă urmele pașilor ce au trecut peste el așa cum fiecare suflet păstrează în...
cianopsie
de Valeriu Mititelu
efemeridă într-un târg al tristeților mi-a fost furat curajul de a privi în ochi oamenii sunt demoni cu aureolele zaharisite în coarne rostogoliți ineluctabil de câte o întâmplare în travesti. ieri...
si ti se spune ca arati super
de mihnevici madalina
A fost ziua Vandei ... a mai trecut un an ... un an? Un an de lupta , ipocrizie si superficialitate ... ce am facut eu un an? Am vegetat , am asteptat sa mi se intample iar cand s-a intamplat era...
Omul împotriva sistemului
de Gondos Ana
Logica nu a existat niciodată și nici nu va exista în mintea lui. În visul din vis, visul s-a încheiat. Un vis în care, evident, nimic nu a avut nici o logică, după cum se întâmpla de obicei....
Vine vremea !
de pop romeo
Vine vremea cand lacrimile zboara incercuite de aureole crescandu-ti sus , mai aproape de locul in care ti-ai lasat fereastra deschisa pentru ceruri , dincolo de cuvantul exclamand singuratate ,...
