"Cum razbate spre lumina" – 20352 rezultate
0.04 secundeMeilisearch
istorie
istoria, așa cum o văd eu
de sunet1
OANA MARTIN
Cum aș putea să mă caracterizez? o gândire extraordinar de complexa cu o memorie fugitivă. Sincer? Mă bufnește râsul doar când scriu aceste rânduri,dapăi să mai le și citesc?!! Mă amuză să mă caracterizez singură în nenumărate feluri, să mă auto-analizez,deși iau foc dacă cineva încearcă să mă caracterizeze negativ. Cine ar putea răzbate substraturile conștiinței mele pentru a mă caracteriza într-un mod cât de cât fidel? Sincer, nu cred că e cineva care măcar să se gândească la asta și cu atât mai puțin să se auto-determine să o facă! E ciudat câte moduri și metode de a gândi ascunde subconștientul gândirii umane. Sau firea umană o face în mod conștient? Iată ceva la care merită să mă gândesc, deși în zadar aș face-o, deoarece nu sunt psiholog pentru a mă putea determina să ajung la o concluzie cât de cât corectă și logică. Acum mă întreb: CE SUNT EU? răspusul e cât se poate de simplu, însă mai mult sau mai puțin elucidator: sunt un bob de muștar într-un univers de argint în continuă...
10 poezii, 0 proze
anefi noris saihan
In a fi eu asa cum credeam ca sunt am gasit mai mult decat o simpla persoana , am inteles si am vazut prin mine mai mult decat ceea ce am crezut ca sunt, am vazut mai multi de eu fiecare mai diferit axat pe ceva mai special am inteles am aflat am studiat si am apreciat ca nu doar durerea razbate in inima mea distrusa de ganduri.Ravasit complet , insa , intr-o lume intunecata de nepasta poluorii si a distrugerii , prea oarba pentru a simtii si a intelege ca se mai poate daruii iubire m-am izolat intr-un colt umbrit ferit de lumina pentru ca oamenii sa nu il poata vedea.Cuvintele sunt multe dar prea putine insa pentru a povestii viata unui om cu toate ca sunt atat de putine un autor se straduieste .Un somn lung pare cam am trait intr-o lume necunoscuta parca candva din care acum in sfarsit trezit de sunetul disperarii si agoniei umane , in sfarsit trezit de tot ce era odata de tot ce visam intrepatruns printre randuri de pagini in care aratam totul , am ajuns sa inteleg ca a simtii...
3 poezii, 0 proze
Ghita Ana-Maria
Am sa las asta pe seama actelor mele viitoare iar de ele ma vor va face vrednica, altii imi vor scrie viata asa cum alti ochi pot vedea mai clar cand razbat din exterior(probabil vre-un nepot plictisit ce se uita in albumul de familie). Pana atunci caut insetata izvorul.
12 poezii, 0 proze
Ciu Radu
Cum trece timpul......daca as putea sa stau pe loc, poate ca lacrimile ar inceta sa curga si as putea sa uit cat de albastru arata cerul in seara asta.
47 poezii, 0 proze
Vartolomei Simona
Cum mai trece timpul....26 de ani (intre timp m-am si maritat)....si lucrurile incep sa capete forma...cuvintele incep sa capete forma....sufletul insusi ia forma universului.E bine.Astazi, doar astazi, e bine.
47 poezii, 0 proze
Nicoleta niculcea
Cum am aparut? Nici eu nu-mi dau inca bine seama... Dar am vazut zambetul diminetii de august, si m-am multumit cu soarele. Nu m-am desprins nici acum de locul in care, copil fiind, stateam la cozi infernale, si cand ajungeam sa fiu rasplatita pentru rabdarea mea, o voce de Baba-Cloanta se auzea de dupa raft..."Copiilor, nu am voie sa le vand malai!" Strangeam banii, si vocea mamei imi rasuna a dreptate..."Da' ce? copiii nu mananca?". Facand intrecere cu timpul, am invatat ca mai am multe de invatat, dar nu m-am putut niciodata dezvata de "Jocul de-a cuvantul". Acum muncesc prin cuvant. Stiu ca il pot folosi si ma poate folosi. Magia acestuia,imi aseaza fantastic de repede elevii in banci, si aprinde felinare de curiozitate in ochisorii lor inocenti.
2 poezii, 0 proze
Ioana
Cum să fac să nu-mi iasă nimic complicat sau simplu?!Sunt un om mai mult decat normal, uneori prea normal.Acest lucru se poate observa atunci cand ma asez incomod intr-un fotoliu, si ma apuc sa citesc; atunci cand ma chinui sa prind ceva bun la tv, cand imi e frica de mine mai mult decat ar trebui...etc Imi e frica sa imbatranesc, as prefera sa sar direct la moarte, sa nu prind perioada in care ma vor napadi durerile si gandurile pesimiste. Din cauza simplitatii mele absurde, imi place sa cred ca nu am nimic iesit din comun.Doar alte pasiuni si anume: calatoriile, cititul, scrisul si muzica.
1 poezii, 0 proze
paladi claudiu
asa cum iti doresti
1 poezii, 0 proze
Avalon
Sunt cum sunt, incerc sa nu ma las dus de val. In viata eu spun ca toate vin la timpul lor. (da, cred ca toti avem un destin prescris) Tristetea ma face sa scriu, poate pentru a ma minti si a imi creea lumea mea. Nu ma intreb de ce pentru ca imi place asa cum e. Nu traiesc intr-o lume a viselor doar incerc sa vad aceasta lume mai buna.
1 poezii, 0 proze
raluca
incep cum a inceput un bine cunoscut simbolist roman: "aici sunt eu, un solitar"...sunt solitara cand plang si rad, cand urasc si iubesc, cand uit si invat...cuvinte simple, o idee, o viata intreaga am petrecut incercand sa aflu totul, dar m`am ales doar cu frumusetea si misterul pe care le voi venera pana la moarte...
5 poezii, 0 proze
Cum razbate spre lumina
de Mihail Buricea
Cum razbate spre lumina Intr-un mod miraculos Dintr-o maree de tina Universul fabulos! Cum lumina e-nghitita De o mare de-ntuneric Anuland lumea sfintita De un Demiurg cucernic! Cum de ne trezim la...
Vasilica Grigoraș - Doar cu pana inimii: tanka
de Ana Urma
Trepte spre lumină în Doar cu pana inimii: tanka de Vasilica Grigoraș Orice carte dăruită implică convingerea autorului că meriți să fii părtașul celor ce-au fost scrise între cele două coperte, să...
Ai fost? Ești? Vei fi?
de Aquarius Dorin
Simt cum somnul zboară și încet îmi revin în fire. O rază de soare ce răzbate prin aer îmi dansează pe pleoapă, așa că o mai las, încă nu deschid ochii. Zâmbesc când îți simt mireasma părului tău și...
Dragostea...iubirea!
de Nelia Viuleț
Dragostea este o muzica a cărei frumusețe nu se pierde. Este durerea plină de dulceață. Este un sentiment ce odată experimentat, nicicând nu poate fi uitat. Este un sentiment ori o emoție pură și...
Noapte de Decembrie - III -
de Emil Iliescu
Ne-am retras în vagonul nostru și am hotărât să facem cu schimbul pe culoar pentru a urmări reacția animalelor flămânde. I-am liniștit pe somnoroșii din compartiment, spunându-le că în niciun caz...
UMBRE ALE TACERII
de dobrescu cornelius
UMBRE ALE TACERII Sint inconjurat de lumina...de o lumina palida ce razbate cu greu in desisul gindurilor dezordonate ce-mi misuna in minte,ingreunata de trairi trecute ce au ramas imprimate acolo...
Zăganul
de Găureanu Marian
ÎNTOARCEREA ZĂGANULUI Se lasă iarăși vremea surpării de lumină, Mărețe idealuri, topite-s de amurg, Iar lumânări plângânde torc clipele din ceară, Crengi grele de tăcere dinspre înalturi curg. Când...
Amurg de toamnă
de Sabin Stefanescu
E numai cinci și iată, că soarele apune Lumină și căldură? Vis, pentru-ntreaga lume... De-acuma vine noaptea, cu frig și cu-ntristare Nu văd nici o speranță când ma zgâiesc în zare E frig și bate...
Croquis 11
de Rita Graban
29 iunie 2002 - Uffizi O lume pestrita. Un amator cu o vioara. Galeria il accepta, ii incape cele cateva note false de Beethoven.Destine curgand prin fata mea. cum as putea sa-ti descriu? Eu doar ma...
