"Crater de iad" – 476 rezultate
0.01 secundeMeilisearchPaul Vinicius
Paul Vinicius (n. 24 ianuarie 1953, Craiova) este un poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Absolvent al Facultății de Mecanică, Politehnica București, 1982. Membru fondator al cenaclului Universitas. Din 1990 renunță la cariera politehnistă și lucrează ca jurnalist. În prezent este redactor la Editura Muzeului Național al Literaturii Române. Poezie: Drumul pînă la ospiciu și reîntoarcerea pe jumătate, Ed. Crater, 1998; Eclipsa, Ed. Crater, 1999; Studiu de bărbat; Ed. M.N.L.R., 2003; Un poem pentru Ioan Flora, Red Pagoda Press, S.U.A., 2005. Teatru: Și noi am fost în America, Ed. Palimpsest, 2004; Colonia Graffiti, Ed. M.N.L.R., 2005 Premii Premiul pentru debut al U.S.R., 1998; Premiul A.S.P.R.O. 1998.
3 poezii, 0 proze
bogdan o. popescu
Bogdan O. Popescu s-a născut la 8 martie 1971, în București. A absolvit în anul 1996 Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Capitală. Din 1997 lucrează ca medic în Clinica de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgență București. A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST) și a publicat după aceea în numeroase reviste literare. Cărți publicate: „La revedere, prințesă”, editura Vinea, 1995, carte distinsă cu Marele premiu „Ion Vinea” pentru debut literar „Marfă” (antologie colectivă, împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț și Dan Pleșa), editura Salut, 1996 „Poemul de gardă”, editura Celsius, 1999 „Pisica neagră, pisica moartă” (împreună cu Traian T. Coșovei), editura Crater, 2001 „Leul de după extravaganțe”, editura Cartea Românească, 2002 „Mașinăria de uitare”, editura Național, 2004 „Poeme în loc de tutun”, editura Brumar, 2007 "Aerobiciclete", editura...
18 poezii, 0 proze
Simona Cratel
Am terminat Liceul de Artă "Nicolae Tonitza", apoi Academia de Artă din București. Înainte de a mă apuca de scris, am lucrat ca grafic-designer, art director și web-designer.
1 poezii, 0 proze
Tim Burton
Scriitor, producător și regizor (deținător al Globului de Aur). Cunoscut mai ales pentru filmele sale "Edward Scissorhands" și "The Nightmare Before Christmas". Engleză Timothy Walter "Tim" Burton (born August 25, 1958) is a Golden Globe Award-winning American film director, producer, writer and artist. He is famed for his dark and quirky films, such as Edward Scissorhands and The Nightmare Before Christmas, which he co-wrote and produced. He is also famous for directing blockbusters including Batman and Charlie and the Chocolate Factory. Since directing his first feature film Pee-wee's Big Adventure in 1985, he has gone on to direct and produce numerous films, many of which have received Academy Award nominations and wins. He frequently works with close friend Johnny Depp, musician Danny Elfman and partner Helena Bonham Carter. His upcoming projects include the animated film 9 and Alice in Wonderland, the Disney retelling of Lewis Carroll's book.
7 poezii, 0 proze
Laurian Lodoabă
Laurian Lodoabă, poet și prozator, medic de profesie. Volume publicate: Singurătatea sub Brooklyn Bridge, Editura Marineasa, Timișoara, 2005 (poeme), La marginea cerului, Editura Anthropos, Timișoara, 2005 (poeme), Terra Incognita, Editura Anthropos, Timișoara, 2006 (poeme), Trei Frontiere, Editura Anthropos, Timișoara, 2007 (proză), Lexington Avenue, Editura Hestia, Timișoara, 2008 (proză), Cratere, Editura Anthropos, Timișoara, 2008 (poeme). Colaborări: "Tribuna", "Orizont", "Banat", "Transilvania", "Poezia", "Acolada", "Luceafărul", "Reflex", "Paralela 45", "România literară" etc.
2 poezii, 0 proze
Poul Anderson
Poul William Anderson (n. 25 noiembrie 1926 – d. 31 iulie 2001) a fost un scriitor american de science fiction, care și-a început cariera în timpul Epocii de Aur a genului și a continuat să scrie și să rămână popular până în secolul 21. Anderson a scris și romane fantasy, istorice, precum și o serie de povestiri, primind numeroase premii, inclusiv șapte premii Hugo și trei premii Nebula. Anderson și-a luat doctoratul în fizică la University of Minnesota în 1948 și s-a căsătorit cu Karen Kruse în 1953, având împreună o fată, Astrid, care este căsătorită cu scriitorul de science fiction Greg Bear. În 1972 a devenit al șaselea președinte al Science Fiction and Fantasy Writers of America. A fost membru al Swordsmen and Sorcerers' Guild of America, un grup de autori de heroic fantasy fondat în anii '60 și ale cărui lucrări au fost antologate în seria lui Lin Carter Flashing Swords!. De asemenea, a fost membru fondator al Society for Creative Anachronism. Robert A. Heinlein a dedicat...
1 poezii, 0 proze
Angela Carter
Angela Olive Stalker was born in Eastbourne, Sussex, England on the 8th May 1940. War had broken out in Europe and she was evacuated as a child to Yorkshire to live with her maternal grandmother, a working-class, matriarchal, domineering, feminist bread-\'n-buta granny of the north of England. Carter left school and started work at the age of nineteen for the Croydon Advertiser, following in the footsteps of her father - who was a Scottish journalist working in London. One year later she met and married Paul Carter. She was to divorce him almost twelve years after, in 1972. She studied English at the University of Bristol and built on her already vast cultural and literary baggage. Her mother was a great literary influence on her, as she devoured book after book and author after author. Her upbringing was very much based on the works of Shakespeare and great names of English literature. The influence of authors on her work is enormous and perhaps incalculable. There are references to...
1 poezii, 0 proze
Crater de iad
de Cristina Schiopu
Mi se scurge timpul prin vene, ajungînd la straturile tectonice ale universului. Magma dilatată se revarsă abundent pătrunzînd în rocile cristaline. Din roci se înalță la cer vulcanul cu crater de...
...Cred Doamne, ajută necredinței mele!
de nicu brezoianu
Institutul Național de Afecțiuni Neurologice din SUA apreciază, că în creierul uman, prin evoluția acestuia, s-a întipărit datorită programării pentru experiențe religioase, credința într-o...
Un avatar nevinovat
de Alexandra Onofrei
Într-o noapte mutilată de-o liniște mormântală, în care Doamne-ferește să fi văzut pe cineva pe stradă din cauza frigului care-ți ataca până și genele, o ființă patrupedă s-a apropiat de felinarele...
Cautand in jurul universului(fragment)
de Nicu Paulescu
Vantul aprig de toamna ar fi fost in stare sa te taie pana la os daca ar fi putut. Era un ger cumplit. Pamantul ud inghetase in timpul noptii ce se stinsese. Ceata incepuse sa se ridice odata cu...
Pugnator
de Dumitrașc Dan
Căzând, închise ochii… Să simtă adierea… Curenții calzi ai iadului, Ce dogorau din umbra Făcută de pământ. Și-și limepezi gândirea Să-și facă loc în cap, Căci doar un singur gând Îi vine-acum în...
Tâlharul
de COSTACHE IOANID
Când citești Scriptura Sfântă și rămâi pe gânduri dus, parcă vezi prin ceața vremii cum, pe Golgota, Isus înălța spre cer privirea, dornic pironind văzduhul, până pleoapele-I căzură peste ochii buni....
Non renga
de Ariadna Petri
Broscuțele marșează în transă pe peretele meu exterior. Pătrate și serpentine râd de sub fețele spălăcite ale graurilor multilaterali. Culoar pardosit roșu îngust și umed tapisat cu farfurii....
În fagure se rumenește polenul
de Maria Elena Chindea
dau liber mâinilor brățara de ploi le cufundă prea adânc în materie și rădăcinile sunt atât de fragile știu mixtura de-orbire și înțelepciune din cupă mi-a fost anestezic n-am ales durerea mi-a...
Pe câmpia de iarbă și maci
de vasile salisteanu
Pe câmpia de iarbă și maci unde singura formă de relief e cerul, aștept într-un crater de plîns. Luna mutilată de atâtea priviri se scurge pe obrajii mei nemângâiați de culoare și rămân singur să...
Set de baterii
de Veturia Chiroiu
Set de baterii Aleg să râd într-un smicel Inchisă-n zero ca-ntr-o hartă Deschisă trupului inel Ce se-nchircește și nu iartă Cum? când? a dispărut și țipă? Amnarul vieții mele sfânt ? In ce sâmbure de...
fiindul alb
de Ștefan Petrea
existe alb de nu e cu putință ca verdele a-și rostui rostirea cu nea e îmbrăcată Mănăstirea și Iarna-a început a fi sentință vecia-și are încă-n noi psaltirea Zăpada-i însă moarte și ființă e...
10, 10 și ceva
de nastia muresan
și un soare ca de 1 martie cu o seară înainte ninsese, prin fereastra unui Mc Donald’s undeva prin obor priveam fulgii cât niște fluturi la masa de lânga mine nicu covaci cartofi prăjiți, salată de...
Afrodita
de Nicolae Diaconescu
AFRODITA Întîmplare povestită de Traian Rotărescu nepoatei sale Delia Trei zile bătuseră tunurile fără să oprească. Apoi o liniște adâncă se așternuse peste dealuri. Satul scăpase încă o dată...
