Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Copilul din vis"9109 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Stefan Radu MusatSM

Stefan Radu Musat

AutorAtelier

ștefan radu mușat, colaborează cu majoritatea revistelor literare din țară, semnând mai multe antologii literare. Unele la care a participat au fost destinate celui mai pretențios cititor - copilul: „Comori de Vise” (Poveşti, povestiri, amintiri), Ed. Armonii Culturale, 2012; Castelul Fermecat, Salonul Castelul Fermecat – Republica Moldova, 2013. Antologie de versuri "Să nu-l uităm” Satu-Mare, ed. Inspirescu-2014. Două volume închinate poetului Adrian Păunescu, proiect cultural desfășurat în cadrul Asociației Scriitorilor Academus - București. Planeta poveștilor - Antologie de literatură pentru copii, Ed. Universitară București, 2021. O serie de poeme evidențiate în cenaclu Atheneum – Canada, publicate în revista cu același nume, publicație culturală a românilor din Canada. Fișă de autor în volumul Istoria literaturii scriitorilor români postrevoluționari 1990-2010*(Addenda) Editura Socrate, Craiova - 2011. Premiul aniversar al Asociației Scriitorilor Academus pentru autenticitatea,...

13 poezii, 0 proze

CA

Chirica Andreea

AutorAtelier

Sunt doar un cosmar a unei copile prost inspirate , ce m-a uitat in acest canal infernal al lumii si incerc sa supravietuiesc cum pot . Am incercat ( si inca incerc) sa duc o viata normala , si am copiat toate gesturile si aclimatizarile celor din jur ; asa ca m-am casatorit si am facut un copil . Mi-am dat seama ca nu este atat de urat pe cat pare , ci doar plictisitor uneori . Dar....atata timp cat un nebun ca mine isi duce veacul intr-o astfel de lume , mereu va gasi ceva atractiv , sau ceva de care sa se lege pentru a-si infrumuseta viata . Unul dintre acele lucruri este copilul meu LUKE ..... un vis devenit realitate :X .... o utopie a unei vesnicii abstracte .

1 poezii, 0 proze

Victor Vlad DelamarinaVD

Victor Vlad Delamarina

AutorClasic

Victor Vlad Delamarina (31 august 1870 - 15 mai 1896) a fost un poet și scriitor român născut în Satul-mic, azi localitatea Victor Vlad Delamarina, de lângă Lugoj, județul Timiș. S-a remarcat prin poeziile sale scrise în dialect bănățean. S-a născut la Satu-Mic, unde tatăl său, Ion Vlad, era pe atunci prim-pretor. Mama, Sofia Vlad, născută Rădulescu, provine dintr-o familie de intelectuali din satul Chizătău înrudită cu familia Bredicenilor. În 1876 este înscris direct în clasa a doua, și pe parcursul anilor schimbă diverse școli din Lugoj. În 1881 este înscris la gimnaziul din oraș. Anul 1882 îl va marca pe scriitor prin moartea despoticului său tată. După acest tragic eveniment, mama sa s-a mutat la București împreună cu cele trei fiice, iar Victor rămâne la Lugoj în grija bunicilor materni și a unei mătuși. Poetul visează să intre la școala militară: „Planul meu este să întru în școala militară din România”. În toamna lui 1884 copilul de numai 14 ani face cunoștință cu Bucureștiul:...

2 poezii, 0 proze

MIHAIL TANASEMT

MIHAIL TANASE

AutorAtelier

TÃNASE, Mihail, poet si prozator (n. 19 ian. 1971, com. Plopii Slavitesti, jud. Teleorman). Este fiul lui Aristide Tanase, tractorist, si al Mariei Tanase (n. Stavilaru), casnica. A urmat Scoala Generala cu cls. I-X din Plopii Slavitesti, (1979-1988). De la varsta de 14 ani, urmare unei boli progresive, este imobilizat într-un scaun cu rotile. A debutat publicistic cu versuri în ziarul Sibian „Editorial” (1997), editorial debutand cu placheta de versuri „Copilul din interior” (1997). A colaborat cu versuri la : Efectul de seara, Targovistea, Jurnal de Dambovita, Teleormanul, Legea lui trei, Cetatea Culturala, Amurg Sentimental, Revista sentimentelor literare, Sinteze Literare, Sud, Caligraf, Meandre, Miorita Noastra (S.U.A), Observator-Munchen (Germania). (Completare): In perioada 2005 – 2008 a colaborat cu versuri la : Tanarul scriitor (Rev. virtuala), Ecoul (Rev. virtuala), Observatorul Canada (Rev. virtuala), Observator Germania (Rev. virtuala), Agonia (Rev. virtuala), Poezia (Rev....

35 poezii, 0 proze

Anolucimus MagisterAM

Anolucimus Magister

AutorAtelier

..Amintiri din tara demenetei. Copilul cu ochi bulbucati Zorii capistei maiastre... ....si multe altele nescrise si nepetrecute ...inca

8 poezii, 0 proze

serghei eseninSE

serghei esenin

AutorClasic

Serghei Alexandrovici Esenin s-a născut la 3 octombrie 1895 într-o familie de țărani din satul Constantinovo (astăzi, acest sat, îi poarta numele, Esinino), din Rusia. A început să scrie poezii de la vârsta de nouă ani. Copilul minune al literaturii ruse, în 1912, s-a mutat la Moscova unde s-a întreținut muncind ca și corector la o tipografie. Un an mai târziu s-a înscris Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an și jumătate, ca student extern. În această perioadă scria poezii inspirate din folclorul rus și devine un apropiat al poeților Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev și Andrei Beli. În 1915, Serghei Esenin a publicat primul său volum de poezii, Radumița, urmat curând de “Slujbă pentru morți” (1916). Poeziile sale despre dragoste și despre viața simplă i-au adus un plus de popularitate la acea vreme. În 1916-1917, Serghei Esenin a fost înrolat în armată. Crezînd că revoluția Octombrie din 1917 va aduce o viață mai bună, a susținut-o pentru o perioadă...

95 poezii, 0 proze

KabirK

Kabir

AutorClasic

Kabir este discipolul renumitului ascet hindus Ramananda. Kabir se numără printre cei mai mari poeți din lume, biografia lui Kabir, însă, este înconjurată de legende contradictorii, neputându-se avea încredere în nici una dintre ele. Unele au o sursă hindusă, alta musulmană, susținând că a fost ba sufi, ba un sfânt brahman. Numele lui e o dovadă convingătoare că a provenit dintr-o familie de musulmani și cea mai probabilă variantă este cea după care Kabir a fost copilul natural sau înfiat al unui țesător musulman. Kabir a fost mai mult decât un poet, a fost un om al spiritului, un înțelept, un reformator religios și întemeietorul unei școli care numără și azi aproape un milion de hinduși, dar Kabir rămâne pentru noi poetul mistic. Kabir a urât orice exclusivism religios și a căutat mai înainte de toate să-i inițieze pe oameni în libertatea divină. În paralel cu viața lui interioară de iubire și închinare, cu expresia ei artistică în muzică și cuvinte – căci a fost un muzician la fel...

56 poezii, 0 proze

George BacoviaGB

George Bacovia

AutorClasic

George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacău - m. 22 mai 1957, București) a fost un poet simbolist român. Scrierea sa poetică a făcut parte din curentul cunoscut ca "simbolism dar și-a dovedit modernitatea și a rezistat probei timpului: Bacovia a fost unul din cei mai mari poeți interbelici, alături de Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Ion Barbu. George Andone Vasiliu (numele de naștere al poetului) s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu și al Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să învețe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm înscris la Școala Primară Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar, în luna iunie. În același an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o noapte întreaga, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Anii traumatici din...

372 poezii, 0 proze

Pascal BrucknerPB

Pascal Bruckner

AutorClasic

Pascal Bruckner este un romancier și eseist francez, născut la Paris în 1948. A fost profesor invitat al universității californiene Saint-Diego (1986–1995), profesor la Institutul de Studii politice din Paris (1990–1994), colaborator al cotidianului Le Nouvel Observateur și, în prezent, al ziarului Le Monde. Figură-cheie a intelectualității pariziene, acest filosof al actualității (a scris eseurile Mizeria prosperității, Euforia perpetuă, Noua dezordine amoroasă) este celebru în România mai ales prin romanele sale: Iubirea față de aproapele, Hoții de frumusețe (Premiul Renaudot 1997), Luni de fiere, Căpcăunii anonimi, Palatul chelfănelii,Copilul divin și Paria.

5 poezii, 0 proze

Sinica Vranceanu MoinestiSM

Sinica Vranceanu Moinesti

AutorAtelier

23 de ani... si inca n-am murit, 24 de ani... si inca n-am murit, 25 de ani... si totusi n-am murit... probabil ca sunt nemuritor! 27 de ani ... oare sunt nemuritor! 27 de ani si jumatate... M-am casatorit... Cum era cu nemurirea? Aproape 28 de ani... astept un copil! Am devenit nemuritor!!! 29 de ani... copilul nu mai este... Cui dracu' ii trebuie nemurirea? 31 de ani. De ce? 32 de ani. Ceilalti... din ce in ce mai mult ceilalti.

12 poezii, 0 proze

Copilul din vis

de Dana Mușat

Când a deschis ochii, în fața lui era copilul din vis. Numai că de data asta pe obrajii lui erau lacrimi. Preț de câteva minute, Iancu a crezut că încă doarme, deși nu își putea da seama cum e...

ProzăAtelier

copiii din vis

de tina

copiii blonzi din visul de-aseara ma rugau pentru a nu stiu cata oara sa-i scap din stransoarea mintii,sa-i salvez din marea gandurilor,sa-mi opresc strigarea catre suflete pierdute copiii din vis...

PoezieAtelier

vis de decembrie

de Ioan Postolache-Doljești

am visat un nufăr alb rătăcit printre peturi mă minunam cum de sunt iarăși copil la mijloc de decembrie cu undița primită cadou de la tata venit să prindă peștișorul de aur dintr-o frumoasă poveste...

PoezieAtelier

regasire

de silviu dachin

S-au linistit din zbaterea lor plopii, Si primaveri imi mangaie privirea, Simt cum tremuratoare te-apropii Ca sa-mi cobori din vise fericirea. Roind, livezi de fluturi inoata peste cer In dans de...

PoezieAtelier

Comunicare

de Alexandru Ionașcu

sunt aproape sigur că te iubesc mă simt atras de tine simt o afinitate pentru vocea ta chipul părul epiderma și mersul pieptul cicatricea moartă pe el cum controlează creierul lichidele umbra...

PoezieAtelier

Azi și mâine

de Oana Rovența-Micu

Am prea multe ființe în cap, Doamne, și măcar de ar deveni fire de nisip! Și așa marea nu e niciodată prea încărcată. ... ți-aș scrie și Þie gândul de dinainte, dar nu mă lași să-ți devin sentiment!...

ProzăAtelier

În gânduri mă pierd

de Bejliu Anne-Marie

În gânduri mă pierd câteodată Și viața reală dispare încet. Aud departe un zgomot ciudat Ca strigătul unui geam spart. Tresar speriată cu gândul la el, Copilul din visul pierdut și prezent. Dar...

Atelier

tricotaj de amintiri - 28 -

de Mateuț Stela

-De ce m-ai mițit Dane, că numai cu alea două ai fost însurat? Poftim citește aici și mai spune ceva! Uite ce scrie: \"Subsemnatul\", adică tu \"este citat în data de\", adică peste două săptămâni...

ProzăAtelier

Copacul care te ridică

de Stoica Nicolae Ciprian

În mintea mea te văd când aerul îl respir. Tresar de frică să nu mă trezesc din visul cu tine. Trăiesc să ajung în brațele tale. Trăiesc pentru secunda în care sunt în realitate. Am făcut o mică...

ProzăAtelier

Ferestre și inimi

de Cristina-Monica Moldoveanu

Era pe vremea când citeam „Fecioarele despletite”, de Hortensia Papadat-Bengescu. Oare îmi amintesc corect? În acel roman ori poate în altul, poate în cartea „Într-un cămin de domnișoare” de Anișoara...

ProzăAtelier