"Confetti" – 3111 rezultate
0.01 secundeMeilisearch
imaginea_conventiei
O fenomenologie a imaginii si a eului
de sophie polansky
nebunul_secolului
Confesiunile unui nebun al secolului
de Gelu Diaconu
Evie Lowe Stella
Dragă tată, Din nefericire aseară am ajuns acasă la D. abia pe la opt, când ușa de la intrare scârțâie dacă încerci să o sugrumi. Am lăsat-o baltă și Mai bine îl omor pe D., ceea ce am și făcut. Mai departe nu m-am mai deplasat prin apartament decât în genunchi. Sub patul lui am găsit o cutie de confetti resigilată artizanal, cu scotch. Apucând-o cu mâna stângă, am încercat pentru prima oară în viața mea să eructez zgomotos (in memoriam, probabil). N-am reușit. Am căscat. Fără poftă. Benzile adezive s-au rupt, capacul s-a ridicat. Sinceră să fiu, în momentul ăla mi se părea că adevărata succesiune e cu totul alta. Mâinile Mele au plonjat înăuntru și-am văzut că pe Degetele Lor Lipicioase se înghesuiau aceleași confetti roșii care burdușeau și Sângele Sărmanului D. Am scormonit mai departe și aha: pe fundul cutiei era o scrisoare, adresată mie (de aici încolo, apa din cadă s-a tot revărsat peste buza de fontă, Gâlgâind În Surdină). Am citit repede: era vorba despre același lucru, sunt...
3 poezii, 0 proze
Elias Canetti
Elias Canetti (n. 25 iulie 1905, Ruse, Bulgaria – d. 14 august 1994 Zürich) a fost un scriitor evreu de origine bulgară, laureat în 1981 al Premiului Nobel pentru Literatură. Elias Canetti a fost fiul unui comerciant evreu din Rusciuc (astăzi Ruse). Strămoșii săi, evrei sefarzi, au fost expulzați din Spania în 1492. Inițial numele familiei fusese Cañete, după numele unui sat din Spania. Elias și-a petrecut anii copilăriei, între 1905 și 1911, în Rusciuk până când familia s-a strămutat in Anglia. În 1912, tatăl său a murit subit și, în același an, mama sa s-a mutat cu copiii la Viena. Canetti a învățat germana la insistențele mamei sale. Ea însăși i-a predat lecții de germană. Până atunci, Canetti vorbise ladino (limba maternă a mamei), bulgara, engleza și puțină franceză (pe ultimele două le studiase în anul petrecut în Anglia). Ulterior, familia s-a mutat întâi la Zürich (1916-1921) și apoi din 1924 în Germania, unde Canetti a absolvit liceul. Canetti s-a întors la Viena în 1924...
0 poezii, 0 proze
Sofia Alexandra
Cred...o simpla conceptie a ceea ce sunt eu si poate cea definitorie. Nu stiu sa insirui cuvinte despre mine in mod poetic,ci doar despre ceea ce simt :)
1 poezii, 0 proze
Alex Vâlcu
M-am nascut in comuna Contesti judetul Dambovita. Inca din liceu am cochetat cu poezia dar am publicat foarte tarziu. In anul 2004 am publicat volumul de versuri "Altaru meu". In 2005 am publicat volumul de versuri "Iubeste viata!". In 2006 am publicat volumul de versuri si proza scurta "Un bob de nisip". In 2007 am publicat o carte pentru copii cu poezii si desene de colorat intitulata "Lunile anului". In anul 2008 am in curs de reeditare "lunile anului". Tot in 2008 se afla la editura o alta carte pentru copii cu poezii si desene de colorat intitulata "Prietenii mei dragi". Sper ca tot in anul 2008 sa editez o carte de versuri si proza scurta( materialul exista) care se va numi "Sens unic" sau "Pasi", inca nu m-am hotarat asupra titlului. Sunt membru al "Societatii Scriitorilor Targovisteni" si al "Ligii Scriitorilor din Romania".
118 poezii, 0 proze
Corneanu Antonio Ciprian
Antonio Ciprian Corneanu aparține unei generații literare care se confruntă cu pluralismul estetic post-2000: de la lirica minimalist-confesivă până la experimentalism vizual și discurs performativ. În acest context, el alege o cale mai puțin frecventată astăzi, aceea a lirismului de amplitudine metafizică, care se revendică de la tradiția europeană a poeziei ca spațiu al edificării spirituale. „Așteptând timpul”, volumul de debut, era animat de febrilitatea căutării și de neliniștea tinereții, în timp ce volumul „Catedrale Fragile” marchează un pas către stabilizarea vocii poetice. Dacă în prima etapă dominau emoțiile brute și tensiunea existențială imediată, în noua carte discursul devine simbolic, abstractizat, structurat în jurul unor imagini-sinteză precum catedrala, fragilitatea, tăcerea sau lumina. Volumul se organizează în jurul unei arhitecturi tematice coerente, în care se regăsesc patru axe: 1.Erosul - nu ca pasiune imediată, ci ca drum de inițiere, ca experiență a...
35 poezii, 0 proze
Friedrich Nietzsche
FRIEDRICH NIETZSCHE 15 Octombrie 1844 – se naste la Rocken, Friedrich Wilhelm Nietzsche, din parinti care proveneau din familii preotesti protestante 1854 – elev in clasa a cincea a gimnaziului confesional, are primele incercari muzicale si poetice 1860 – intemeiaza asociatia literara Germania in cadrul careia prezinta studiile Fatalitate si vointa si Libertatea vointei si fatalitatea, studii care anunta tendinta antimetafizica a gandirii sale de mai tarziu. 1864 – se inscrie la Universitatea din Bonn, pentru a studia teologia si filologia clasica 1866 – devine membru fondator al Uniunii Filologice 1889 – are accese de nebunie si este internat in clinica de boli nervoase din Basel 25 August 1900 – moare, la Weimar Publicatii: 1871 – Socrate si tragedia greaca 1872 – Nasterea tragediei din spiritul muzicii 1878-1880 – Omenesc, prea omenesc 1883-1885 – Asa grait-a Zarathustra 1886 - Dincolo de bine si rau. Preludiul unei filozofii a viitorului 1887 - Despre genealogia moralei. O scriere...
194 poezii, 0 proze
Wallace Stevens
Stevens was born in Reading, Pennsylvania on October 2, 1879, and died at the age of seventy-six in Hartford, Connecticut on August 2, 1955. He attended Harvard as a special student from 1897 to 1900 but did not graduate; he graduated from New York law school in 1903 and was admitted to the New York bar in 1904, the year he met Elsie Kachel, a young woman from Reading, whom he married in 1909. They had one daughter, Holly Bight, born in 1924, conceived on a leisurely ocean voyage California via the Panama Canal that they took to celebrate the publication of his first book. Stevens became interested in verse-writing at Harvard, submitting material to the Harvard Advocate, but he would be 36 before his first work was published in 1915. He soon was contributing to Poetry (Chicago), and his first book Harmonium was published in 1923 by the distinguished firm of Alfred A. Knopf. Though he was always much admired by his contemporaries ("There is a man whose work," Hart Crane wrote of him in...
19 poezii, 0 proze
Wallace Stevens
Stevens was born in Reading, Pennsylvania on October 2, 1879, and died at the age of seventy-six in Hartford, Connecticut on August 2, 1955. He attended Harvard as a special student from 1897 to 1900 but did not graduate; he graduated from New York law school in 1903 and was admitted to the New York bar in 1904, the year he met Elsie Kachel, a young woman from Reading, whom he married in 1909. They had one daughter, Holly Bight, born in 1924, conceived on a leisurely ocean voyage California via the Panama Canal that they took to celebrate the publication of his first book. Stevens became interested in verse-writing at Harvard, submitting material to the Harvard Advocate, but he would be 36 before his first work was published in 1915. He soon was contributing to Poetry (Chicago), and his first book Harmonium was published in 1923 by the distinguished firm of Alfred A. Knopf. Though he was always much admired by his contemporaries (\"There is a man whose work,\" Hart Crane wrote of him...
0 poezii, 0 proze
Richard Thompson
After earning a reputation as a fine guitarist in school bands like Emil and the Detectives, Richard had his first brush with ‘fame’ as a teenaged founding member of the 1960’s folk-rock pioneers, Fairport Convention. Playing an inventive musical mix of blues and California-style rock, the group was quickly dubbed “the new Jefferson Airplane”. The band’s founding members (Iain Matthews, Judy Dyble, Richard Thompson, Simon Nicol, Ashley Hutchings, Martin Lamble) were discovered playing in London’s Soho district, by American producer Joe Boyd. Boyd secured them a recording contract and their eponymous debut album was released in 1968. Shortly thereafter, the band’s lead vocalist, Judy Dyble, was replaced with the ethereal songstress, Sandy Denny. Other personnel changes followed and over the next four years, Fairport Convention gradually developed a more personal and British based repertoire. 1969’s Liege and Lief, long regarded as a milestone recording in defining British Rock,...
0 poezii, 0 proze
Richard Thompson
After earning a reputation as a fine guitarist in school bands like Emil and the Detectives, Richard had his first brush with ‘fame’ as a teenaged founding member of the 1960’s folk-rock pioneers, Fairport Convention. Playing an inventive musical mix of blues and California-style rock, the group was quickly dubbed “the new Jefferson Airplane”. The band’s founding members (Iain Matthews, Judy Dyble, Richard Thompson, Simon Nicol, Ashley Hutchings, Martin Lamble) were discovered playing in London’s Soho district, by American producer Joe Boyd. Boyd secured them a recording contract and their eponymous debut album was released in 1968. Shortly thereafter, the band’s lead vocalist, Judy Dyble, was replaced with the ethereal songstress, Sandy Denny. Other personnel changes followed and over the next four years, Fairport Convention gradually developed a more personal and British based repertoire. 1969’s Liege and Lief, long regarded as a milestone recording in defining British Rock,...
0 poezii, 0 proze
Confetti
de Verona Mihai
m-am săturat să locuiesc de-o viață în propria mea piele din ce în ce mai pergament din ce în ce mai nisip îmbătrânind pe un raft dintr-o bibliotecă de cartier în care nu mai intră nimeni mă...
Confetti
de Carmen Sorescu
Am fi meritat o despărțire frumoasă Un pact, o înțelegere, să ne punem de acord Asupra inimii așa cum împărțim pământul la moștenire Să știe fiecare cu ce-a rămas și ce poate duce mai departe Să știm...
Paradisuri interzise
de Florin DeRoxas
cad fulgii albi de zapada - confetti la o parada - totu-i alb, stralucitor, chipul tau e zambitor, gura ta provoaca vise - paradisuri interzise - si as vrea maine, la fel, sa-mi ramai suflet fidel,...
nuntă
de Nicolae Petre Stan
nuntă-n parc mireasă rebelă fotografii confetti ning din salcâmi șervețele de neajuns pentru regrete... nuntă în parc rochia miresei mătură aleile de îndrăgostiți
războiul ei cu ea
de ștefan ciobanu
a lipit cu lacrimile ei pe o planșă mare multe confetti oamenii veneau ca atrași de magnet se uitau și intrau în tablou repede prea repede spre supărarea publicului care se manifesta sonor în fundal...
(Panoplii)
de Ion Vinea
\"Panoplii, confetti, marote și cai Suflet pavoazat de 10 mai, Pălării înalte, muzici și ecou, Fastul se repetă, trece-un rege nou.\"
ad usum delphini (4)
de Ionuț Georgescu
cineva îi agățase poeme în păr și ea le transformase în confetti și zmeie năuce după această întâmplare toți cei care plecau din ea îi furau fire de păr și exersau în uscătoria blocului zborul...
Made in china cap V
de Cosmin Dragomir
adinei s Moto: puterea scâlciată a gerunziului Orice ejaculare era explozia unui pistol cu confetti, de fiecare dată alte și alte culori, așa cum văzuse, copil, într-un bâlci, printre lanțuri, vaci,...
