Made in china cap V

adinei s Moto: puterea scâlciată a gerunziului Orice ejaculare era explozia unui pistol cu confetti, de fiecare dată alte și alte culori, așa cum văzuse, copil, într-un bâlci, printre lanțuri, vaci, magicieni, praf, alți copii, halviță și semințe dusă de mână de către tatăl ei. Orice gâfâit împuțit reverbera duhoarea de țuică a părintelui nebăbierit, ajuns acasă în noapte și aruncându-se peste ea, orice spasm al trupurilor de deasupra, din spate, de sub era doar încolăcirea puternică a mâinilor lui apăsându-i umerii, orice desfăcut al picioarelor fierbințeala pantalonilor aspri, murdari, pe jumătate dezbrăcați,frecându-se de pulpele încă neîmplinite, scorojind pielea lăptoasă a picioarelor lipsite de păr, orice limbă ațoasă, încărcată, frământându-i gura pe dinăuntru, degetele groase, cu zeci de tăieturi mici și negre strivindu-i gura, alunecându-i în gingii, fiecare zâmbet superior, de final, acea încleștare a dinților încă necariați, fiecare atingere șerpuiala degetelor de la picioare desțelenind așternuturile, era o eroină, nu spusese nimănui, nu se plânse, iar soțul, soțul său o știuse fată mare chiar și după noaptea nunții, soțul său cu pula atât de mică cât puii de știuleți pe care îi despănușa între labii, singură în câmp, plecată cu animalele la păscut și frecându-se de tot ce găsea în cale, spălându-se apoi cu apă rece, fără să îi pese, dar cu migală îndepărtând pământul umed, lipicios, și firicelele de iarbă, își sugea degetele pe rând cu bucurie, orice țăran o putea avea, doar trebuia să intre în casă și fără să îi spună nimic altceva să o posede cum își dorea, așa cum nu ar fi putut să o aibă pe nevastă-sa niciodată și ea să continuie să se gândească la ale ei, fără să bage de seamă strădania fericită a aceluia, bucata aceea tare de carne macră, fără să existe, fără să-l simtă, ea avea labii, clitoris și vagin, dar toate reci și insensibile, ca o stea de mare moartă, târâtă la mal și anexată nenatural plajei. Intrau în ea ca într-o casă de dictator hăituit sau mort, cu bucuria primară a distrugerii, cu rânjete groase împodobindu-le fețele anoste, schimonosindu-le, cu pătrunderi dure până în viscere, așa credeau ei, așa sperau, să o rupă pe dinăuntru, să urle de durere și ea nu simțea învârtejirea tuturor acelor organe strâmbe asmuțindu-se în ea, nu simțea nici măcar ură pentru ea sau pentru ei, îi era indiferentă transpirația de bivoli hămesiți în căutare de pășuni bogate, nici gâfâitul interminabil nici bucuria finală, nu o interesa dacă plecau, dacă rămâneau, dacă încă erau înăuntru, afară în prag aranjându-și pantalonii ei se bucurau, ochii bulbucați, înlăcrimați de plăcere, se opinteau de lumină și de gândul trădării, își promiteau că nu se vor mai întoarce niciodată în acest loc blestemat, se întorceau mereu și mereu cu aceeași poftă, cu aceeași ură, cu tot cortegiul poftelor mereu și mereu împlinite și o înjurau și o bârfeau și ei nu îi păsa, continua să își frece carnea de câmpie, de scaieți, de pulpa vacii, de scândurile grajdului, de tăciunii sângerii în căutarea unui gâdilat simțit cândva și iubit ca o cuminecătură după lungi zile de post, da, ea simțise cândva o durere, o atingere, nu știa sigur, doar își amintea clipa aproape insesizabilă și știa că se poate, că există acolo un fetus de căldură umană care să o bucure mai târziu, un copil al simțurilor normale, un prunc ce se îndărătnicea să crească, progenitura tuturor strădaniilor sale, a satului întreg, a bălegarului de pe dealuri și a gâzelor din ierburi, a șipcilor și focului amorțit în tăciunii mari. Da înăuntrul ei era un copil, copilul orgasmului din noaptea dezvirginării. Era gratis, și câteodată țăranii stăteau la coadă în fața casei ei întâlnindu-se din întâmplare, nici vorbă să intre la ea, doar treceau pe acolo, dar dacă tot e pe acolo, uite că mi-ai și amintit, nu am fost niciodată, ia să încerc și eu că nu o fi moarte, și dacă mergi tu mă duc și eu că nici eu nu am fost până acum, și fețele mincinoase și rușinoase se perindau prin casa ei și plecau satisfăcute, fețe obosite, sărate, pierdute, mustăți, bărbi, tuleie, urechi mari sau mici, nasuri acviline, cârne, ochi căprui, negri, albaștri, verzi, guri mari cu buze cărnoase sau dimpotrivă stafidite, supte de vlagă, mutre și fețe de oameni normali, de oameni munciți, de bețivi, de preoți, de dascăli, de tractoriști.