Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Clipa dintre ani"20109 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Daniela MateiDM

Daniela Matei

AutorAtelier

Nascută în orașul Chișinău, Republica Moldova, Daniela Matei și-a început ativitatea literară din primii ani de copilărie, cu mici catrene vesele acsate mai mult pe rimă. În clasa a șaptea, a publicat prima poezie în ziarul tineretului moldovenesc, Florile Dalbe. Fiind observată de poeta Eugenia Bulat, a fost primită în cadrul cenaclului literar, Clipa Siderală, în cadrul liceului Mircea Eliade din capitală. Acolo a evoluat si poezia ei a fost publicată în cîteva volume ale cenaclului, in diverse ziare și reviste precum Literatura și Arta, Poezia, și altele. A participat la diverse concursuri literare ocupînd mereu locuri de frunte. După care a urmat peioada de facultate, unde activitatea literară a Danielei Matei a observat o pauză, renăscîndu-se abia după absolvirea Universității. Multe dintre versurile Danielei Matei, așa ca Timpule, Prietenie, Unborn Love, și altele, și-au găsit frumusețea pe muzica Silviei Nanu, colegă de facultate și bună prietenă a autoarei. La 24 de ani,...

9 poezii, 0 proze

Stoiciu Liviu IoanSI

Stoiciu Liviu Ioan

AutorClasic

De la prima carte, treptat, Liviu Ioan Stoiciu a evoluat spre un discurs mai frust, în defavoarea metaforizării. Autor a peste zece cărți de poezie și proză, precum și a mai multor tentative de sinucidere, Liviu Ioan Stoiciu a copilărit într-o singurătate totală. Cantonul CFR nr. 248, în care și-a petrecut mulți ani din viață, era situat la câțiva kilometri de cea mai apropiata localitate (Adjudul Vechi). Copilăria lui a însemnat, în fond, un lung șir de trenuri și un cantonier fluturând un fanion galben, ori de câte ori vagoanele treceau prin fața cantonului. De altfel, Liviu Ioan Stociu debutează literar cu o carte intitulata La Fanion, obținând cu ea, în anul 1980, Premiul Uniunii Scriitorilor. Astăzi, Liviu Ioan Stoiciu pare un om sobru și înțelept, cu mult bun simț și cu o puternică personalitate, fiind considerat unul dintre scriitorii reprezentativi ai generației ‘80. Nu a uitat nici o clipă însă de copilăria lui însingurată petrecută la cantonul CFR 248.

4 poezii, 0 proze

hose pabloHP

hose pablo

AutorAtelier

Această poezie ați fi vrut s-o scrieți voi De fapt nici nu este o poezie ca atare Este un mesaj de adio pentru comunitățile Acestea literare on on on_line Treabă e că îmi merge foarte prost Și trebuie să iau niște măsuri… urgent să fac ceva Evident că mulți dintre voi nici nu știu nimic despre mine Eu am doozeci de ani și nu nu … nu sunt fain. Acum o lună mi s-a născut o soră Familia mea are clipe frumoase dar și complicate totodat’ Crize financiare uneori chiar se ajunge la depresii din această cauză Deci eu acuma m-am dezis de internet Să contribui și eu la revenirea financiară [câtusi de puțin] a familiei Spre ușurarea unora sau nefericirea altora: Nu voi mai fi aproape deloc pe net Nu voi posta nimic deși aș vrea mult [Cu siguranță din când în când voi trece pe la net-cafe] Îmi iau rămas bun de la prietenii mei cyber Sau mai bine zis de la prietenii mei cu care Comunic mai mult pe net Să fiți liniștiți cu toții / cuminți Priviți frumos viitorul / bucurați-vă Să citiți neapărat pe...

141 poezii, 0 proze

Alexandru RusuAR

Alexandru Rusu

AutorAtelier

Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!

9 poezii, 0 proze

Wislawa SzymbroskaWS

Wislawa Szymbroska

AutorClasic

S-a născut în orășelul Kornik din vestul Poloniei, la 2 iulie 1923. Urmează liceul la Cracovia, unde familia se stabilește în 1931. Este absloventă a Facultății de Filologie si Sociologie a Universității Jagellone din Cracovia(1948). Debutează în viața literară în martie 1945, cu poemul "Caut cuvintele", apărut în suplimentul literar al cotidianului "Dziennik Polski". În 1925 i se tipărește prima carte de poezii - "Pentru ce trăim". Publică numeroase alte volume, dintre care în limba română au apărut, selectiv, "Bucuria scrierii" - 1979, "Sub o singură stea" - 1999, "În râul lui Heraclit" - 2003, "Clipa" - 2003. Semnează volume de publicistică (eseuri-recenzii), traduce din poeți francezi, susține conferințe, redactează cronici de presă. Opera sa a fost tradusă în toate limbile de circulație internațională. I se decernează Premiul Goethe - 1991, Premiul Herder - 1995, Premiul PEN-Clubului Polonez - 1996, Premiul Nobel - 1996. Wislawa Szymborska was born in 1923 in Bnin, a small town...

8 poezii, 0 proze

IA

iliescu maria alexandra

AutorAtelier

M am nascut in Pitesti, am fost crescuta de bunicii mei si de mama mea. Am studiat la Sibiu unde am terminat Facultatea de Jurnalistica fiind sefa de promotie si acum sunt studenta in ultimul an la master si in anul doi la Drept. Am publicat trei carti, doua volume de poezie, dintre care ultimul, in 2009 este bilingv roman francez, dar si un roman. Am participat la diferite cenacluri in perioada liceului si am publicat in volume colective. N am incetat nicio clipa sa scriu. Va multumesc ca mi ati dat sansa de a ma inscrie aici si astept parerile dvs. Mi e greu sa mai gasesc oameni care iubesc poezia si arta. Pentru mine este totul, singurul mod de a ma regasi si a avea un scop in viata in lupta cu tot ce ma inconjoara.

3 poezii, 0 proze

Grama - Toma MădălinaGM

Grama - Toma Mădălina

AutorAtelier

Data nașterii: 15.04.1966 Studii - Liceul “Al. I. Cuza” Galați, profil mecanic, 1984 - Universitatea Galați, Facultatea de Mecanică, 1990 Referințe - 1993, 1994 - poezii publicate în revista Zig - Zag, la rubrica “Mașina de scris” - 1995, 1999 - poezii publicate în revista Flacăra - 2002 - Editura Evrika Eurodips, Primul volum de poezii intitulat "Poezie"; - 2003 - Volumul al II-lea, intitulat "Zadar" - 2006 - Volumul al III-lea, intitulat "Cuvinte în dreptul inimii" Din aceste trei volume am selectat o parte din poeziile pe care le voi publica pe acest site împreună cu alte poezii dintr-un volum aflat în lucru. Ele prezintă o relatare a propriului meu parcurs către credință, o experiență a întâlnirii, pe diferite trepte ale suferinței sau extazului, dintre materia pătimașă și pătimitoare și spiritul universal. Eu, cea mai nevrednică, am fost lăsată să pătrund, pentru o clipă, într-un spațiu rezervat sfinților, iar această uimită bucurie am încercat să o comunic lumii. Cât de bine am...

46 poezii, 0 proze

Eliana DimaED

Eliana Dima

AutorAtelier

Poezia mă aduce la starea completa de A FI, sa binecuvantez diminetile, asfintiturile si celelalte clipe dintre ele.

19 poezii, 0 proze

Rafael AlbertiRA

Rafael Alberti

AutorClasic

Rafael Alberti (n. 16 decembrie 1902, El Puerto de Santa María - d. 27 octombrie 1999, El Puerto de Santa María) a fost poet și dramaturg spaniol, reprezentant al Generației de la '27. Opera 1925: Marinar pe uscat ("Marinero en tierra") 1926: Iubita ("La Amante") 1927: Zorii micsandrei ("El alba del alhelí") 1927: Calcar și cântec ("Cal y canto") 1928: Despre îngeri ("Sobre los ángeles") 1937: Dintr-o clipă în alta ("De un momento a otro") 1938: Capitala gloriei ("Capital de la gloria") 1940: Viața bilingvă a unui refugiat spaniol în Franța ("Vida bilingüe de un refugiado español en Francia") 1940: Între garoafă și spadă ("Entre el clavel y la spada") 1942: Cărarera pierdută ("La arboleda perdida") 1944: Maree ("Pleamar") 1944: Caraghiosul ("El adefesio") 1954: Balade și cântece din Paraná ("Baladas y canciones del Paraná") 1956: Noapte de război în Muzeul Prado ("Noche de guerra en el Museo del Prado") Împreună cu Federico García Lorca și José Bergamín, întemeiază revista El...

108 poezii, 0 proze

DeadFormyD

DeadFormy

AutorAtelier

Nascut intr-o alta parte a lumii... un cavaler dintr-o familie impunatoare se ridica impotriva tatalui sau pentru a-si implini misiunea de adistruge orce speranta a dusmanilor... el petrece fiecare clipa in antrenamentul pentru a strivi totul...

5 poezii, 0 proze

Clipa dintre ani

de Ana Urma

clipa dintre ani - de pocnetul șampaniei atârnă timpul

PoezieAtelier

De sarbatori vreau doar sa imi imbratises sotia

de Porumboiu Nicusor

Ieri o prietena m-a vizitat, avea o prajitura si o lumanare, trecea un an de cand l-a cunoscut pe cel ce il iubeste-n continuare. Privind-o cum zambeste mi-am amintit, ca acum mai bine de un an te-am...

Atelier

Fiecare decembrie

de Ana Urma

Alei acoperite de zăpadă, copacii și băncile ninse, veselia copiilor transformă grădina într-un colț de poveste. Versuri din poezia nordicilor îmi vin în minte și deodată pășesc cu sfială într-un...

Atelier

O șansă pierdută

de andrei lazăr

Zâmbete, prăjituri,muzică și veselie… Lipsesc…totul e-o mare de tăcere, Câteva chipuri drăguțe, șoapte de bucurie… Eu… retras într-un colț, glonț de supărare. O seară tăcută, distanțare de ani,...

PoezieAtelier

Noaptea dintre ani

de Miclăuș Silvestru

somnul pruncilor – lumină intermitentă-n noaptea dintre ani * scene de război în curtea bunicului – noaptea dintre ani * cutie neagră – explozii programate nopții dintre ani * planuri făcute pentru...

PoezieAtelier

ochii dintre ani

de Miclăuș Silvestru

ochii nopții mă dezbracă de veșmântul zilei cu mâinile tale tremurând de dorul căldurii albastrul ochilor tăi inundă marea de-ntuneric aducându-mi peste valurile-nalte fericirea mult râvnită sărut pe...

PoezieAtelier

NINSOAREA DINTRE ANI,2007/2008

de Floarea Cărbune

Ninge!Ninge cu fulgi mari si gratiosi,lin se asterne covorul imaculat al iernii.Privesc scanteierile zapezii,a milioanelor de oglinzi stralucitoare, ca pulberea de stele si alunec in basm..E...

Atelier

Clipa

de Mihaela Roxana Boboc

În tăcerea de chihlimbar doar pașii tăi ridică malurile spre cer. E al patrulea an și nimeni nu ridică paharul gol în popasul dintre ani – minutul rămas de strajă mă scoate din beznă, aproape văd...

PoezieAtelier

Zeci de capete, sute de chipuri

de Bot Eugen Iulian

au ieșit în noaptea dintre ani în fața gloatei adunate-n piață, eu - numai până la balcon, să le „contemplu” preț de o țigară focurile de-artificii. m-a întristat o clipă strălucirea lor care n-a...

PoezieAtelier

Lasă-mă să te ridic să te port pe brațe

de Maria Prochipiuc

starea de nebunie e prelungită într-un om sănătos soarele nu se mai complace în variațiile cosmice socialul perturbează iubirea și legea morală din noi se diminuează conștiința la cumpăna dintre ani...

PoezieAtelier