"Cititorul" – 15404 rezultate
0.01 secundeMeilisearchPan si kopilotu
Datorita faptului ca spiritul armean exprimat in litera este putin cunoscut in Romania, incercam prin prezentarea unei parti a literaturii armene, si anume a poeziei, sa desfasuram acest spirit, pentru a hrani setea de frumos a cititorului roman, sentiment atat de prezent in acest site.
4 poezii, 0 proze
Necula Florin Danut
Dacă aș vrea să-mi pun viața într-un jurnal, nu l-ar încăpea nici Cartea de nisip. Atunci cum să scriu o biografie? O, cititorule, nu împlinisem încă 18 ani cînd îl traduceam pe Baudelaire. Dar ce spun eu, nu împlinisem 12 ani precînd eram fascinat de poezia lui Nichita Stănescu. Asta nu mă împiedica, dimpotrivă, de a fi cel mai bun la matematici în clasele pe care le-am absolvit. Facultatea de Matematică, secția Informatică am și terminat-o, de altfel. Spun am terminat-o pentru că nu acolo au fost singurele cursuri superioare pe care le-am urmat. Am fost admis la Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerț la care am renunțat după un an de zile. Am fost profesor de Informatică la un liceu din urbea natală. De 20 de ani lucrez în Finanțe la compartimentul IT, tot în urbea natală. Dar să revenim la preocupările mele literare. Am citit enorm, cred că cine mi-a lecturat scrierile și-a putut da seama de asta. Chiar și cine citește această confesiune (i-aș spune mai degrabă decît o...
186 poezii, 0 proze
Augustin Pop
...aș jigni dacă aș etala întreaga biografie a acestui scriitor și om extraordinar.Echinoxistul Augustin Pop are biografia în literele numelui său.A publicat cărți, poeme,articole în reviste de specialitate,...,dar dvs.,dragă cititorule stii asta!Contemporan cu \"Dumnezeu\" vorba celui ce ne-a dat \"Gorunul\", îmi doresc să fie printre noi, pe acest site!
2 poezii, 0 proze
florentina craciun
Eu sunt cel mai drastic critic al meu. A-si vrea sa cred ca atunci cand paginile mele vor ajunge in fata cititorului vor intruni toate conditiile pentru a-l determina sa nu paraseasca aceste randuri. Ambitia este o trasatura de personalitate pe care o doresc dezvoltata bine la mine. De fapt, prin lucrarile mele, sper sa ambitionez mai multi scriitori de a veni aici pentru a se desavarsi. Ambitia insa trebuie sa fie limitata de legile firii... Deci va trebui sa vrem ce putem !
24 poezii, 0 proze
Vlad Colceriu
Poezia este stilul literar care permite gândului să exploreze fără limite – un mediu unde spațiul, timpul și chiar bunul simț devin maleabile, deschizându-se în absolut orice direcție. Ea este suportul pe care cuvântul poate lua orice formă și crea orice conținut, transcendând convențiile și constrângerile obișnuite. Mai mult decât o simplă artă a cuvântului, poezia este un mesaj universal, un limbaj care poate exista independent de receptor. Cititorul poate fi oriunde sau nicăieri, iar prezența sau absența lui rămâne neesențială pentru existența poeziei. Poezia este, așadar, o manifestare a libertății absolute, un univers în care sensul se naște și se conturează liber, rămânând fidel doar sieși.
79 poezii, 0 proze
Paul Alexandrescu
M-am născut pe 29 aprilie 1985 la Tulcea. Mutându-mă la o vârstă foarte fragedă în Brăila, am avut parte de o copilărie simplă și plăcută la țară într-o atmosferă tipic crengiană. Am inceput să scriu poezii pe la 13 ani și am continuat în liceu în general pe tema metafizică a misterelor de nedeslușit ale vieții și futilitatea deranjantă a încercărilor noastre de a afla scopul propriei existențe ce duce de obicei la depresie. Prin liceu, am început să scriu proză, câștigând pe parcurs cateva concursuri de "short stories" în limba engleză și încercând în general să abordez tema geniului dintr-o perspectivă nouă. Totodată doresc să stimulez cititorul să își pună constant întrebări , să emită ipoteze, pentru că până la urmă, viața chiar nu are sens dacă nu încercăm să provocăm destinul. Destul de ironic, mă pregătesc să termin facultatea de Automatică și Calculatoare pe meleaguri bucureștene și lucrez ca web-designer și programator
22 poezii, 0 proze
Stoleru Madalina Elena
Nu am scris nici o carte până acum, nu am redactat nimic nici o dată, nu mă cunoaște lumea și nimeni nu știe că scrisul e una din pasiunile fără de care nu aș putea trăi.Urmez un singur fir al romanului meu, Victor, la care lucrez de opt ani, urmăresc în interiorul lui numerologia, legături ascunse, minți complicate și imposibil de înțeles. Cititorul lucrării mele are liber la propria imaginație. Nu insist pe detalii ci pe concret, simplu și ușor de modificat în mintea oricăruia. Sunt deschisă la sfaturi și observații constructive. Oricine citește, este liber la exprimarea propriei păreri. Multumesc
6 poezii, 0 proze
Christian Greising
Medic de meserie, stabilit in Germania de multi ani, scrie de placere in timpul liber...Cum el nu are nici timpul nici interesul de a-si publica lucrarile, m-am gindit sa fac un bine iubitorilor de poezie impartasindu-le din comoara gindirii lui. Sper sa bucure spiritul cititorului!
2 poezii, 0 proze
Ernest Hemingway
Ernest Hemingway (n. 21 iulie 1899 – d. 2 iulie 1961), faimos romancier, nuvelist, realizator de povestiri (short stories în limba engleză), reporter de război, laureat al Premiului Pulitzer în 1953, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1954, probabil cel mai cunoscut autor american în întreaga lume. În calitatea sa de reporter de război, atât în Primul Război Mondial, (1917 – 1918) cât și în Al Doilea Război Mondial, (1939 – 1945), dar și în Războiul civil spaniol, (1936 – 1939), autor de povestiri, nuvelist și romancier, Ernest Hemingway impresionează prin utilizarea unui număr minim de mijloace stilistice și artistice în obținerea unui impact emoțional și imaginativ maxim asupra cititorului. Din acest punct de vedere, unii critici literari îl considera un exponent al minimalismului în literatură, deși Hemingway nu a gândit niciodată opera sa în acești termeni. Întreaga opera a lui Hemingway are un puternic caracter autobiografic, fiind dominată de conflicte emoționale...
21 poezii, 0 proze
chirescu manuela catalina
Nu stiu exact ce as putea scrie aici... din compozitiile proprii am avut publicate doar in revista liceului Spiru Haret din Targoviste unde am invatat, in revista UNDE din constanta. in revista ROMAN IN LUME din madrid ,si in volumul de poezii¨Roman in lume...¨ volum publicat in spania in urma cu ceva timp .Sper ca pe viitor sa pot spune mai multe despre mine. Cu mult respect, Catalina STAREA DE POEZIE Obiectul poeziei il constituie starile sufletesti nelamurite,confuze,care neputand fi formulate clar, nu vor putea fi transmise decat pe calea sugestiei.Poezia ofera cititorului o placere deosebita.Placere care consta in bucuria de a ghici incetul cu incetul,ceea ce se ascunde in spatele fiecarui vers.Aceasta placere este data si de muzicalitatea exterioara obtinuta nu numai prin ritmuri si rime perfecte,ci prin repetitia obsedanta a unor cuvinte sau a unor anumite vocale. Poezia, scria Victor Hugo ,"este ceea ce este mai intim in toate". Poezia este inclinatia spre meditatia...
89 poezii, 0 proze
Cititorul
de Paul Constantin
De tânăr Doru-a citit mult, Chiar până la pensionare, Dar nu pot spune că-i un cult Fiindcă el… citea contoare.
Cititorul
de Diana Lorena Țugui
A devenit aproape o obișnuință să citim cărți despre care s-a vorbit atât de mult, încât nu ne mai putem aștepta la nimic spectaculos. Să fie oare teama de a nu înțelege sau lejeritatea de a avea...
cititorul
de Vasile Munteanu
este un extremist. vrea dramă. sau comedie. nu îi pasă că suferi sau minți. trebuie să îți plângi de milă. ori să îi oferi motive să râdă de tine. măcar atât îi ești dator. oricum îți rămâne...
Cititorul
de Rainer Maria Rilke
Să-l recunoască cine-ar mai putea pe cel ce, rupt de sine,– adânc coboară spre-o altă viață, brusc curmată doară când pagina se-ntoarce grea? Ar pregeta și mama lui la fel că-i el, umbrit ca de...
Cititorul
de Ana Urma
fac larma să se stingă o masă pregătesc cu lumânări aprinse un oaspete de seamă si Te aştept să vii! pe masă scot o carte și rugăciuni citesc e post şi sărbătoare astăzi de-ajuns e candela lumină să...
Cititorul de vise
de Mihaela Copie
Mă trezisem. Auzeam ticăitul secundarului în cutia ceasului deșteptător. Trebuie că era ora la care mai puteam să dorm. Am rămas nemișcată încercând să refac, piesă cu piesă, puzzle-ul visului ce...
Cititorul de vise vechi
de Irina Lazar
Locuia în orașul secret de la capătul lumii Construit în sinele nocturn Cu pereții de oase, cu ferestre de cranii Cititorul de vise vechi Și de vieți amărui Bându-și ceaiul de după-amiezi ploioase...
Cititorul de plăceri va trece mâine
de Eugen Galateanu
Atunci când ea, foarte calmă Îmi luă coroana de lauri Și plăti cu ea orgoliul consumat \"Cititorul de plăceri va trece mâine\" sta anunțat pe scară Atunci când ea, foarte calmă Îmi vându pana la...
Cititorul meu de seară
de Ela Victoria Luca
el spune că nu respect poezia și nu las cuvintele să se iubească mă ceartă că nu ating aerul între două rostiri uită că eu când nu am aer nu pot avea loc de cuvinte iar ceea ce scriu sunt doar urme...
Cititorul trebui să știe
de Aurel Dumitrașcu
Vin acasă și singur mă joc doar cu Moartea. Într-o altă iarnă o poveste cu grauri o plimbare prin munți o altă sintaxă femeia. O patrie de stele și carne. Cititorului trebuie să-i spun acum adevărul:...
